URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Octombrie 2017, 07:37

Despre "Justiţie şi valori". Andrei Marga: "În nicio ţară preşedintele nu poate numi şeful DNA" (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cei pasionaţi de politică şi justiţie au avut parte de o nouă lansare de carte, luni seară, de astă dată la libăria R&R de pe strada Republicii. Având titlul "Justiţie şi valori", cea mai nouă apariţie editorială a lui Andrei Marga a fost publicată la editura orădeană Ratio et Revelatio.

În cadrul evenimentului au luat cuvântul Otniel Vereş, din partea editurii, dar şi avocatul Cristian Bălănean. "A. Marga invită cititorul să ia act cu moderaţie de modul cum se face justiţie", a arătat Bălănean, oferind mai multe exemple privind modul de organizare şi funcţionare a sistemului juridic.

Autorul lucrării a dat şi el mai multe exemple de inechităţi ale sistemului de legi şi a modului cum sunt organizate instituţiile cu caracter juridic. "Actualmente, în Constituţia României, demnitatea umană apare ca o valoare, iar nu un principiu. În alte Constituţii, ea este capul tuturor valorilor", a spus Marga.

"În nicio ţară preşedintele nu poate numi şeful Procuraturii, al DNA-ului cum ar veni, în democraţie nu poate numi o persoană. DNA există doar în România şi Bulgaria, dar ea nu trebuie să existe ca entitate separată, ci ca un departament anticorupţie în cadrul instituţiilor existente. Justiţia este manevrată de forţele care vor s-o folosească pentru a câştiga alegerile", a completat fostul ministru.

Vorbitorul a făcut referire şi la alte fapte incriminate des în ultimul timp. "Se tot vorbeşte despre plagiat, care e mult mai amplu şi mai spumos decât pare, dar nu marea corupţie e problema, ci mica corupţie, pilele, de care nu se ocupă niciun DNA".

În fine, calitatea actului juridic este determinată, în cea mai mare parte, de pregătirea celor care-l deservesc, a subliniat autorul. "În Germania nici după opt ani de studii nu poţi fi judecător, or la noi un absolvent de patru ani de Drept crede că poate fi procuror sau judecător. Nu se poate", a spus Andrei Marga.

La finalul lansării, autorul a acordat autografe doritorilor. Cartea "Justiţie şi valori" se găseşte de vânzare în librării.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
un comunist
Dupa acest comunist, marea coruptie (prin care se sifoneaza milioane de euro) nu e o problema.
Postat 17 Octombrie 2017, 13:11 de unul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON