URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Februarie 2019, 19:47

Peste 200 de orădeni şi-au votat proiectele la prima întâlnire de bugetare participativă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste 200 de orădeni şi-au votat proiectele preferate, luni seară, în sala festivă a Liceului Teoretic Onisifor Ghibu din cartierul Nufărul, în cadrul primei întâlniri "pe cartiere" din cadrul procesului de bugetare participativă.

Interes pentru proiecte

"Este foarte important că orădenii au venit într-un număr mare să voteze proiectele pe care le doresc implementate, pentru că locuitorii cartierului ştiu cel mai bine ce anume îi lipseşte zonei", a declarat pentru BIHOREANUL viceprimarul Florin Birta.

Edilul a spus că interesul orădenilor faţă de proiectul de bugetare participativă, în care populaţia propune şi alege lucrările pe care şi le doreşte, este dovedit şi de calitatea proiectelor depuse. "În această ediţie a bugetării participative calitatea proiectelor propuse este mult mai bună, iar orădenii au de unde alege", a spus Birta.

Proiectele propuse au strâns, anterior votului cu urne, 13.834 de voturi online, prin care populaţia şi-a manifestat preferinţele în alegerea celor 10 lucrări din totalul de 52 propuse pentru a obţine finanţarea de câte 200.000 euro pusă la bătaie de Primărie.

Parcări şi asfaltări...

Cu ocazia întâlnirii de la Liceul Onisifor Ghibu, locuitorii cartierului Nufărul i-au cerut viceprimarului Florin Birta rezolvarea mai multor probleme ale zonei.

Oamenii au propus demolarea garajelor încă existente pentru amenajarea de parcări de domiciliu, au cerut înlocuirea lucrărilor de plombare a străzilor cu lucrări de înlocuire integrală a covoarelor asfaltice, iar cei din cartierul Grigorescu au cerut asfaltarea străzilor din zonă.

"În cursul acestui an vor demara mai multe lucrări de infrastructură în cartierul Nufărul. Din păcate, nu putem rezolva toate problemele din oraş peste noapte", a spus Birta.

În cursul acestei săptămâni vor avea loc pe cartiere zece întâlniri publice în cadrul cărora orădenii vor putea vota proiectele pe care le doresc implementate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON