URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Ianuarie 2019, 13:31

O nouă întâlnire de lucru a Alianței Vestului. Ce s-a discutat la Timișoara (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reprezentanții Alianței Vestului au transmis că, sâmbătă, a avut loc o nouă întâlnire a reprezentanților celor patru primării, Timișoara, Cluj-Napoca, Arad și Oradea. În cadrul acesteia, au fost discutate oportunitățile de colaborare a celor patru orașe prin prisma agendelor culturale în contextul pregătirii pentru susținerea titulaturii Timișoarei de Capitală Culturală Europeană 2021, precum și pregătirile tehnice pentru definitivarea statutului și a modului de funcționare a AVE. 

Gazda întâlnirii a fost Primăria Municipiului Timişoara, iar la ea au luat parte și reprezentanți de la Centre culturale din Arad şi Cluj-Napoca, Asociaţia Timişoara 2021 şi Zona Metropolitană Oradea.

Concret, Oradea a fost reprezentată de Adrian Foghiș, directorul ZMO, și Mihai Jurca, directorul Asociației pentru Promovarea Turismului în Oradea și Regiune, care organizează toate evenimentele publice din oraș. 

În prima parte, întâlnirea a fost condusă de primarul Timişoarei, Nicolae Robu, iar discuţiile au fost concentrate pe posibilele colaborări în domeniul cultural. Simona Neumann, director executiv al Asociaţiei Timişoara 2021, a prezentat succint programul cultural şi propunerile de activităţi viitoare.

Potrivit comunicatului, au fost identificate câteva posibilităţi de colaborare imediate în domeniul cultural:

- posibilitatea ca primăriile oraşelor Arad, Oradea şi Cluj-Napoca să devină membre în Asociaţia TM2021 şi apoi membre în cadrul Forumului Reprezentanţilor Regionali

- un grup de consiliere, compus din reprezentanţi ai oraşelor partenere din regiune, care lucrează în colaborare cu Consiliul Director;

- pagini dedicate evenimentelor culturale din celelalte trei oraşe AVE, publicate în următoarea ediţie a ziarului "Ştiri21";

- prezenţa reprezentanţilor oraşelor AVE la discuţiile viitoare cu privire la provocările întâmpinate de operatorii culturali (legislaţie, politici de finanţare etc.);

- corelarea agendelor culturale din cele patru oraşe, pentru ca cei interesaţi să poată beneficia de un program turistic amplu; promovarea evenimentelor din oraşele membre AVE în fiecare dintre celelalte oraşe prin reciprocitate pe toate canalele (mass-media, outdoor etc.) pentru stimularea turismului intraregional;

- posibilitatea asigurării unor modalităţi de transport pentru participarea la evenimente; posibilitatea organizării unui eveniment cultural comun, cu participarea instituţiilor culturale din cele 4 oraşe în sistem itinerant;

- schimburi de rezidenţe artistice; creşterea capacităţii sectoarelor culturale şi promovarea antreprenoriatului cultural, precum şi crearea unui circuit de voluntariat între oraşe; promovarea evenimentelor culturale din fiecare oraş pe site-ul aliantavestului.ro şi în social media.

Al doilea modul al întâlnirii, moderat de viceprimarul Timişoarei, Dan Diaconu, a fost rezervat discuţiilor despre definitivarea formei statutului, actului constitutiv şi a stabilirii entităţii juridice în care se va constitui Alianţa Vestului, sub forma unei asociaţii de dezvoltare inter-comunitară.

S-au definitivat obiectivele generale şi specifice, precum şi structura funcţională. Acest demers va fi finalizat în următoarele trei luni, au transmis reprezentanții AVE.

Următoarea întâlnire de lucru a Alianţei Vestului va fi la Cluj-Napoca, până la finele lunii ianuarie, tema principală a acestei întâlniri fiind digitalizarea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
A pornit atât de tare AVE, încât ziceam că în 2027 o să putem circula de la Timișoara la Cluj, via Arad și Oradea ... pe autostradă !?!
Au ajuns atât de departe încât au ajuns deja să discute despre asocierea celor patru municipii în TM2021, ca să nu existe concurență pentru viitoarea "capitală" culturală, care va scoate la iveală nivelul artistic din aria de "cântec și joc" ce caracterizează AVE !?!
Postat 13 Ianuarie 2019, 18:44 de CrisDumi
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON