URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Martie 2019, 15:12

Nu rentează: Piaţa Ioşia din Oradea s-ar putea închide începând din iulie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Piaţa Ioşia s-ar putea închide începând din luna iulie. Administraţia Domeniului Public (ADP) Oradea vrea să renunţe la această afacere fiindcă este nerentabilă.

"Noi dorim să renunţăm la Piaţa Ioşia pentru că, oricât ne-am chinuit, nu am reuşit să o facem rentabilă. Sunt prea puţini comercianţi", a declarat, marți, pentru BIHOREANUL Liviu Andrica, directorul ADP Oradea, care gestionează pieţele din oraș.

Directorul a afirmat că piaţa nu aduce venituri oraşului, dar nu a prezentat cifre în acest sens. În momentul de faţă, în piaţă îşi desfăşoară activitatea 9 vânzători, 8 producători de coroane, fiind deschise și 4 spații comerciale și o frizerie.

Conducerea ADP va propune Consiliului Local, în şedinţa extraordinară de miercuri, renunţarea la amplasament.

"În cazul în care Consiliul Local aprobă cererea noastră, nouă ne-ar trebui cam 90 de zile pentru a putea închide piaţa, ceea ce înseamnă începutul lunii iulie", a declarat Andrica.

Potrivit directorului ADP, agenţii economici din piaţă nu vor rămâne pe drumuri, ci vor fi relocaţi în alte pieţe orădene.

Cel mai probabil, municipalitea va scoate la vânzare amplasamentul de circa 700 metri pătraţi cu destinaţie de zonă comercială.

De altfel, Primăria a luat în calcul încă din anul 2010 închiderea pieţei din Ioşia. Singura perioadă când spaţiul acesteia este aglomerat este primăvara, în apropierea sărbătorilor de Paşti, când este deschisă piaţa de miei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
PS
Numai sa nu se desființeze și frizeria, ca eu acolo ma tund... :( Daca ar darama toata sandramaua de tabla si ar ramane spatiile comerciale in spatiu deschis, eventual o parcare aferenta, ar avea succes.
Postat 12 Martie 2019, 21:49 de User anonimizat
Piata e o mizerie si merita sa fie inchisa...
Faptul ca arata ca naiba e vina ADP pentru proiectele idioate prin care au transformat toate pietele din Oradea. Iosia, Decebal, chiar si Rogerius si Piata mare au aspect de ghetou in care ti-e frica sa intri. Mai ales in Iosia ti-e greata sa intri, nu e nici un producator, toti sunt bisnitari cumpara de la en-gros si vind in piata, mai si striga dupa tine in cor, ca tziganii, in bataie de joc: ¨domnu, domnu, cumparati si asta, cumparati si aia...¨ Odata un tampit care vindea miei, (tzigan nu cioban) a strigat: cumparati miel, ce nu aveti bani...? De maine sa se inchida, sa vina buldozerele si sa niveleze, la fel si poligonul auto care de cimitir de tiruri si remorci ruginite.
Postat 12 Martie 2019, 21:27 de User anonimizat
La piața aceea nu se merge ...
... pentru că arată ca naiba, nu s-a investit un leu măcar ca să i se schimbe fața și nu e dedicată micilor producători care sa-și vândă produsele specifice zonei de est până la graniță !?!
Postat 12 Martie 2019, 18:15 de CrisDumi
parcare vs piata
spatiul ala este o rusine pt oras. numai piata nu i se poate spune. merita desfiintat, poate se fac ceva parcari (cu plata, doar asa ne-a obisnuit primaria) pe acolo!
Postat 12 Martie 2019, 16:01 de roger
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON