URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Martie 2020, 09:11

Primăria Oradea a suplimentat bugetul Spitalului Municipal cu 3,1 milioane lei şi scuteşte de chirie localurile închise pentru limitarea infectării cu coronavirus

Primăria Oradea a suplimentat bugetul Spitalului Municipal cu 3,1 milioane lei şi scuteşte de chirie localurile închise pentru limitarea infectării cu coronavirus (foto: Ovi D. Pop)

Consiliul Local a aprobat joi, cu unanimitate de voturi, scutirea de chirie a localurilor închise în baza Ordonanţei Militare 1 din 2020 pentru limitarea riscului de infectare cu coronavirus.

Pe durata stării de urgenţă...

Măsura, propusă de conducerea Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, are ca scop evitarea împovărării suplimentare a agenţilor economici a căror activitate a fost suspendată din ordinul autorităţilor.

"Măsura vizează şapte localuri şi 45 de terase din zona centrală. Aceste firme vor fi scutite de plata chiriei începând din 16 martie, când a fost instituită starea de urgenţă, şi până la suspendarea ei", a declarat pentru BIHOREANUL directorul DPI, Lucian Popa.

Ordonanţa Militară 1 a prevăzut la primele două paragrafe închiderea localurilor şi suspendarea activităţilor care ar putea aduna mai multe persoane la un loc.

Mai mulţi bani pentru sănătate

Tot în cadrul şedinţei de joi consilierii locali au mai aprobat, rapid şi fără comentarii, rectificarea bugetului pe anul în curs şi suplimentarea cu 3,1 milioane lei bugetului Spitalului Clinic Municipal Gavril Curteanu.

Imobilul a fost golit de pacienţi şi reorganizat ca un spital judeţean, astfel încât să poată trata pacienţi bolnavi de coronavirus care prezintă patologii asociate de natură medicală ori chirurgicală.

Totodată, alocările bugetare totale ale spitalului au fost reaşezate de aşa natură încât să poată fi suplimentată cu 2,6 milioane lei achiziţia de medicamente şi cu 820.000 lei cea de materiale pentru protecția personalului medical. Prin aceeaşi reaşezare au fost suplimentate cu 402.000 lei alocările pentru cumpărarea de substanțe dezinfectante și cu circa 310.000 lei cele pentru materiale de curăţenie.

În paralel, la cererea conducerii spitalului, Consiliul Local a acceptat să pună la dispoziţia unităţii sanitare nu doar etajul I din Orăşelul Copiilor, ca până acum, ci toată clădirea, oricum închisă pe durata suspendării cursurilor școlare.

Având în vedere că spitalul a fost transformat în unitate dedicată tratării pacienţilor cu Covid 19 aici vor funcţiona birourile TESA, pentru a limita riscurile de infectare a personalului auxiliar.

Închis şi anulat...

În principiu, sumele disponibilizate pentru sectorul sanitar care se confruntă cu pandemia de coronavirus au fost constituite din reaşezări ale bugetului municipalităţii.

Spre exemplu, bugetul Fundaţiei pentru Protecţia Monumentelor a fost diminuat cu 682.000 lei ca urmare a închiderii Muzeului Oraşului şi Sinagogii Zion, precum şi renunţării la unele activităţi cu public pe fondul pandemiei de coronavirus.

La fel, Clubul Sportiv Municipal şi-a diminuat bugetul cu 270.000 lei ca urmare a anulării unor competiţii sportive, iar Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR) cu 230.000 lei ca urmare a renunţării la toate evenimentele programate pentru lunile martie şi aprilie.

Printre altele, anul acesta nu s-a mai ţinut Ziua maghiarilor de pretutindeni (15 martie), nu vor mai avea loc festivităţile de Ziua Oradiei (20 aprilie) şi nu se va mai organiza tradiţionalul Târg de Paşti (10 – 20 aprilie).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Cea mai tare primărie de pe planetă e cea din Oradea, cu tot consiliul local care, pentru prima oară în ultimele trei decenii, i se subordonează necondiționat !?!
Așadar, ca la nimeni altundeva, Consiliul local a aprobat o hotărâre propusă de niște "dilii" ... care, la rândul ei, aprobă o ordonanță militară emisă în condiții perfect legale d.p.v. parlamentar și guvernamental, care are putere de lege în situația actuală !?! Măi, orădenilor, voi realizați câtă genialitate emană reprezentanții municipalității noastre ?!? Consiliul local Oradea a aprobat un act normativ de nivel național, subordonând astfel "guvernul meu" d.p.v. al actelor cu impact statal și ... aprobând scutirea de chirie a unor spații comerciale, demers stabilit deja de România la nivel național, printr-o ordonanță de guvern !?!
Postat 27 Martie 2020, 10:36 de CrisDumi
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON