URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Martie 2019, 18:01

Primăria Oradea și-a dublat încasările din impozitele plătite online

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Plăţile online ale impozitelor s-au dublat faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a anunțat Primăria Oradea printr-un comunicat.

"Sumele încasate prin utilizarea serviciilor online de plăţi au crescut cu 110% în cazul cetăţenilor şi cu 162% în cazul companiilor faţă de aceeaşi perioadă din 2018", se menţionează în document.

Astfel, încasările online de la orădeni au crescut de la 2,5 milioane lei la 5,3 milioane lei, iar cele de la firme au urcat de la 674.000 lei la 1,7 milioane lei.

Potrivit evidenţelor fiscale ale municipalităţii, în primele două luni din 2018 orădeni au făcut plăţi de 22,2 milioane lei, în creştere cu 2,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2018 în vreme ce firmele au achitat 66,7 milioane lei, cu 0,3% mai mult decât în 2018.

"În cazul cetăţenilor (persoanelor fizice), din totalul încasărilor, un procent de 44% reprezintă sumele achitate la ghişeele casieriei Primăriei Oradea, 24% sunt achitate on-line, 15% sunt achitate prin ordin de plată, 10% prin POS, 4% prin unităţile CEC, iar 3% la oficiile Poştei Române", se menţionează într-un comunicat al Primăriei.

Pentru comparaţie în cazul firmelor 93% din din plăţi au fost făcută prin ordin de plată, 3% la ghişeele casieriei Primăriei Oradea, 1% prin POS şi 3% online, neînregistrându-se plăţi prin unităţile CEC Bank sau la oficiile Poştei Române.

În paralel, încasările prin casieriile din ghişeele de plată au scăzut cu 7% în cazul orădenilor şi cu 1% în cel al firmelor.

Dincolo de economia de timp pe care o aduc plăţile online au crescut în ultimul an pe fondul acordării unei bonificaţii diferenţiate în cazul celor care îşi achită integral obligaţiile fiscale până la 31 martie.

Spre deosebire de contribuabilii care îşi achită impozitele la ghişee care beneficiază de o bonificaţie de 5% cei care plătesc online se bucură de o reducere de 8%.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Au descoperit și orădenii că cerul e albastru ...
... adeseori !?!
Postat 06 Martie 2019, 18:50 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON