URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 August 2019, 14:36

Pian din Bucureşti: Filarmonica de Stat din Oradea nu dă în chirie pianul de 180.000 de euro pentru concertul extraordinar al lui Havasi din Piaţa Unirii

Pian din Bucureşti: Filarmonica de Stat din Oradea nu dă în chirie pianul de 180.000 de euro pentru concertul extraordinar al lui Havasi din Piaţa Unirii (foto: Facebook, Havasi)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Directorul Filarmonicii de Stat din Oradea, Meleg Vilmos, nu a fost de acord să dea în chirie pianul marca Bösendorfer al instituţiei, în valoare de circa 180.000 de euro, organizatorilor concertului extraordinar al pianistului maghiar Balázs Havasi, adică reprezentanţilor Primăriei. Astfel, aceştia vor închiria, cu 3.000 de euro, un pian din Bucureşti. 

Potrivit Bihon.ro, pentru concertul pe care îl va susţine în aer liber, pe 21 august, în Piaţa Unirii, pianistul Balázs Havasi a cerut un pian excepţional, marca Bösendorfer. 

Astfel, Mihai Jurca, directorul executiv al Asociaţiei pentru promovarea turismului în Oradea şi regiune (APTOR), din subordinea Primăriei, a apelat la conducerea Filarmonicii de Stat, instituţie care deţine un pian marca Bösendorfer, recondiţionat anul trecut. APTOR a propus să plătească chirie şi să se ocupe şi de asigurarea pianului pentru perioada în care ar fi fost scos din Filarmonică, dus în Piaţa Unirii şi folosit la concert. 

Însă, scrie Bihon.ro, directorul Filarmonicii, actorul Meleg Vilmos a refuzat propunerea APTOR, spunând că pianul Bösendorfer 290 Imperial, evaluat la 180.000 euro, este netransportabil. 

"Nu poate fi transportat, întrucât se deteriorează. Întrucât e aşa de valoros, nu îl putem închiria, pentru niciun concert şi pentru niciun ban, ci doar în sala noastră de concerte poate fi folosit. Aşa ne-au recomandat trimişii Bösendorfer, să nu îl scoatem din sală", a declarat pentru publicaţia locală Meleg Vilmos. 

Achiziţionat în urmă cu 13 ani, pianul nu este vechi, însă directorul Filarmonicii spune că există totuşi riscuri dacă acesta va fi scos şi ţinut în aer liber. Meleg Vilmos şi-a exprimat îngrijorarea şi faţă de procedura de transport. "Noi avem scări. Este o posibilitate uriaşă să se întâmple ceva", a mai spus directorul instituţiei. Pianul Filarmonicii stă tot timpul pe scenă şi e mişcat doar câţiva metri, pe rotile. 

În aceste condiţii, APTOR a fost nevoită să închirieze un pian Steinway D-274 din Bucureşti, contra sumei de 3.000 de euro, scrie Bihon.ro.

Concertul pianistului Havasi va avea loc pe 21 august în Piaţa Unirii. În doar câteva zile, cele circa 2.300 de bilete puse în vânzare la preţuri de 25 de lei, 50 de lei, 70 de lei, respectiv 100 de lei pentru zona VIP din faţa scenei s-au epuizat. În cazul în care biletele se vor suplimenta, ele vor fi puse în vânzare tot pe platforma iabilet.ro. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON