Eveniment de groază în Oradea! Un bărbat a fost descoperit mort, cu un cuțit în abdomen, în curtea unui bloc din strada Ronald Reagan.
Apelul prin numărul de urgență 112 a fost făcut de un orădean la ora 14:50.
„Victima a fost identificată ca fiind un bărbat de 58 ani din Oradea. În momentul de față polițiștii Serviciului de Investigații Criminale efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul. Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma necropsiei”, a declarat pentru BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisarul șef Alina Fărcuța.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, cel mai probabil este vorba de o sinucidere. Bărbatul locuia în blocul lângă care a fost găsit decedat. Victima era cunoscută ca având probleme comportamentale și se pare că mai amenințase că își va lua viața.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.