URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 22 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cu fiecare cretin care vandalizează mobilierul urban, ne dăm seama că încă suntem la stadiul de comună primitivă, intrată abuziv şi prin nebăgare de seamă în U.E.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Aţi votat la recentul referendum pentru redefinirea familiei în Constituţie?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam săptămâna trecută, în curând vor intra în vigoare modificările legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor ca urmare a faptului că, recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la această lege, iar, vineri, 12 octombrie, Klaus Iohannis a fost nevoit să promulge noul statut al magistraţilor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
22 Mai 2018, 19:32

"Impuls"-ul necesar. O săptămână de expoziţii ale celor mai talentaţi studenţi orădeni

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tinerii artişti ies în lume. Asociaţia Kiwanis Art şi Departamentul de Arte Vizuale al Universităţii din Oradea organizează în cursul acestei săptămâni proiectul Impuls care are ca obiectiv stimularea şi promovarea la nivel local şi naţional a celor mai talentaţi studenţi orădeni.

"Plecând tocmai de la premisa că expunerea este o împlinire firească şi necesară a creaţiei, în urma unei selecţii riguroase, ne propunem ca pe parcursul unei săptămâni să prezentăm publicului iubitor de artă din Oradea profilurile artistice ale celor mai performanţi şapte studenţi de la Departamentul de Arte Vizuale din cadrul Universităţii din Oradea", se menţionează într-un comunicat al organizatorilor.

Deschiderea evenimentului a avut luni printr-o expoziţie a tinerilor artişti Adina Bonca şi George Fule desfăşurată la galeria Quark aparţinând Asociaţiei Ars Nobis din strada Cuza Vodă 21 A.

Aceasta va fi urmată de alte evenimente similare în care vor fi expuse lucrări reprezentative pentru specificul celor cinci specializări din cadrul departamentului: pictură, grafică, arte decorative, design vestimentar şi design.

Salbă de expoziţii

Evenimentele expoziţionale se vor desfăşura după cum urmează:

22 mai, ora 17 - Muzeul Oraşului Oradea, Cetatea Oradea, corp B etaj 1 - Pictura, Raluca Ţifrea

23 mai, ora 17 - Sinagoga Zion, strada Independenţei nr. 8 - Pictură şi multimedia, Vasilica Roman

24 mai, ora 17 - Muzeul Aurel Lazăr, strada Aurel Lazăr nr. 13 - Grafică – Ottilia Pfeil

25 mai, ora 17 - Librăria R&R, strada Vasile Alecsandri nr. 8 – Arte Decorative - Iulia Mago

26 mai, ora 17 - Muzeul Oraşului Oradea, Cetatea Oradea, corp B , etaj 1 - Design Vestimentar – Roxana Popa

Concertul tinerilor artişti

În paralel, organizatorii au mai anunţat pentru data de 5 iunie concertul "Susţinem excelenţa în muzică" susţinut de artiştii Departamentului de Muzică al Liceului şi Facultăţii de arte.

Concertul va avea loc marţi, 5 iunie, la Filarmonica de Stat, fiind susţinut de: Ilisz Dominuk (pian), Borbiró Tímea (flaut), Maria Duţu (soprană), Dan Macavei (bariton), Dinu Şerban (bas).

Programul va cuprinde lucrări de: Johann Sebasian Bach, Ludwig van Beethoven, Franz Liszt, Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart, Giuseppe Verdi, Otto Nicolai, Franz Schubert şi alţii.

Printre organizatorii evenimentului se mai numără: Muzeul Ţării Crişurilor, Primăria Oradea, Asociaţia Culturală Ars Nobilis şi librăria R&R.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Retroparada toamnei: 'Bătrânele doamne' expuse în centrul Oradiei (FOTO)
  • Joburi multe, pretendenţi mai puţini, la Bursa locurilor de muncă: 'Patronii angajează pe oricine are capul pe umeri!' (FOTO)
  • Fără precedent: 27 de ambasadori vizitează Oradea, la invitaţia Ministerului de Externe, dar gazdele nu ştiu să-i asculte şi să profite de prezenţa lor (FOTO)
  • A cincea ediţie a Festivalului Naţional de Artă Naivă s-a deschis la Muzeul Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Arhitectul Cristian Puşcaş spune povestea sinagogilor orădene, cele mai numeroase din ţară, într-un volum lansat la Humanitas (FOTO)
  • „Un milion de stele”: Bisericile catolice din Oradea, unite de Ziua Internaţională pentru Eradicarea Sărăciei (FOTO)
  • Jurnalişti şi scriitori dezbat la Oradea diferenţele şi 'complicităţile' dintre ei (FOTO/VIDEO)
  • Se lucrează la extinderea drumului expres spre Episcopia Bihor. Se va construi şi un viaduct înalt de 10 metri (FOTO/VIDEO)
  • Cum arată Podul Centenarului. Va fi inaugurat înainte de termen, pe 1 Decembrie (FOTO/VIDEO)
  • Copţi, dar buni! Oradea a dat trei campioni la Openul Austriei de Judo Masters! (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON