URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Aprilie 2019, 19:14

Linii de autobuz cu trasee deviate în Oradea, în zilele de 18 şi 20 aprilie

Linii de autobuz cu trasee deviate în Oradea, în zilele de 18 şi 20 aprilie foto: Ovi D. Pop
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru  buna desfǎşurare  a manifestǎrilor dedicate împlinirii a 100 de ani de administraţie româneascǎ în Oradea şi judeţul Bihor, la solicitarea Direcţiei Monitorizare Cheltuieli de Funcţionare şi Organizare Evenimente din Primǎria Municipiului Oradea, Comisia tehnicǎ pe probleme de circulaţie şi transport rutier în municipiul Oradea a aprobat în şedinţa din 12 aprilie a.c., blocarea circulaţiei auto, cu excepţia tramvaielor, pe unele strǎzi situate în zona centralǎ a Oradiei, în perioada 18 - 20 aprilie 2019. În 18 şi 20 aprilie 2019 va fi afectatǎ circulaţia autobuzelor pe liniile de transport curse regulate ubane prezentate în continuare.

JOI, 18.04.2019 se va întrerupe circulaţia auto:

1. Pe str. Iuliu Maniu între orele 11:30 – 13:30. Va fi afectatǎ circulaţie autobuzelor de pe liniile 10, 20 şi 28, la deplasarea dinspre b-dul Decebal spre Piaţa 1 Decembrie. Traseele acestor linii vor fi deviate astfel:

Linia 10, spre Velenţa: - …Ştefan Octavian Iosif - b-dul Decebal – Calea Matei Basarab (staţie Colegiul Economic) - Sucevei - Dimitrie Cantemir - Muntele Gǎina – Rǎzboieni – Seleuşului.

Linia 20, spre Velenţa: Ogorului - Calea Aradului - b-dul Decebal – Calea Matei Basarab (staţie Colegiul Economic) - Sucevei - Dimitrie Cantemir - Muntele Gǎina, iar în continuare traseul va rǎmâne nemodificat.

Linia 28, spre staţia Emanul Gojdu: Calea Aradului - b-dul Decebal – Calea Matei Basarab (staţie Colegiul Economic) – Sucevei – Piaţa Cetǎţii - Piaţa Emanuil Gojdu – Piaţa 1 Decembrie.

2. Între orele 17:30 - 20:30, pe tronsonul Turbogiraţie (Centrul Civic) – Piaţa 1 Decembrie – Independenţei – Piaţa Unirii – Avram Iancu şi pe str. Iuliu Maniu. Va fi afectatǎ circulaţia autobuzelor pe urmǎtoarele linii:

Linia 10 - în ambele sensuri de circulaţie. Traseul acestei linii va fi deviat astfel:

- spre Ioşia: Seleuşului - Mareşal Averescu – Piaţa Emanuil Gojdu (staţie Piaţa E. Gojdu) – Mihail Kogǎlniceanu (staţie Piaţa Cetǎţii) – Mihai Viteazul – Sucevei - b-dul Decebal (staţie Andrei Şaguna) – Simion Bǎrnuţiu – Sulyok Istvan (staţie Sulyok Istvan) – T. Vladimirescu, iar în continuare traseul va rǎmâne nemodificat.

- spre Velenţa: - …Ştefan Octavian Iosif - b-dul Decebal – Calea Matei Basarab (staţie Colegiul Economic) - Sucevei - Dimitrie Cantemir - Muntele Gǎina – Rǎzboieni – Seleuşului.

Linia 12, pe tronsonul cu circulaţia auto blocatǎ. Autobuzele liniei 12 vor circula pe urmǎtorul traseu:

- … - D. Cantemir – Piaţa Cetǎţii – Piaţa Emanuil Gojdu (staţie Piaţa Emanuil Gojdu) – Mihail Kogǎlniceanu (staţie Piaţa Cetǎţii) – Mihai Vireazul – Sucevei – Horea, iar în continuare traseul va rǎmâne nemodificat pânǎ la staţia Kaufland Nufǎrul.

Linia 14, în ambele sensuri de circulaţie. Traseul liniei 14 va fi deviat astfel:

- spre Ioşia: Universitǎţii – Calea Armatei Române – Sucevei - b-dul Decebal (staţie Andrei Şaguna) – Simion Bǎrnuţiu – Sulyok Istvan (staţie Sulyok Istvan) – T. Vladimirescu, iar  continuare traseul va rǎmâne nemodificat.

- spre Universitate: … - T. Vladimirescu – B-dul Decebal – Calea Matei Basarab (staţie Colegiul Economic) – Calea Armatei Române – Universitǎţii.

Linia 20, în ambele sensuri de circulaţie. Traseul acestei linii va fi deviat astfel:

- spre cartierul Nufǎrul: Ogorului - Calea Aradului - b-dul Decebal – Calea Matei Basarab (staţie Colegiul Economic) - Sucevei - Dimitrie Cantemir - Muntele Gǎina, iar  continuare traseul va rǎmâne nemodificat pânǎ la staţia cap liniei Morii nr. 4.

- spre Magazinul Aucnan: Morii – Nufǎrului – D. Cantemir – Piaţa Emanuil Gojdu (staţie Piaţa Emanuil Gojdu) - Mihail Kogǎlniceanu (staţie Piaţa Cetǎţii) – Mihai Viteazul – Sucevei - b-dul Decebal – Calea Aradului – Ogorului.

Linia 23, spre ERA Shopping Park. Traseul acestei linii va fi urmǎtorul:

- … - D. Cantemir – Piaţa Emanuil Gojdu (staţie Piaţa Emanuil Gojdu) - Mihail Kogǎlniceanu (staţie Piaţa Cetǎţii) – Mihai Viteazul – Sucevei – Vlǎdeasa – Calea Aradului.

Linia 28, în ambele sensuri de circulaţie. Traseul acestei linii va fi deviat astfel:

- spre staţia Emanul Gojdu: Calea Aradului - b-dul Decebal – Calea Matei Basarab (staţie Colegiul Economic) – Sucevei – Piaţa Cetǎţii - Piaţa Emanuil Gojdu (staţie cap linie Piaţa Emanuil Gojdu).

- spre Aeroportul Oradea: Piaţa Emanuil Gojdu (staţie Piaţa Emanuil Gojdu) - Mihail Kogǎlniceanu (staţie Piaţa Cetǎţii) – Mihai Viteazul – Sucevei - b-dul Decebal – Calea Aradului.

Linia 30, spre cartierul Rogerius. Traseul deviat al acestei linii va fi urmǎtorul:

Ogorului – Universitǎţii – Calea Armatei Române – Sucevei – Piaţa Cetǎţii – Piaţa Emanuil Gojdu, iar în continuare traseul va rǎmâne nemodificat pânǎ la staţia cap linie Leroy Merlin.

VINERI, 19.04.2019  - întreruperile de circulaţie aprobate nu afecteazǎ circulaţia mijloacelor de transport în comun.

SÂMBǍTǍ, 20 APRILIE 2019 va fi blocatǎ circulaţia auto toatǎ ziua pe tronsonul Turbogiraţie (Centrul Civic) – Piaţa 1 Decembrie – Independenţei – Piaţa Unirii – Avram Iancu şi pe str. Iuliu Maniu. În aceastǎ zi va fi afectatǎ circulaţia autobuzelor pe liniile 10, 12, 14, 20, 23 şi 30.

Pe durata întregii zile autobuzele vor circula pe traseele deviate identic ca în data de 18.04.2019, în intervalul 17:30 – 20:30.

CONDUCEREA OTL-S.A.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON