Municipalitatea amenajează o zonă verde cu loc de joacă pentru copii şi teren de minifotbal pe amplasamentul fostului teren viran din strada Martin Anderson Nexo situat de-a lungul liniei ferate în zona podului Teodor Neş.
"Pentru siguranţa copiilor care se vor juca aici, zona a fost delimitată de calea ferată printr-un gard înalt de cinci metri", a declarat viceprimarul Florin Birta, joi, într-o conferinţă de presă organizată în teren.
Zona verde din strada Nexo va fi străbătută de o alee care se va întinde până în vecinătatea podului Teodor Neş.
"Lucrările se vor finaliza în circa o lună", a spus Birta. Investiţia este realizată de firma Drumuri Orăşeneşti în baza acordului-cadru de întreţinere şi reparaţii drumuri şi străzi încheiat cu municipalitatea.
Potrivit edilului, Primăria va planta în toamnă aici gazon şi copaci.
În ultimul an, municipalitatea a investit 900.000 lei în modernizarea străzilor Martin Andersen Nexo, Lăcrămioarelor şi Caraiman, din această zonă, în baza unui program de regenerare urbană.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.