URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Octombrie 2019, 17:59

Stănel Necula, despre prețul gigacaloriei în Oradea: „Vorbim de o creștere de 2–3% în următorii ani!”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Situat oricum deasupra mediei naţionale, preţul gigacaloriei furnizate de Termoficare orădenilor va creşte în continuare.

La mai mare!

Directorul societăţii, Stănel Necula, a spus vineri, în încheierea conferinţei ocazionate de "Ziua porţilor deschise CET Oradea" organizată din Băile Felix, la care au participat reprezentanţii ai 30 din cele 45 de societăţi de termoficare din ţară, că preţul încălzirii va continua să crească.

"Vorbim de o creştere de 2-3% în următorii ani", a declarat Necula, în condiţiile în care Termoficare a scumpit gigacaloria la 325,78 lei la sfârşitul lunii iulie.

Concret, orădenii plătesc 276,15 lei pe gigacalorie, în vreme ce 49,63 lei o constituie subvenţia de la bugetul local. "Dacă astăzi am fi avut o situaţie similară cu cea din Bucureştiul, unde subvenţia este de 480 lei, reprezentând 65% din preţ, închideam centrala şi plecam toţi acasă", a spus Necula.

De altfel, municipalitatea vrea să scoată de tot subvenţiile la încălzire.

"Avem o strategie conform căreia subvenţia să poată fi eliminată şi, odată cu profitul realizat din eficienţa energetică, să ajungem în situaţia ca preţul livrat pentru populaţie să fie preţul de producere a gigacaloriei", a afirmat Necula.

Potrivit directorului, Termoficare primeşte de la bugetul local subvenţii de circa 14 milioane lei şi plăteşte municipalităţii profit de circa 28 milioane lei.

Banii care se întorc în bugetul operatorului pentru a fi folosiţi la investiţii pentru modernizarea sistemului şi reducerea pierderilor până la nivelul la care orădeanul îşi va permite să plătească preţul întreg al gigacaloriei.

CET-ul e cel mai ieftin...

Prezent la conferinţă, Anton Tămăşiu, energetician cu state vechi care a condus timp de 30 de ani CET-ul din Ausburg, un orăşel german similar ca populaţie Oradiei, a afirmat că în lumea civilizată societăţile de termoficare sunt cele care aduc venituri municipalităţilor şi nu invers.

"În Germania, termoficarea este cea mai ieftină soluţie de încălzire. Acolo, societatea de termoficare subvenţionează Primăria, pe când aici Primăria subvenţionează termoficarea", a spus Tămăşiu.

Potrivit expertului, acest lucru poate deveni posibil prin reabilitarea reţelelor pentru reducerea pierderilor, în utilaje moderne de producţie a încălzirii şi vânzarea energiei electrice obţinute în cadrul procesului de cogenerare de înaltă eficienţă odată cu energia termică.

Un alt avantaj, major, al CET-ului pe gaz îl constituie însă gradul redus de poluare faţă de centralele pe lemne sau cele individuale, la nivel de apartament, concepute tot pe gaz.

"Avantajul termoficării este că coşul de fum este în afara oraşului şi la înălţimi foarte mari. Dispersia gazelor de ardere se face pe o suprafaţă foarte mare fapt pentru care scade poluarea", a declarat expertul.

Nu, centralelor de apartament!

De altfel, centralele de apartament pe bază de gaz sunt prost văzute inclusiv de academicianul Gheorghe Benga.

Potrivit specialistului, singura soluţie pentru reducerea poluării provocate de centralele de apartament este reconectarea apartamentelor debranşate la reţeaua de termoficare, iar dacă acest lucru nu este posibil, obligarea proprietarilor acestora de a le racorda la un coş de fum cu cel puţin un metru mai sus decât nivelul acoperişului.

"În nicio ţară europeană nu există la blocuri centrale de apartament pe gaz care să îşi scoată ţeava de fum la geamul vecinului", a argumentat, la rândul său, viceprimarul Mircea Mălan.

Reprezentanţii municipalităţii au mai arătat că, mai devreme sau mai târziu, centralele de apartament vor fi taxate în Uniunea Europeană la fel ca orice altă sursă de poluare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Sistemele centralizate de distribuție energetică, cum este cel de termoficare, sunt sortite eșecului în aglomerările urbane !?!
Se știe asta nu de azi, de ieri ... și la toate conferințele ori dezbaterile despre schimbările climatice se punctează acest aspect !?! Motivele sunt multe și diverse, cum ar fi că ... "pornirea" unui sistem centralizat, spre exemplu, presupune costuri foarte ridicate (pierderi energetice de până la 75-80%) până la intrarea în regim "normal" !?! De aceea este bună pompa de căldură aer-aer (tip A/C), care în Oradea spre exemplu, ca mediu climatic anual, dă 1 kw putere la un consum de 0,25 kwh cel mult (la -15°C) !?! Aceasta nu are pierderi fiind aproape instant la generarea căldurii, merge automat în funcție de temperaturile interioare și exterioare, respectiv are facilitățile de "fellow" și "sleep" care nu implică intervențiile consumatorului, doar ocazional !?! Are, în acest moment "istoric" cel mai bun raport preț/calitate și eficiență/investiție ... la un apartament de 100 mp fiind necesar cel mult 40.000 btu, cu o putere instalată de maxim 4 kw !?! Bașca faptul că, impozitul pe proprietate este diminuat cu 25% anual, urmare neconectării la o rețea de utilități publice !?!
Postat 19 Octombrie 2019, 10:03 de CrisDumi
Excalibur și tu la fel ca și CrisDumalau și Scortosul, și Planona
Vorbiți ca prostii.
Postat 18 Octombrie 2019, 23:21 de Sandu1206
excalibur
In Germania e pe electric, și gătitul e tot pe electric.
Postat 18 Octombrie 2019, 23:19 de Sandu1206
"În Germania, termoficarea este cea mai ieftină soluţie de încălzire"
"Acolo, societatea de termoficare subvenţionează Primăria...Potrivit expertului, acest lucru poate deveni posibil prin reabilitarea reţelelor pentru reducerea pierderilor, în utilaje moderne de producţie a încălzirii şi vânzarea energiei electrice obţinute în cadrul procesului de cogenerare de înaltă eficienţă odată cu energia termică".Nu i-a spus nimeni expertului ca oradea a bifat cu brio toate conditiile,multumita actualei echipe manageriale?Concluzia logica ar fi ca SE INTIMPLA CEVA la CET ORADEA.Probabil nu se aplica legile fizicii care se preda la scoala.Or fi alte legi,pe baza de CLO,or fi alte calcule...sau,pur si simplu,avem GHINION, la fel cum a avut un alt absolvent de fizica,ajuns presedinte.Solutia salvatoare ar fi un premier la fel de expert in fizica,care sa readuca lucrurile la normal.
Postat 18 Octombrie 2019, 22:10 de excalibur
Scortosul ( ZUGRAVUL )
Ai posibilitatea să-ți pui încălzire electrică în pardoseală. Dar e scump curentul pt tine.
Postat 18 Octombrie 2019, 21:36 de Sandu1206
crede draq
poate 23%, cratima e la deruta
Postat 18 Octombrie 2019, 21:06 de Christa
O alta intrebare:
O alta intrebare: de ce trebuie eu sa platesc subventie pentru cei ce stau la bloc? De ce taxele si impozitele platite de mine trebuia sa ajunga in buzunarul celor de la bloc? De ce eu nu sunt subventionat cand cumpar combustibil pentru iarna? De ce nu imi plateste si mie 20% din combustibilul necesar sezonului rece? DE CE? Ce drepturi au cei de la bloc mai mari decat mine? DISCRIMINARE!!!! Ar trebui dat a in judecata primaria pentrui aceasta miselie!
Postat 18 Octombrie 2019, 19:32 de scortosul
Acest penal ne poate explica cum a falimentata un CET si o firma privata?
Acest penal ne poate explica cum a falimentata un CET si o firma privata? Ar fi interesant de stiut de ce experienta similara are nevoie pentru falimentarea unui cet? De stiut ar fi si cu ce si de la cine a primit recomandari fix la Oradea sa ajunga sef tot la un cet el venind de la Braila? Care au fost "recomandarile" inaintate bolovanului de a fost "convins" ca penalul este cel mai bun? sau pnl=psd aceiasi adunatura de penali? Sau a venit pe o filiera a unui stat paralel? Care stat parallel? Statul parallel pnl? Intreb si eu ca tot a inceput campania electorala si sa stim cu cine, pe cine votam si noi!
Postat 18 Octombrie 2019, 19:27 de scortosul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON