URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Septembrie 2019, 18:34

Ziua Pompierilor: Sute de copii și adulți au sărbătorit împreună cu militarii bihoreni (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor au sărbătorit, vineri, Ziua Pompierilor din România. Le-au fost alături sute de bihoreni, copii şi adulţi deopotrivă, care au participat la activităţile menite să dezvăluie detalii din munca militarilor.

La sediul instituţiei, "Ziua Pompierilor" a început cu ceremonialul de comemorare a eroilor din Dealul Spirii şi a tuturor pompierilor căzuţi la datorie de-a lungul timpului. S-au depus coroane la Grupul Statuar al Pompierilor Bihoreni şi apoi a avut loc o şedinţă festivă în cadrul căreia s-au reamintit spiritul de sacrificiu şi actele de curaj ale predecesorilor.

În cadrul şedinţei festive au fost, de asemenea, înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, un ofiţer şi opt subofiţeri care au obţinut rezultate excepţionale în îndeplinirea atribuţiilor specifice şi un număr de 225 de angajaţi au fost citaţi prin Ordinul de zi pe inspectorat, în semn de apreciere pentru munca desfăşurată şi rezultatele profesionale obţinute, iar unui număr de 101 pompieri militari le-au fost decernate Diplome de mulţumire pentru fapte şi acţiuni meritorii desfăşurate atât în timpul orelor de serviciu, cât şi în timpul liber.

Lecţii pentru toţi

Pentru că şi-au deschis porţile, pompierii militari au primit vizita a sute de bihoreni. Cei mai curioşi şi entuziaşti au fost copiii, care au asistat la exerciţii demonstrative de stingere a incendiilor, de salvare de la înălţime a unei persoane rănite, de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat victimei unui accident rutier şi la prezentarea autospecialelor de intervenţie, a echipamentelor şi accesoriilor din dotarea inspectoratului.

De asemenea, invitaţii pompierilor bihoreni au participat la lecţii de acordare a primului ajutor calificat, în cadrul cărora până şi cei mai mici dintre vizitatori au pus în practică cunoştinţele teoretice asimilate, exersând împreună cu personalul ISU Crişana tehnicile învăţate.       

Nu au lipsit nici activităţile specifice de pregătire a copiilor, pe grupe de vârste, organizate de Serviciul Pregătire pentru Intervenţie şi Rezilienţa Comunităţilor, cu sprijinul pompierilor Detaşamentului 1 Oradea, de la ateliere de colorat planşe cu tematică specifică domeniului, la acţiuni de salvare de la înălţime a unei pisici de pluş ori de salvare din spaţii înguste a unui căţel de pluş, acţiuni la finalul cărora copiii au fost recompensaţi cu diplome "Pompierul Junior".

Totodată, cei mici, dar şi cei mari au poposit la panoul "Şi eu vreau să fiu pompier!", făcându-şi poze în echipamentul specific salvatorilor.

Prevenţia, cea mai bună salvare!

În plus, la atelierul "Învăţ să Previn", dotat cu materiale specifice de informare preventivă, cei prezenţi au fost familiarizaţi cu măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă, pompierii militari distribuindu-le vizitatorilor pliante şi broşuri şi explicându-le totodată modul în care trebuie să acţioneze pentru protejarea propriilor vieţi şi bunuri în cazul declanşării diferitelor tipuri de riscuri.

"Explorarea" îndeaproape a autospecialelor de intervenţie din dotarea subunităţilor şi refularea apei la ţintă s-au numărat printre momentele speciale trăite atât de copii prezenţi, care au avut astfel posibilitatea de a deveni pentru câteva clipe pompieri, cât şi de părinţii acestora şi de sărbătoriţii zilei, care au primit în dar, zâmbetele, aplauzele şi manifestările de bucurie ale micilor curajoşi.

Maior Camelia Roşca
Ofiţer Informare şi Relaţii Publice

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON