URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Iunie 2019, 21:33

Secţiile de Neurologie şi Pneumoftiziologie se vor muta în clădirea Spitalului Municipal

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consiliul Local a aprobat, luni, renegocierea contractului încheiat cu Fundaţia Man care gestionează Centrul de Sănătate şi Imagistică Regina Maria de la parterul Spitalului Clinic Municipal Gavril Curteanu.

Se va renegocia!

Măsura a fost luată la propunerea managerului Spitalului Clinic Municipal Gavril Curteanu, Dacian Foncea. Managerul îşi doreşte renegocierea contractului de închiriere a unei suprafeţe de 745 metri pătraţi în contrapartida unor servicii medicale prestate de fundaţie (CT, RMN, ecograf, etc) la un preţ cu 35% mai mic faţă de cel din contractul cu CAS.

De la semnarea documentului în anul 2010 şi până în prezent spitalul s-a dotat cu aparatură, iar prin intermediul proiectului strategic pe sănătate al judeţului urmează să intre până la finalul anului 2021 în posesia unui RMN finanţat din fonduri europene.

"Din ansamblul actelor care stau la baza parteneriatului cu Fundaţia Man reiese faptul că această colaborare s-a născut pentru a servi unui interes public, însă pe fondul modificării radicale a condiţiilor şi realităţilor avute în vedere la încheierea contractului acesta nu mai este în prezent adaptat nevoilor spitalului", se menţionează în memoriul înaintat de managerul Foncea conducerii municipalităţii şi Consiliului Local.

Aprobare cu condiţii

Propunerea de renegociere a contractului a fost aprobată cu votul consilierilor PNL şi UDMR. Aceştia din urmă au fost de acord cu condiţia ca forma finală a documentului să fie aprobată de Consiliul Local.

"Noi îi dăm voie domnului manager Dacian Foncea pentru a discuta şi negocia, dar de rezultatul negocierilor să se înştiinţeze Consiliul Local", a cerut liderul grupului de consilieri ai UDMR.

În schimb, grupul PSD a votat "împotrivă". "Nu cred că ar trebui demarată negocierea până nu există un RMN la spitalul municipal", a argumentat liderul de grup Liviu Sabău Popa.

Secţiile vin în spital

Primarul Ilie Bolojan le-a explicat consilierilor locali că Spitalul Clinic Municipal Gavril Curteanu are nevoie de spaţiul de la parterul clădirii, întreg sau doar o parte, pentru a putea face reorganizări ale unor secţii.

"Trebuie să coborâm secţia de Psihiatrie Infantilă de la etajul şase al clădiri la parter din considerente de siguranţă, dar şi pentru ca acei copii să poată fi scoşi în curte la aer sau ca să se joace", a explicat edilul.

Potrivit primarului, spaţiul eliberat ar putea fi folosit de alte secţii ale spitalului care îşi desfăşoară activitatea în condiţii improprii.

"Vrem să relocăm în clădirea principală secţiile care îşi desfăşoară activitatea în condiţii necorespunzătoare, cea de Neurologie (n.r. din strada Louis Pasteur) şi cea de Pneumoftiziologie (n.r. din strada Izvorului)", a explicat Bolojan.

Din spusele edilului, clădirea care adăposteşte Pneumoftiziologie ar putea fi ulterior reabilitată pentru amenajarea unei secţii de îngrijiri paleative.

În funcţie de rezultatul negocierilor mutarea secţiilor ar putea demara încă din vara acestui an.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON