URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Martie 2020, 15:50

Undă verde pentru investiţii de 3,9 milioane euro în modernizarea străzilor din cartierul Episcopia

Consiliul Local a aprobat joi, cu unanimitate de voturi, investiţii de 3,9 milioane euro în modernizarea unui pachet de cinci străzi din cartierul Episcopia.

4,3 kilometri de străzi noi

Consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor de modernizare a străzilor Drumul Hotarului (4 milioane lei), Ciucaşului (1,7 milioane lei) şi Cântăreţului (5 milioane lei). La fel, au fost aprobate lucrări de modernizare pe străzile Dealului (2,7 milioane lei), Moviliţei (1,1 milioane lei) şi Valea Frumoasă (7,1 milioane lei).

"Este vorba de un pachet de străzi situate pe deal. Aici este nevoie să facem consolidări de ziduri de sprijin, fapt pentru care costul lucrărilor este mai mare decât în zona de şes", a declarat primarul Ilie Bolojan, în cadrul unei declaraţii făcute live, pe Facebook, înaintea întrunirii din Consiliul Local.

Potrivit edilului, în total municipalitatea va moderniza 4,3 kilometri de stradă în perimetrul delimitat de strada Matei Corvin şi drumul expres cu prelungirea până la ieşirea din Oradea spre Biharia. "Lucrările vor fi scoase la licitaţie luna viitoare, vom avea cam trei luni pentru achiziţie, încă o lună va dura proiectarea, iar lucrările efective vor dura patru luni", a declarat Bolojan.

Vor dezbate de la distanţă

În cadrul şedinţei de joi, consilierii locali au mai aprobat noul regulament al Consiliului Local, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă 57 din 2019 privind Codul Administrativ.

Având în vedere circumstanţele pandemiei de coronavirus - care a obligat aleşii locali să dezbată purtând mănuşi de unică folosinţă şi măşti chirurgicale pe faţă - noul regulament prevede în premieră că "în caz de forţă majoră ori de maximă urgenţă şedinţele de Consiliu Local se pot desfăşura şi în sistem electronic".

Astfel, pe viitor consilierii locali s-ar putea întruni în teleconferinţe, online sau în alte moduri fără a mai fi necesară prezenţa lor fizică în sala mare a Primăriei. "Pe durata epidemiei de coronavirus şedinţele Consiliului Local se vor ţine de la distanţă. Consilierii vor vota de acasă sau de la locul de muncă", a declarat secretarul Consiliului Local, Ionel Vila.

Tot ca o noutate, regulamentul prevede că proiectul ordinii de zi a şedinţei, precum şi hotărârile adoptate, se aduc la cunoştinţa publicului atât în limba română cât şi în limba maghiară, având în vedere că la ultimul recensământ minoritatea a reprezentat o pondere de peste 20% din populaţie.

În plus, hotărârile de Consiliu Local, documentele şi informaţiile financiare se publică pentru informare, în format electronic pe site-ul oficial al municipalităţii şi în monitorul oficial local.

Spre nemulţumirea administratorilor...

Un alt regulament adoptat joi de consilierii locali a vizat atestarea administratorilor asociaţiilor de proprietari. După cum BIHOREANUL a mai scris , proiectul de regulament a stârnit nemulţumirea administratorilor care au considerat că normativul reprezintă o încercare a municipalităţii de a-şi subordona asociaţiile de proprietari.

Adoptat în baza Legii 196 din 2018 privind funcţionarea asociaţiilor de proprietari, regulamentul tratează administrarea condominiilor ca pe o meserie ca oricare alta şi le cere practicanţilor să urmeze cursuri de calificare profesională certificate la final printr-un atestat profesional.

Pentru obţinerea atestatului, solicitantul se prezintă la Primărie cu certificatul de calificare, cazierul judiciar care atestă că nu are condamnări pentru infracţiuni economico-financiare şi cazierul fiscal care arată că şi-a plătit toate dările. Atestatul este valabil 4 ani şi poate fi reînnoit în aceleaşi condiţii. 

Spre nemulţumirea administratorilor, noul regulament presupune o taxă de 300 lei pentru eliberarea atestatului şi permite Primăriei să treacă la retragerea acestuia dacă deţinătorul a fost suspendat de două ori de pentru diferite nereguli.

Pe de altă parte, în cadrul şedinţei de joi aleşii orădenilor au mai aprobat listele finale cu medicii care vor primi locuinţe în blocul ANL de lângă Spitalul Clinic Municipal Gavril Curteanu şi angajarea unui avocat care să reprezinte municipalitatea în procesul intentat de fostul manager al spitalului, Dacian Foncea, pentru anularea dispoziţiei Primarului prin care a fost înlăturat din funcţie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Investiții ok dar... extrem de scumpe
La 1 milion de euro / km ... cam mult pentru străduțe de cartier nu credeți domnule primar ?!
Postat 29 Martie 2020, 11:10 de 1977
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON