URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Septembrie 2019, 15:09

Turnul Primăriei se închide vizitatorilor începând din 1 octombrie, pentru lucrări de reabilitare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Turnul Primăriei se închide vizitatorilor începând din 1 octombrie, pentru lucrări exterioare şi interioare.

"În cadrul lucrărilor de reabilitare a clădirii Primăriei, începând cu 1 octombrie va intra în renovare Turnul Primăriei. Lucrările se vor efectua atât în interior cât şi în exterior, vizitarea turnului nefiind posibilă pe durata acestora", se menţionează într-un anunţ postat pe site-ul Primăriei.

Lucrările de refacere a Turnului sunt programate să se finalizeze în prima parte a anului 2020, în timp ce reabilitarea palatului administrativ al oraşului va continua până în 2021.

Turnul Primăriei, deschis publicului din primăvara anului 2011, are trei nivele de la care vizitatorii pot admira panorama oraşului la o înălţime de 35,8 metri, 40,25 metri şi peste 45 metri. Accesul în clădire se face dinspre strada Tudor Vladimirescu, iar scara până în vârful turnului numără nu mai de 250 trepte.

Lucrările de reabilitare a clădirii Primăriei sunt executate de firma Euras din Satu Mare, pentru suma de 14,8 milioane lei, în termen de 18 luni. Investiţia vizează reabilitarea turnului palatului administrativ, a acoperişului şi a faţadelor. În interiorul clădirii, constructorii vor face mai multe lucrări de reamenajare a spaţiilor dinspre Piaţa Unirii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON