URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fraţii Micula au câştigat un proces cu Statul Român, în urma căruia acesta era obligat să le plătească despăgubiri de 84,5 milioane euro. Cum nimeni nu s-a sinchisit de această problemă, după calcularea dobânzilor şi penalităţilor suma a ajuns la aproape 400 milioane de euro.
Zic şi eu
Adrian Cris
Într-o societate ipocrită, vestea că aproape jumătate din adolescenţii României sunt analfabeţi funcţional (potrivit celei mai recente testări PISA, a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, 44% nu înţeleg un text, deşi cunosc literele care îi formează cuvintele) a fost întoarsă pe toate feţele câteva zile, după care, ca de obicei, a şi fost uitată pentru a face loc altor uimiri, nou-nouţe.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Un monstru în sine, birocrația creează la rândul ei alți monștri. Birocratul are infinit mai mult respect pentru o hârtie semnată și stampilată decât pentru un om în carne și oase. Din spatele unui birou sau baricadat în spatele unei tejghele cu geam termopan, birocratul se simte o ființă superioară, un supra-om, care va descalifica orice biped lipsit de hârtiile necesare pentru a dovedi ce are de dovedit.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie cu privire la termenul în care se pot solicita despăgubiri în cazul provocării unei pagube printr-un act administrativ nelegal. Mai concret, s-a stabilit că termenul de un an pentru solicitarea de despăgubiri în instanță curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de paguba efectivă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
SIDA a fost recunoscută pentru prima dată în 1981 în SUA la emigranţii haitieni şi în grupurile de homosexuali din New York, Los Angeles şi San Francisco. Este determinată de virusul imunodeficienţei umane (HIV) şi reprezintă stadiul final al unui şir de boli care apar ca urmare a imunodeficienţei instalate prin infecţia cu acest virus. În majoritatea cazurilor se transmite prin contact sexual (vaginal şi anal), dar şi prin sânge sau produse de sânge infectate şi de la gravida infectată la făt.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
15 Noiembrie 2019, 14:10

OTL: Modificarea traseelor liniilor de autobuz 10 şi 20, sâmbătă şi duminică, în Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru efectuarea lucrărilor de demontare, descărcare şi montare a unui post de transformare subteran în zona Piaţa Unirii, intersecţie cu str. Iuliu Maniu, Comisia tehnică pe probleme de circulaţie şi transport rutier în municipiul Oradea a aprobat închiderea circulaţiei rutiere pe str. Iuliu Maniu, de la intrsecţia cu str. Samuil Micu Klein până la intersecţia cu str. Avram Iancu, sâmbătă (16 noiembrie) şi duminică (17 noiembrie), în intervalul orar 9-17.

Va fi afectată circulaţia autobuzelor pe liniile 10 şi 20. Ele vor circula pe traseele deviate, prezentate în continuare:

Linia 10
Traseul Liniei 10 va fi deviat numai spre Velenţa, astfel: -…-b-dul Decebal (staţie Autogara Decebal)-Calea Matei Basarab (staţie Colegiul Economic)-Sucevei-Dimitrie Cantemir-Muntele Gãina-Rãzboieni-Seleuşului.

Linia 20
Traseul Liniei 20 va fi deviat numai spre Velenţa-Nufărul, astfel: Ogorului-Calea Aradului-b-dul Decebal (staţie Autogara Decebal)-Calea Matei Basarab (staţie Colegiul Economic)-Sucevei-Dimitrie Cantemir, iar în continuare traseul va rǎmâne nemodificat.

În intervalul prezentat, staţiile de autobuz: Centru istoric 1 şi Centru istoric 2, vor fi neoperaţionale.

Conducerea OTL S.A.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2931 RON
  • 1 EUR = 4.7791 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON