URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Aprilie 2020, 17:00

Mӧmax închide magazinul din Oradea din cauza coronavirusului. Vezi cum poți cumpăra în continuare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În contextul pandemiei de COVID-19, retailerul austriac Mӧmax a decis să închidă temporar cele două magazine din România, de la Timișoara și Oradea, „până când situația va reveni sub control deplin și perioada de izolare la domiciliu se va sfârși”. Clienții pot în schimb să comande online sau telefonic produsele de mobilier sau decorațiuni aflate în stoc.

 „Am luat această decizie pe fondul unei pandemii ce atacă sănătatea țării. Din grijă pentru siguranța clienților noștri, am decis că este cea mai bună decizie de a închide temporar magazinele și depozitele Mӧmax, pentru a reduce pe cât posibil răspândirea COVID-19. Contractele deschise la noi sau voucherele neutilizate rămân în siguranță și vor fi prelucrate după această perioadă. Dorim să fim aproape de clienții noștri, acum că petrec mai mult timp acasă, așadar aceștia pot vizita site-ul oficial Mӧmax și ne pot comunica telefonic pe tot acest parcurs. Acasă în trend este acasă în siguranță”, a transmis Janos Grigassy, Country Manager Mӧmax România.

Retailerul precizează că magazinul Mӧmax dispune online de toate produsele aflate în stoc pentru achiziții, pe site-ul oficial Mӧmax disponibil aici. De asemenea, retailerul oferă în continuare posibilitatea de a comanda produse de acasă, accesând adresa de e-mail serviciu.clienti@moemax.ro

Cele mai noi promoții, oferte și sfaturi de amenajare acasă sunt în continuare disponibile și pe Facebook-ul oficial Mӧmax.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
@sandu 3221o
Esti prietenul/a mea..nu mai sari gardul...stii si tu ca nu merita
Postat 04 Aprilie 2020, 02:33 de Tinas
@sandu 3221o
E URAT..ce spui tu...tot de la prosti iti iei banii nu-i frumos..boul/a cris munceste,,,tu dactilografiezi ti-as pune emoticon dar n-am cum mi-e jena de jena primarului
Postat 04 Aprilie 2020, 02:31 de Tinas
CrisDumi
O să-ți mărească Bolojan taxele, și apoi o sa fie din nou primar.
Postat 03 Aprilie 2020, 10:55 de Sandu2100
Impozitul pe proprietate de tip spațiu comercial, față de cel de locuință ...
... este de cca. 5 ori mai mare !?! Dacă am închis afacerea și magazinul cum ar veni, că acum e nevoie să stăm acasă toți ... primăria mă scutește oare de cuantumul acelui impozit, aducându-l măcar la nivelul unui imobil locativ și nu comercial ?!? Nu s-a discutat asta în apartamentul nr. 101 care, în mod oficial, e biroul primarului ... pentru că, nesătulul e cu mintea la prețul betonului din luna iunie încolo, când trebuie să deconteze niște bani celor care vor reîncepe programul demolărilor de vară !?! Sau din contră, o să forțeze "diliul" creșterea de taxe și impozite, tocmai de la cei ce îi asigură lui salariul de azi și pensia specială de mâine !?! Că se numește acum specială și mâine ocupațională, ca să i se piardă urma de către "guvernul meu", nici nu contează la această grupare criminală, numită PNL (vezi și 1907 cu cei 11.000 de țărani) !?!
Postat 03 Aprilie 2020, 08:08 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON