URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Decembrie 2019, 17:02

Răsplată pentru sârguinţă: Primul elev care primeşte „Bursa Gojdu 100” este un olimpic din Sânmartin. Gojdiştii caută în continuare filantropi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Proiectul ambiţios al elevilor Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu" de a oferi burse altor şcolari merituoşi din Bihor a prins contur.

Sprijinit de conducerea şcolii, Consiliul Elevilor a organizat, miercuri, o gală pentru a strânge banii necesari, în cadrul căreia a avut loc o tombolă şi o licitaţie, la care s-au vândut mai multe obiecte.

În total, în cadrul galei s-au strâns 28.500 de lei, fiind prezentat publicului şi primul bursier. Rareş Bot, elev în clasa a VII-a la Şcoala Gimnazială "Floare de Lotus" din Sânmartin şi olimpic la fizică şi matematică, va primi lunar, timp de 10 luni, câte 500 de lei.

De asemenea, gojdiştii vor folosi banii adunaţi pentru amenajarea unui "Student Hub" în incinta şcolii. "În sala unde a fost cantina, vom amenaja acest hub, care va fi un fel de centru after-school, unde se vor reuni cluburile din şcoală. De asemenea, aici vrem ca elevii mai mari să poată da meditaţii colegilor mai mici", a explicat Alex Trandafir, preşedintele Consiliului Elevilor din Colegiul "Emanuil Gojdu".

Elevii şcolii vor căuta în continuare bursieri în tot Bihorul, scopul lor fiind să adune 100 de elevi pe care să-i sprijine lunar. Pentru asta, au nevoie în continuare de filantropi. Doritorii pot dona bani prin platforma You4edu.ro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Felicitari!
Tineri responsabili, sarguinciosi. Ei reprezinta viitorul, si ca atare, viitorul arta bine.
Postat 21 Decembrie 2019, 07:21 de 1011010
tineri minunati - felicitari!
bravo! felicitari tinerilor si celor care sprijina aceasta initiativa demna!
Postat 20 Decembrie 2019, 20:23 de roger
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON