URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 31 MARTIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Una din principalele griji ale Guvernului a fost să înființeze un Grup de Comunicare Strategică. La cum funcționează, însă, această sculă nefericită din mâinile Guvernului se poate numi, fără a greși, Grupul de Cenzură Scandaloasă. După cum pică, pe rând, medicii și spitalele din țară, în plină epidemie de coronavirus, ne dăm seama că un asemenea instrument de propagandă este nu doar binevenit în mâinile autorităților, ci chiar esențial pentru a acoperi catastrofa organizatorică din România.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am lipsit câţiva ani din ţară şi, la întoarcere, am aflat de nişte datorii la fisc de care nu aveam habar. Nu fusesem niciodată notificat pentru ele. Pe vremea aceea, ANAF-ul era mai puţin activ ca astăzi, iar tăcerea sa mă făcuse dator cu câteva mii de euro la bugetul de stat, o bună parte fiind penalităţi. Dacă aş fi ştiut de datorii, le-aş fi achitat din timp, astfel că nu s-ar mai fi adunat ditamai purcoiul de bani...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
18 Februarie 2020, 16:13

Insulele reciclării: Oradea va avea 11 platforme modulare pentru colectarea selectivă a deşeurilor

Insulele reciclării: Oradea va avea 11 platforme modulare pentru colectarea selectivă a deşeurilor Insula ecologică, aşa cum arată ea pe o stradă din Salonta
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru a creşte gradul de colectare selectivă a deşeurilor, în şedinţa de marţi, Consiliul Local Oradea a aprobat ca operatorul licenţiat de salubritate RER Vest să cumpere 11 platforme modulare în care orădenii să arunce separat deşeurile din sticlă, plastic şi hârtie.

"Vom cumpăra 11 platforme modulare pentru colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile. Vă aduceţi aminte că în anii trecuţi aveam acele igluuri, care au fost ridicate, pentru că firmele care operau acel sistem au intrat în faliment. Am constatat că odată cu ridicarea acestora a scăzut cantitatea de deşeuri reciclate şi colectate în acest fel în Oradea", a declarat primarul Ilie Bolojan, într-o conferinţă de presă care a precedat şedinţa aleşilor locali.

Modelul ales de Primărie este de containere de mari dimensiuni, cu fante în partea superioară. Acest tip de recipiente se regăsesc deja pe străzile oraşelor Câmpina, Techirghiol ori Hârşova, Bolojan arătând şi nişte imagini din aceste localităţi. De asemenea, containere de acest gen, supranumite "insule ecologice", sunt montate şi pe străzile din Salonta (foto), alături de recipientele pentru deşeurile menajere.

Fiecare din platformele orădene va avea trei containere: unul cu fantă albastră, pentru hârtie şi carton, unul cu fantă galbenă, pentru plastice şi metale, şi unul cu fantă verde, pentru sticle.

"În această primăvară, cel târziu în aprilie, vor deveni operaţionale. Dacă vor da rezultate, vom achiziţiona mai multe, în aşa fel încât să existe un sistem acoperitor pe tot teritoriul oraşului. Vom începe în zonele de blocuri, cu densitate mai mare de locuit. Trebuie să creştem cantitatea de deşeuri pe care le reciclăm, în felul acesta oraşul Oradea plăteşte mai puţin la deponeu", a mai spus Bolojan.

Cele 11 platforme vor costa 100.000 lei, iar achiziţia propriu zisă o va face operatorul de salubritate RER Vest, din banii pe care îi adună lunar de la orădeni în cota de dezvoltare pentru realizarea de investiţii în sistemul de salubritate, în vederea reducerii cantităţii de deşeuri menajere.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
@pentru cristina
www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-41/reciclati-aici-oradenii-pot-recicla-sticlele-numai-daca-le-predau-centrului-de-deseuri-rer-150384.html
Postat 18 Februarie 2020, 22:58 de excalibur
excalibur , CrisDumi , și întâmplă ceva bun și în Alexandria :::))))
Municipiul Alexandria reaminteste cetatenilor municipalitatii ca protectia mediului constituie obligatia si responsabilitatea tuturor persoanelor fizice si juridice, conform Ordonantei de Urgenta nr.195 din 22 decembrie 2005 (*actualizata*) privind protectia mediului. Pentru promovarea unor relatii civilizate in viata de zi cu zi si pentru asigurarea unui climat corespunzator, necesar desfasurarii in conditii normale a activitatilor gospodaresti, social-culturale si economice, atat persoanele fizice cat si cele juridice au obligatia sa aiba un comportament civic moral si responsabil, de respect fata de mediul inconjurator si față de proprii vecini, in spiritul legilor si normelor de convietuire morala si sociala. Cetatenii au obligatia sa colecteze separat deseurile, astfel: deseurile menajere se depoziteaza in containerele special amplasate in punctele amenajate in acest sens ; deseurile de hartie/carton, plastic/metal se colecteaza separat in clopotele special amplasate pe domeniul public al municipiului Alexandria astfel: hartie/carton in clopotele de culoare albastra; plastic/metal in clopotele de culoare galbena; sticla se colecteaza in containerele metalice de culoare verde. Deseurile de echipamente electrice si electronice (DEEE) se colecteaza prin Asociatia Romana pentru Reciclare “ROREC”, apeland numarul de telefon 0761834800 pentru preluarea gratuita de la domiciliul solicitantului sau prin depunerea acestora la centrul permanent pentru colectarea DEEE situat in strada Libertatii , nr.505. Depozitarea deseurilor de orice tip in alte locatii decat cele stabilite in acest scop este strict interzisa. Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda, degradarea mediului de catre persoanele fizice si juridice, prin depozitari necontrolate de deseuri de orice fel.
Postat 18 Februarie 2020, 19:54 de Sandu2100
Minte primarul ... de îngheață până și deșeurile !?!
Zice că au dat faliment firmele care operau iglurile ... în contextul în care unicul operator licențiat de salubritate a fost RER !?! De fapt primăria a fost cea care a dat banii pe igluri, iar acum vrea tot pe banii orădenilor, din taxe și impozite ... să cumpere alte "experimente" !?!
Postat 18 Februarie 2020, 19:25 de CrisDumi
Iglu
In 2012,un ONG a donat orasului zeci/sute de igu-uri colorate.Tot el platea RER ca sa le goleasca.ONG-ul da faliment 2018 si evident nu mai plateste rer golirea iglu."Chiar dacă igluurile sunt folosite de orădeni, Primăria nu poate plăti un serviciu făcut de RER Vest pentru o altă entitate",zice un guru expert gunoi.Concluzie: iglu trebuie sa dispara.In plus,tiganii face mizerie si fura flacoane,citeam in presa vremii.Unde au disparut totusi,iglu-urile???...2020.Mintea de pe urma:iglu era bune.OK.Facem alte iglu,mai trainic si mai frumos, cu 10.000lei/platforma.Lectie de ecologie si bune practici.Nu conteaza,sa puna cit de multe,la liber.
Postat 18 Februarie 2020, 17:21 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3637 RON
  • 1 EUR = 4.8297 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON