URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 28 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În splendida luncă a Crișului, între podurile Paralelor și Ladislau, de zeci de ani se luptă să supraviețuiască sălciile pletoase, chinuite de inundații și rupte de vânt. Acum câțiva ani, chiar mă întrebam într-un editorial unde sunt ecologiștii să planteze copaci tineri în locurile rămase goale. Ei bine, iată că au apărut și ecologiștii!
Zic şi eu
Adrian Cris
Orădenii şi bihorenii vor ţine minte doar faptul că după 4 luni de administrare a Aeroportului sub gir PNL tot nu avem curse externe. Vestea şi mai proastă e că, în pofida declaraţiilor primarului Bolojan, nici n-o să avem curând. Ceea ce iar nu spun nici CA, nici edilul, nici şefii CJ. Iar motivul e dezarmant de simplu...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
90% dintre bucureştenii care au participat la sondajul online iniţiat de primarul general Gabriela Firea au fost împotriva vinietei Oxigen, ce îşi propune să taxeze circulaţia maşinilor poluante în Bucureşti şi să le interzică de tot accesul celor sub Euro 3 în centru. E drept, nu este un sondaj făcut ca la carte, iar Firea nu-i un personaj prea simpatic, dar cu toate acestea rezultatul este uşor de interpretat - oamenilor le pasă mai mult de banii din buzunar decât de sănătate.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 12 februarie a.c., Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a Codului administrativ invocată de Avocatul Poporului, astfel încât acest act normativ rămâne în vigoare şi produce efecte juridice. Deşi lumea juridică se aştepta la o decizie de neconstituţionalitate rapidă a acestui act normativ, după ce a ţinut dosarul pe rol aproximativ 6 luni, Curtea Constituţională a stabilit, cu majoritate de voturi, că este absolut constituţional să adopţi un cod prin ordonanţă de urgenţă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
25 Iunie 2019, 13:48

Ziua Drapelului Național va fi sărbătorită miercuri și la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ca în fiecare an, pe data de 26 a lunii iunie va fi sărbătorită Ziua Drapelului Național. Evenimentul de celebrare va începe la ora 10.30 cu oficierea slujbei de sfințire a drapelului național la Biserica cu Lună, urmată de deplasarea în alai pe platoul din fața Primăriei.

De la ora 11, aici vor fi întâmpinate oficialitățile, va fi prezentat onorul și va fi salutat drapelul de luptă.

În cadrul festivității, despre însemnătatea Zilei Drapelului Național va vorbi subprefectul Ion Iulius Delorean, potrivit unei informări trimise, luni, de Instituția Prefectului Bihor. Alături de acesta, la microfon va ajunge și un istoric local, numele nefiind menționat în comunicatul instituției.

În continuarea ceremoniei sunt programate, de la ora 11.15, primirea drapelului național și legarea acestuia de catargul de arborare, urmate de binecuvântarea drapelului și sărutarea acestuia de către oficialități.

După aceea, în centrul Oradiei va fi intonat imnului național al României, iar tricolorul va fi înălțat pe catarg.

Ceremonia se va încheia cu defilarea detașamentului de onoare și onorul muzicii militare.

Ziua Drapelului Național se sărbătorește pe 26 iunie din anul 1998. Data a fost aleasă în amintirea zilei când, în timpul Revoluţiei de la 1848, tricolorul roşu-galben-albastru a fost adoptat ca simbol al naţiunii române.

Istoria Drapelului Naţional începe în 1834, când Alexandru Ghica Vodă domnitorul Ţării Româneşti a obţinut de la otomani învoirea "de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii", notează site-ul descopera.ro.

Steagul pentru corăbii avea două culori: galben şi roşu, iar cel al armatei trei: roşu, galben şi albastru şi un vultur la mijloc.

În timpul Revoluţiei din anul 1848, tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii, iar după abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu şi instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti, a fost promulgat decretul de instituire a Drapelului Naţional, tricolorul devenind în acest fel steagul naţional al tuturor românilor.

Iulia Vanţ
elevă

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3926 RON
  • 1 EUR = 4.8068 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON