URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Octombrie 2019, 16:10

Trafic îngreunat în Parcul Traian: Încep lucrările la pasajul pe sub Bd Magheru. Vezi cum se circulă începând de miercuri!

Trafic îngreunat în Parcul Traian: Încep lucrările la pasajul pe sub Bd Magheru. Vezi cum se circulă începând de miercuri! foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lucrările la pasajul care urmează să fie construit pe sub Bulevardul Magheru din Oradea aduc noi restricţii de circulaţie în zona Parcului Traian, începând de miercuri, ca urmare a deciziei luate de Comisia tehnică pe probleme de circulaţie a municipalităţii.

Potrivit unui comunicat al Primăriei, decizia a fost luată marţi la solicitarea SC Freyrom SA, "în vederea demarării lucrărilor la pasajul pe sub bulevardul Magheru şi a celor de relocare reţele de utilităţi de pe amplasamentul viitorului pasaj".

"Astfel, începând de miercuri, 23 octombrie 2019, se va închide circulaţia pe strada Libertăţii, de la intersecţia cu strada Aurel Lazăr până la intersecţia cu Parcul Traian, până la finalizarea investiţiei, respectiv începutul lunii iunie 2020. În acest sens, strada Andrei Şaguna şi strada Aurel Lazăr până la Andrei Şaguna devin străzi cu dublu sens, prin desfiinţarea spaţiilor de parcare", arată comunicatul.

De asemenea, începând de luni, 28 octombrie, strada Aleea Ştrandului se va închide pe porţiunea Hotel Continental – B-dul Magheru.

Începând cu 4 noiembrie se va închide circulaţia pe strada Parcul Traian, pe porţiunea acces auto Inspectoratul Judeţean de Poliţie – B-dul Magheru, iar strada George Enescu va deveni cu dublu sens, prin desfiinţarea locurilor de parcare. şi se va înfiinţa un sens giratoriu la capătul străzii spre bulevardul Magheru.

"Începând cu 15 noiembrie se vor executa lucrări pe B-dul Magheru, motiv pentru care circulaţia tramvaielor va fi suspendată pe perioada lucrărilor, iar tramvaiele vor fi înlocuite cu autobuze", mai transmite Primăria.

"Ne cerem scuze pentru disconfortul creat de lucrările din zona Parcului Traian, care generează momentan probleme de trafic, pe care le vom rezolva până în vara anului viitor. Până la sfârşitul acestei luni dorim să finalizăm şi lucrările la strada Mihai Eminescu şi să o redăm apoi circulaţiei rutiere, pentru ca o dată ce intervin restricţiile de trafic în Parcul Traian, să asigurăm o circulaţie mai fluentă prin strada Mihai Eminescu, care urmează să fie redeschisă circulaţiei,", a declarat viceprimarul Florin Birta.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
"Ne cerem scuze pentru disconfortul creat...
...care generează momentan probleme de trafic, pe care le vom rezolva până în vara anului viitor.Aaa...se pare ca vor lucra toata iarna.Poate era mai bine sa amine lucrarile pina prin martie.Daca aplicau reteta bechtel,puteau cistiga suficient doar tinind utilajele in santier.Lucrarile iarna sunt un fel de spalare de bani...
Postat 22 Octombrie 2019, 20:18 de excalibur
Negative
Eu mergem pe jos. Asta ar fi un bun prilej pt ce-i ca tine să-și învețe copiii cu PEJOSUL. Dusul copiilor la școală cu mașina , crează trafic.
Postat 22 Octombrie 2019, 19:58 de Sandu1206
generatia cu cheia la gat
eu si mai multi dintre noi am supravietuit fara ca cineva sa ne duca cu masina la scoala, mersul pe jos e sanatate curata treziti-va un pic mai repede atunci
Postat 22 Octombrie 2019, 18:23 de tepes
Teleportarea ?!
Poate ne spune onor. Primaria, cum dreq ne mai ducem copiii la scoala ?!
Postat 22 Octombrie 2019, 16:47 de Negative
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON