URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 16 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Orice proiect european are și constrângeri. În afara faptului că banii sunt mai greu, spre imposibil de furat, odată terminate investițiile, acestea nu pot fi utilizate după bunul nostru plac. Așa ne-am trezit că, în pustia noastră Cetate, hotelul a trebuit să-și închidă porțile fiindcă vreme de 5 ani nu e voie ca să se producă profit acolo.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate vă şochez: mie mi-a plăcut sâmbăta trecută la Conferinţa Judeţeană a PSD Bihor! Recunosc, am avut o plăcere sadică, pe care am savurat-o ignorând că unii din cei 648 delegaţi veniseră la sărbătoarea de partid cu maşinile primăriilor. La fel, nu mi-a păsat nici că rezultatul "alegerilor" îmi era clar încă de două săptămâni: pentru că n-a îndrăznit nimeni să-l concureze, Mang a fost reales printr-o simplă ridicare de mâini.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Pe o străduță din Oradea țevile pocnesc mai des decât dopurile de șampanie prin restaurantele elegante. De câte ori apa rece, apa caldă sau agentul termic se infiltrează la suprafață din străfundurile bătrânei instalații, apare o echipă cu un scenariu bine stabilit: decopertează asfaltul, sapă tranșeea, ajunge la țeavă, taie bucata bolnavă, o sudează pe cea nouă, acoperă la loc, tasează pământul și betonează. Ulterior vine o altă echipă cu o basculă de asfalt și mai multe lopeți, după care, în sfârșit, pe străduța ghinionistă se lasă liniștea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
23 August 2019, 12:58

Locuri de parcare şi parc pentru locuitorii din strada Morii din Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Locuitorii străzii Morii din cartierul Nufărul vor avea de luna viitoare la dispoziţie o parcare cu 23 de locuri.

Parcări pentru riverani...

Lucrările din zona blocurilor X13, X14 şi AN11 au fost finalizate şi urmează să fie recepţionate de municipalitate la începutul lunii septembrie.

"În cadrul lucrărilor au fost executate săpăturile şi stratul de balast atât la accesul auto cât şi la parcări, au fost montate bordurile, a fost reabilitat un podeţ şi au fost executate lucrările de canalizare pluvială. Totodată, s-a realizat stratul de piatră spartă, aşternerea mixturilor asfaltice şi realizarea marcajelor rutiere", se menţionează într-un comunicat al Primăriei.

Parcarea a fost amenajată de asocierea firmelor Drumuri Bihor, Proexco, Drum Asfalt şi Electrofor pentru suma de 212.000 lei.

... parc pentru toţi orădenii

Tot în zona străzii Morii, pe o suprafaţă verde în prezent neîngrijită de 1.850 metri pătraţi din spatele centrului comercial Selgros, municipalitatea urmează să amenajeze un parc de cartier.

"Ne dorim ca parcul să fie un spaţiu util pentru orădenii de toate vârstele, un spaţiu de odihnă care este destinat atât sportului cât şi plimbărilor în aer liber", a declarat viceprimarul Florin Birta.

Lucrările, estimate la circa un milion de lei, au fost deja scoase la licitaţie, dar au atras un singur ofertant.

În prezent comisia de licitaţie a ajuns în faza de verificare a documentelor. În cazul în care ofertantul va fi declarat câştigător, şantierul ar putea fi deschis luna viitoare.

Potrivit municipalităţii, lucrările vor cuprinde, printre altele, amenajarea unui spaţiu de joacă pentru copii şi a unui teren de baschet împrejmuit, montarea de bănci cu spătar, coşuri de gunoi, rastele pentru biciclete şi realizarea unui sistem de irigare automat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Buna asta
Nu fi asa bucuros Sandu. Anul trecut pe vremea asta, era predata o minunatie de parcare, de cca 90 locuri in zona Parcului Linistii din Rogerius. Ghici ce? Au uitat sa schimbe tevile cei de la Termoficare. Ca atare, iar avem santier.
Postat 24 August 2019, 07:10 de joji67
No haideți fraierilor
Sa va aud :::::)))))
Postat 23 August 2019, 23:23 de Sandu1206
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.379 RON
  • 1 EUR = 4.7646 RON
  • 1 HUF = 0.0141 RON