URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Martie 2019, 18:22

Dansatori în Piața Unirii: Peste 150 de orădeni au participat la flash-mob-ul organizat de Ziua Sindromului Down (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste 150 de orădeni, cei mai mulţi tineri, s-au strâns, joi, în Piaţa Unirii şi au dansat împreună cu copii şi adulţi afectaţi de sindromul Down, în cadrul unui flash-mob. Evenimentul a încheiat marşul organizat de Asociaţia Down Oradea, cu ocazia Zilei Mondiale a Sindromului Down.

Marşul "Nu lăsa pe nimeni în urmă" a început înainte de ora 15, în faţa magazinului Crişul, unde s-au adunat voluntari, studenţi, dar şi familii care au copii cu această afecţiune. Susţinătorii au defilat apoi pe Calea Republicii, cu pancarte în mâini şi cu zâmbete pe faţă.

"Mă bucur că susţinem aceste persoane. Văd oameni plini de energie, fericiţi şi care, cel mai important, nu sunt diferiţi de noi şi nu ar trebui să îi ignorăm", a spus Daiana, o studentă prezentă la marş.

În Piaţa Unirii, preşedinta Asociaţiei Down din Oradea, Lucia Ciobanu, a vorbit despre cât de important este ca semenii să fie alături de astfel de persoane, care au nevoie de mai multă afectivitate.

"Vă rog să vă aplaudaţi, pentru că sunteţi minunaţi. Mă bucur că v-aţi strâns atât de mulţi pentru aceşti oameni care merită atenţia noastră", a spus la microfon şi Arina Moş, director executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea. Ea i-a îndemnat pe cei prezenţi să petreacă timp cu cei afectaţi de sindromul Down, ca voluntari, pentru a-i înţelege mai bine.

"Este foarte furmos. Mă bucur că măcar o dată pe an se face ceva pentru ei", a declarat Tamara, care a venit la eveniment împreună cu fratele ei mai mic, suferind de acest sindrom.

După marş, toţi participanții au dansat împreună pentru a celebra Ziua Mondială a Sindromului Down, pe mai multe melodii, între care "U are cool", oferită de Philip Abusi de la Mokamusic. Manifestarea s-a încheiat cu o horă, în care au fost prinşi şi curioşii aflaţi în trecere prin Piaţa Unirii.

În Bihor, potrivit statisticilor Asociaţiei Down Oradea, sunt peste 300 de oameni cu astfel de probleme. Asociaţia Down Oradea îşi desfăşoară activitatea de mai bine de 28 de ani, sprijinind copiii şi tinerii cu sindrom Down în Centrul de Zi Iedera, situat pe strada Louis Pasteur nr. 42, unde 76 de persoane, copii şi adulţi, fac terapie cu membrii asociaţiei.

În România, Ziua Mondială a Sindromului Down a fost sărbătorită concomitent şi în Bacău şi Craiova.

Video: Dan Bureția / Mădălina Sim

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON