URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Noiembrie 2019, 11:35

Burse Gojdu pentru elevii bihoreni: Se caută şcolari cu note mari, dar şi filantropi dornici să-i premieze

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Avocatul Emanuil Gojdu a fost un adevărat mecena pentru tinerii români, oferindu-le, prin fundaţia sa, burse de studiu. La 100 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional Emanuil Gojdu din Oradea, Consiliul Elevilor din această şcoală şi-a propus să reînfiinţeze bursele lui Gojdu.

Proiectul Gojdu 100 prevede acordarea a patru burse în valoare de 5.000 de lei pentru elevi din mediul rural sau din Oradea care excelează la învăţătură, se implică în comunitate sau care au nevoie de un sprijin, pentru că provin din medii sociale defavorizate.

Pentru început, gojdiştii au lansat bursa pentru excelenţă dedicată elevilor din satele Bihorului. "Este un tip de bursă pentru elevii cu rezultate deosebite la învăţătură, rezultate măsurate prin participarea la olimpiadele şcolare organizate de M.E.N. Bursa are un cuantum de 5.000 lei şi se va acorda în tranşe de câte 500 lei pe o perioadă de 10 luni. Aceasta urmăreşte creşterea nivelului de interes al elevilor spre cercetare în domeniile şcolare şi răsplătirea celor mai buni dintre aceştia", se arată într-un comunicat transmis de preşedintele Consiliului Elevilor din CNEG, Alex Trandafir.

Pentru a putea aplica la această bursă, elevii de gimnaziu şi de liceu deopotrivă trebuie să aibă media 10 la purtare şi minimum 8,50 media generală, dar şi un istoric cu implicări în olimpiadele judeţene sau naţionale. "Evaluarea aplicaţiilor se va face de către o comisie alcătuită din 10 membri, dintre care cinci elevi din Consiliul Elevilor C.N. "E. Gojdu", doi profesori ai aceluiaşi liceu, doi absolvenţi gojdişti şi un membru al platformei You4Edu", se mai arată în comunicat.

Elevii care vor să aplice pentru această bursă se pot înscrie pe pagina campaniei: https://you4edu.ro/rural-excelenta-gojdu100/.

În acelaşi timp, elevii gojdişti caută şi finanţatori pentru burse. "Ne-am dori să găsim cât mai mulţi donatori recurenţi, care să facă donaţii lunar", a declarat, pentru BIHOREANUL, Alex Trandafir.

Dacă vor reuşi să găsească destui filantropi, gojdiştii se gândesc chiar să-şi extindă proiectul la nivel naţional şi să acorde lunar câte o sută de burse. Donaţiile se pot face prin aceeaşi platformă, you4edu.ro/campanie/gojdu-100/.

În acest proiect, gojdiştii sunt sprijiniţi de Asociaţia D’Apetresii, fondatoarea platformei You4Edu, a cărei menire este să ofere burse elevilor bihoreni.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON