URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Una din principalele griji ale Guvernului a fost să înființeze un Grup de Comunicare Strategică. La cum funcționează, însă, această sculă nefericită din mâinile Guvernului se poate numi, fără a greși, Grupul de Cenzură Scandaloasă. După cum pică, pe rând, medicii și spitalele din țară, în plină epidemie de coronavirus, ne dăm seama că un asemenea instrument de propagandă este nu doar binevenit în mâinile autorităților, ci chiar esențial pentru a acoperi catastrofa organizatorică din România.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Să strigi în gura mare că n-ai ce-ţi trebuie pentru munca de zi cu zi e interzis în sistem. În orice sistem. E revoltă, e disidenţă, e sabotaj! Dăunează la funcţie, la avansări, la sporuri sau măriri de salarii, la relaţiile cu colegii şi cu şefii. Frica de realitate şi băgatul capului în nisip prevalează în faţa sincerităţii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
14 Noiembrie 2018, 17:36

Oradea se pregăteşte de sărbători: 14 kilometri de ghirlande şi peste 300 de figurine şi medalioane, agăţate prin oraş

Oradea se pregăteşte de sărbători: 14 kilometri de ghirlande şi peste 300 de figurine şi medalioane, agăţate prin oraş foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De la începutul lunii noiembrie, muncitorii firmei Luxten Lighting au început să decoreze Oradea pentru sărbătorile de iarnă.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Primărie, oraşul va fi împodobit cu 14 km de ghirlande şi peste 300 medalioane şi figurine luminoase, în diferite forme de brăduţi, fulgi de nea, steluţe, reni, oameni de zăpadă. Toate instalaţiile au becuri LED, adică un consum cu 50% mai mic decât în cazul becurilor clasice, ceea ce duce la un cost lunar al consumului de 30.000 de lei.

"Iluminatul de sărbători va fi realizat pe toate bulevardele din municipiu, la toate intrările şi ieşirile din oraş, pe principalele artere de circulaţie, pe poduri, în parcuri, dar şi în pieţe. Faţă de anii precedenţi, la aceste locaţii se adaugă parcurile Dragoş Vodă, Mihai Viteazul, I.C. Brătianu şi 22 Decembrie", se arată în comunicat. De asemenea, în Piaţa Unirii va fi montat un brad de 12 metri înălţime.

Instalaţiile luminoase vor fi pornite pe 6 decembrie, odată cu deschiderea Târgului de Crăciun din Piaţa Unirii.

Primăria mai precizează că muncitorii Luxten Lighting Co SA montează gratuit toate instalaţiile, conform contractului de concesiune încheiat cu municipalitatea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4133 RON
  • 1 EUR = 4.8246 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON