URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Decembrie 2017, 18:51

Vine Moşu’ şi-n Oradea! Primăria va da până la urmă pachete cu cadouri copiilor orădeni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Până la urmă s-au răzgândit! Conducerea municipalităţii a revenit asupra deciziei de a nu mai acorda cadouri copiilor orădeni cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Sesizat de BIHOREANUL, primarul Ilie Bolojan a convocat marţi o şedinţă cu city-managerul Dacian Palladi şi directorul economic Eduard Florea pentru a găsi o cale legală de acordare a acestor pachete pentru cei mici.

Cum auditul intern al Primăriei a dispus în cursul anului că municipalitatea şi instituţiile subordonate nu pot achiziţiona nici măcar dulciuri pentru copii din bani publici, edilul a cerut ca această cheltuială să fie suportată din sponsorizări şi doar o eventuală diferenţă să fie plătită din alocări bugetare.

Fără brad, fără colindători...

Potrivit viceprimarului Florin Birta, în final Primăria va acorda între 5.000 şi 7.000 de pungi cu cadouri, valoarea estimată a acestora fiind de circa 15.000 euro.

Fiindcă anul acesta, pentru prima dată, Primăria nu a mai împodobit un brad în sala mare, instituţia nu va primi colindători pe care să îi recompenseze cu pungi cu cadouri la fel ca în iernile trecute. "Moş Crăciun va face săptămâna viitoare un tur al grădiniţelor şi va împărţi cadouri micuţilor", a descris Birta soluţia găsită.

Cum achiziţionarea produselor s-a făcut în ultima clipă, o echipă de angajaţi ai Primăriei va munci peste weekend la ambalarea pachetelor cu cadouri destinate copiilor.

Moş Crăciun vine în gară!

De asemenea, municipalitatea a început, pe ultima sută de metri, organizarea sosirii lui Moş Crăciun în gară, idee până acum abandonată.

Conform tradiţiei, trenul Moşului va ajunge la Oradea pe 23 decembrie, la ora 10. Moşul va împărţi dulciuri copiilor veniţi să îl întâmpine şi va străbate oraşul cu caleaşca spre Târgul de Crăciun din Piaţa Unirii, unde se va întâlni cu micuţii orădeni.

Caleaşca Moşului va urma traseul străzilor Republicii şi Bulevardul Magheru cu trecere prin Centrul Civic şi sosire în Piaţa Unirii. La gară, pe traseu, precum şi la bradul din piaţa centrală Moş Crăciun va împărţi micuţilor circa 2.000 de pachete de dulciuri.

Pentru prima dată în ultima jumătate de secol municipalitatea a vrut săptămâna trecută să rupă tradiţia acordării de pachete pentru copii şi a organizării sosirii lui Moş Crăciun pe considerentul că nu poate deconta din bani publici cheltuieli care nu se regăsesc în obiectul său de activitate.

Măsura a fost cu atât mai suprinzătoare cu cât, prin comparaţie, Consiliul Judeţean Bihor a primit miercuri colindători pe care i-a recompensat cu pungi cu dulciuri, cumpărate, din câte se pare, din fonduri proprii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON