URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Iulie 2018, 09:00

Regulamentul locurilor de joacă. Orădenii din Ioşia sunt revoltaţi de gălăgia provocată de părculeţul din strada Lăpuşului (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Doar cinci orădeni au luat parte miercuri seară la dezbaterea publică a proiectului de regulament privind organizarea şi funcţionarea spaţiilor de joacă şi de agrement amplasate pe domeniul public.

Membrii asociaţiei Erofte Grigore au reclamat directorului adjunct al Direcţiei Tehnice, Emil Benţan, şi şefului Compartimentului Servicii Publice şi Spaţii Verzi, Mircea Stejeran, deranjul provocat de spaţiul de joacă din strada Lăpuşului, situat la doar trei metri de geamurile blocului în care locuiesc.

"Nu ne-a întrebat nimeni dacă suntem de acord să se pună loc de joacă chiar sub geamul nostru. Noaptea nu ne putem odihni în casă de gălăgie. Anul trecut am sunat aproape în fiecare zi la Poliţie şi ne-a spus că nu au ce face. "Ce să facă? Să vină la 12:30 noaptea să ameninţe copiii?", m-a întrebat o poliţistă. Nu copiii, părinţii să fie amendaţi, spun eu", a reclamat Silvia Bila.

Reclamaţia femeii a fost întărită şi de vecinul ei, Costache Ştefănescu. "Ultima dată Primăria ne-a spus că în două săptămâni se rezolvă, pe urmă am primit răspuns că locul de joacă nu e pe domeniul public şi nu poate face nimic", a spus bărbatul.

Un parc "privat"

Spaţiul de joacă incriminat este situat pe cei circa 12 metri dintre noul bloc turn din strada Lăpuşului şi blocul de garsoniere, modernizat, din strada Erofte Grigore.

Părculeţul a fost amenajat, cu aprobarea Instituţiei Arhitectului Şef şi a Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, de dezvoltatorul imobiliar, pe terenul aflat în proprietatea sa, pentru a-şi asigura vânzarea apartamentelor.

"Lăsaţi-ne o săptămână!"

Directorul adjunct al Direcţiei Tehnice, Emil Benţan, a ascutat plângerile orădenilor şi a promis că va lua măsuri. "De vreme ce nu noi am amenajat acel spaţiu de joacă, nu-l putem desfiinţa noi. Lăsaţi-ne o săptămână să discutăm cu Poliţia Locală şi cu Instituţia Arhitectului Şef, să vedem ce se poate face", a spus directorul.

Benţan a dat de înţeles că municipalitatea va face demersuri pentru strămutarea părculeţului, astfel încât să nu mai deranjeze locuitorii zonei.

Proiectul de regulament privind organizarea şi funcţionarea spaţiilor de joacă şi de agrement amplasate pe domeniul public stabileşte obligaţiile Primăriei în calitate de deţinător şi administrator al locurilor de joacă din oraş şi pe cele ale utilizatorilor.

Potrivit proiectului de normativ, distrugerea aparatelor de joacă sau introducerea în incinta spaţiilor de joacă pentru copii de substanţe periculoase se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Au intrat si copiii in vizorul aparatului fiscal al primariei
Dupa ciini, pisici si porumbei a venit si rindul copiilor din oradea...target-ul fiind buzunarul parintilor.Ce idee la acel dezvoltator sa amenajeze un loc de joaca, cind putea sa faca niste locuri de parcare,vandabile cu mii de euro.Ar trebui inceput cu cine a dat autorizatie femeilor sa faca copii LA BLOC, unde oamenii muncii si pensionarii se odihnesc ziua sau vizioneaza la tv, seara isi parcheaza masinile iar vara nu pot sa-si inchida ferestrele pentru ca nu au aer conditionat.Foarte bun noul regulament, sa fie amendati copiii care se joaca in spatiile special amenajate, deopotriva si ceilalti copii care NU se joaca in tarcurile special amenajate,printre blocuri si masini parcate sau la ferestrele cetatenilor.Mai ales la 12 noaptea...
Postat 18 Iulie 2018, 10:00 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON