URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 21 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cota primarului Oradiei a cunoscut o nouă creştere săptămâna trecută, după ce două personaje de la vârful politicii şi respectiv presei autohtone au afirmat că dacă preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi desemnat pe el premier, nu pe Ludovic Orban, Ilie Bolojan ar fi putut asigura voturile pentru învestirea noului Guvern, ceea ce nu-i exclus la a doua încercare, după ce prima, cea cu Orban, eşuează.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai răspândite boli cardiovasculare şi reprezintă o problemă majoră de sănătate publică pentru că afectează arterele şi organe vitale ca inima, rinichii, creierul şi ochii, fiind responsabilă de aproximativ 75% din toate atacurile de cord şi accidentele vasculare.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
08 Octombrie 2019, 17:26

Otravă, unul dintre cei mai cunoscuţi bloggeri din România, laudă Oradea: Este un oraş superb în care se trăieşte ca afară

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cristian Şimonca, omul din spatele Blogului lu’ Otravă, urmărit pe Facebook de 350.000 de persoane, a vizitat Oradea în cadrul proiectului "Cronicari Digitali" şi a publicat, luni, pe blogul său un articol laudativ la adresa oraşului.

Otravă şi-a intitulat articolul "Oraşul din România unde se trăieşte ca-n afară: 13 motive pentru care Oradea este un oraş superb!".

"Este pe primul loc în topul celor mai bune oraşe în ceea ce priveşte costul general al vieţii - accesul la instituţiile de sănătate publică, calitatea mediului înconjurător, curăţenia şi zgomotul din mediul urban, spaţiile verzi, situaţia transportului public sau accesul la instituţiile educaţionale -, este cel mai sigur oraş din ţară, are centură cu patru benzi, se construiesc parcări pe bandă rulantă, iar numărul de locuitori este în creştere, ajungând la 221,861 de persoane. Am auzit numai lucururi legate de linişte, bună înţelegere şi pace", a scris bloggerul. 

Acesta continuă prin a prezenta motivele pentru care turiştii ar trebui să viziteze Oradea, între atracţiile evidenţiate de blogerul numărându-se Cetatea, palatele din centru, Sinagoga Ortodoxă, precum şi muzeele. 

"Cronicari Digitali" este un proiect de informare și promovare, ce aduce valorile și tradițiile României față în față cu generația denumită Millennials. Proiectul a fost inițiat de Zaga Brand și este susținut de Institutul Național al Patrimoniului.

Mai mulți bloggeri din cadrul proiectului Cronicari Digitali s-au aflat la finalul săptămânii trecute în Oradea la evenimentul denumit Heritage Instameet şi organizat în parteneriat cu Primăria Oradea şi APTOR.

Citește aici articolul publicat pe Blogul lu’ Otravă!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Oradeanbihor
Sa vina
Postat 09 Octombrie 2019, 10:54 de Sandu1206
@ sandu
Șase! Vin ăștia cu demolările pe strada ta!
Postat 09 Octombrie 2019, 07:21 de oradeanbihor
@otrava, ce facusi, te otravisi cu propria-ti otrava?!
Gasesc pe net, facebokk in special, multe si multi care lauda traiul din orasul meu si lauda si binefacerile pe care ni le impune edilul sef. Dupa ce le explic in cateva randuri, cu argumente (articole, poze, etc) cum e traiul in Oradea, se dezumfla. Admiratorii, nu edilul.
Postat 09 Octombrie 2019, 05:31 de pinonel
Oradeanbihor adică " VASI "
Macar pe blogul lui Otrava nu posta copy-paste ::::)))))
Postat 09 Octombrie 2019, 01:29 de Sandu1206
Oradeanbihor
Dacă erai orădean, te bucurai de Oradea.
Postat 08 Octombrie 2019, 23:06 de Sandu1206
@ sandu
Stai relax, doar imi vine sa vomit..
Postat 08 Octombrie 2019, 22:06 de oradeanbihor
Oradeanbihor
Mori de ciuda ::::))))
Postat 08 Octombrie 2019, 21:56 de Sandu1206
oras frumos de vizitat. adevarat si cam atat!
Oradea este un oras frumos. adevarat. de vizitat. adevarat, si mai adevarat. problema cu transportul public ocntinua sa exaspereze locuitorii si turistii deopotriva - tramvaiele circula din 20 in 30 min, arhipline, sufocante, incat nici controlorii nu mai pot urca in ele! fara aer conditionat vara ssau incalzire iarna. adevarat. toaletele publice sunt ca la japonezi, dar lipsesc cu desavarsire. iar serviciile oferite in oras sunt la limita decentei, asemeni otl-ului hatru. exista un concept care este respins la greu in oras: customer care Services/attitude. despre asta când o sa scrieti ceva?
Postat 08 Octombrie 2019, 18:50 de roger
Advertorial
Oau ce m-am râs! Care e stupidul din primarie care plateste aceste postari/reclame? Macar mai schimbă mă pozele alea si textele că prea e copy/paste. Cat despre bloggerii care manaca qaqat pentru bani, fiti si voi originali, bagati si de la voi ceva, altfel devin penibile aceste "laude" (platite).
Postat 08 Octombrie 2019, 18:46 de oradeanbihor
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2732 RON
  • 1 EUR = 4.7556 RON
  • 1 HUF = 0.0144 RON