URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Iunie 2018, 18:43

Consilierul local Kirei Melinda acuză: "Primăria Oradea foloseşte banii publici la secret!"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Liderul grupului UDMR din Consiliul Local Oradea, Kirei Melinda, l-a acuzat pe primarul Ilie Bolojan, luni, într-o conferinţă de presă, că administrează oraşul după bunul plac fără să ţină cont de opoziţie.

"Cea mai importantă concluzie la jumătatea mandatului meu de consilier: nu suntem lăsaţi să facem opoziţie constructivă. Executivul vrea să se poată spune despre opoziţie că este Gică contra. De aceea nu primim materialele la timp, ca să nu putem să îmbunătăţim proiectele de hotărâri", a acuzat liderul grupului UDMR.

Kirei Melinda a mai spus că "pentru a evita analizele şi dezbaterile publice pe punctele sensibile aflate pe ordinea de zi a Consiliului Local, există obişnuinţa de a publica materialele aferente chiar în ziua şedinţei".

Aprobat retroactiv

Udemerista a acuzat Primăria că şi-a depăşit atribuţiunile, trecând peste voinţa Consiliului Local, pe 26 aprilie, când aleşii locali au fost chemaţi de la ora 14 să-l mandateze pe consilierul Morar Grigore să voteze de la ora 15 în AGA de la Termoficare aprobarea retroactivă a unui contract încheiat încă din 25 aprilie.

Potrivit contractului, Termoficare împrumuta către Colterm Timişoara 216.000 de certificate verzi în valoare totală de 3,4 milioane lei. "Contractul de vânzare - cumpărare 5779 este din data de 25 aprilie 2018, în HCL-ul Municipiului Oradea se aprobă votul "pentru" în cazul tuturor punctelor de pe ordinea de zi a şedinţei AGA din data de 26 aprilie 2018, unde nu este nici măcar menţionat contractul de vânzare - cumpărare valabil cu o zi înaintea şedinţei AGA", a acuzat Kirei.

Potrivit consilierei, bazându-se pe faptul că liberalii au majoritate absolută în Consiliul Local, reprezentanţii municipalităţii au aprobat, iar cei ai Termoficare au semnat contractul de împrumut cu Colterm Timişoara ştiind că acesta va fi aprobat.

Un contract la secret

Mai mult, liderul grupului UDMR a mai spus că Termoficare a refuzat să îi pună la dispoziţie contractul încheiat cu Colterm Timişoara. Potrivit consilierei, directorul societăţii, Stănel Necula, şi-a argumentat refuzul "văzând răspunsul TDR Energy SRL, asociatul subscrisei în contractul încheiat cu Colterm Timişoara".

TDR Energy SRL a invocat clauze contractuale care prevăd că "termenii şi prevederile contractuale sunt confidenţiale, ele putând fi divulgate doar organelor de aplicare a legii abilitate să le solicite" sub rezerva că "o interpretare nerezonabilă a condiţiilor contractuale de către un terţ neimplicat în contract poate aduce prejudicii".

Kirei Melinda a completat, afirmând că directorul Necula s-a oferit să îi pună la dispoziţie contractul dar a pus o condiţie de neacceptat. "Directorul general, ştiindu-se în culpă pentru că a semnat un contract cu asemenea clauză de confidenţialitate, mi-a comunicat "binevoitor" că pot să consulta contractul semnând un contract de confidenţialitate. Altfel spus, pot afla totul, dar să tac", a povestit Kirei.

Întrebări

Udemerista i-a cerut în mod public preşedintelui Consiliului de Administraţie al Termoficare, Eduard Florea, să explice cum a putut semna contractul cu Colterm în condiţiile în care acesta nu a fost aprobat de Consiliul Local şi cum este posibil ca banii publici ai oraşului acţionar majoritat la Termoficare să fie utilizaţi la "secret".

La fel, Kirei a întrebat cum a putut tranzacţiona Termoficare certificate de gaze cu efect de seră la un preţ de circa 15,9 euro în condiţiile în care, potrivit Legii 220 din 2008, valoarea minimă şi cea maximă de tranzacţionare este între 29,4 euro şi 35 euro.

"O afacere profitabilă"

Contactat de BIHOREANUL, directorul Termoficare, Stănel Necula, a respins toate acuzaţiile. Necula a afirmat că nu a făcut niciun secret din tranzacţia cu Colterm Timişoara.

"Datele legate de numărul de certificate şi de valoarea tranzacţiei sunt publice. Nu am putut pune însă la dispoziţia doamnei consilier contractul în integralitatea sa decât sub obligaţia unui contract de confidenţialitate, pentru că aşa a cerut asociatul nostru", a explicat Necula.

Potrivit directorului Termoficare, pentru a putea tranzacţiona certificatele către Colterm, societatea a fost obligată să se asocieze cu TDR Energy SRL, un trader abilitat să opereze pe bursa de certificate. "Traderul desemnat prin licitaţie a venit nu doar pentru tranzacţionare, dar s-a şi implicat alături financiar cu 30% din tranzacţie alături de noi", a explicat Necula.

Având în vedere că operează pe bursa de certificate de gaze cu efect de seră, traderul a impus Termoficare o clauză de confidenţialitate pentru a-şi apăra interesele. "Am acceptat pentru că această afacere este una profitabilă pentru Termoficare. Practic, din acest împrumut câştigăm cam 1,6 milioane lei în doar cinci luni, cam cât ar aduce vânzările aferente unui an de zile pentru 1.400 de apartamente", a spus directorul.

"Voi verifica..."

Stănel Necula are o explicaţie inclusiv în ceea ce priveşte încheierea contractului de împrumut cu Colterm pe 25 aprilie, înainte de a avea aprobarea AGA şi a Consiliului Local Oradea din 26 aprilie.

"Contractul a fost încheiat cu o clauză suspensivă, urmând să opereze doar după ce va fi fost aprobat în Consiliul Local. Se poate verifica. Noi am cumpărat certificatele doar după ce adoptarea hotărârii", a spus directorul.

În ceea ce priveşte preţul de tranzacţionare al certificatelor, Stănel Necula a spus că acesta este dictat de piaţă. "Valoarea certificatelor este dată de bursă. Voi verifica la ce se referă pragul minimal cel maximal din OUG-ul invocat de doamna consilieră", a spus Necula.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Frustrare
O individa frustrata, un partid de frustrati pentru ca au fost taiati de la banul public. Epoca Rozika sa incheiat, acum sunteti egali cu toti ceilalti si asta nu va convine. PS Nu esti lasata sa faci o opozitie constructiva?? Opozitia se face, pur si simplu, nu trebuie sa ceri voie de la cineva sa o faci. Te facusi de k..t, grupa mare!!!
Postat 12 Iunie 2018, 14:54 de feedback
Respect doamna Melinda!
Dacă măcar un consilier al Primăriei Oradea are coloană vertebrală, inseamna că nu este totul pierdut,inseamna că mai putem spera....
Postat 12 Iunie 2018, 01:02 de platona
Crestere negativa
"Practic, din acest împrumut câştigăm cam 1,6 milioane lei în doar cinci luni" poate fi punctul de pornire al unor afaceri de camatarie cu certificate co2, cum s-au mai facut la noi prin cet.Si atunci s-au cistigat niste amenzi consistente...Minus cu minus da plus
Postat 12 Iunie 2018, 00:04 de excalibur
Ahahahaha
TE MELINDO , nu-ti mai da Dragnea banile.
Postat 11 Iunie 2018, 23:31 de Sandu1201
Faliment
Să vezi cum falimentează ăștia din Timișoara, Coltermul plin de datorii istorice , pe model necula bolovan si își trag firma noua de termoficare, pe același model, fara datorii, urmând că orădenii sa mai recupereze ciuciu certificate..
Postat 11 Iunie 2018, 23:23 de User anonimizat
BANNED
In urma ban-arii opozitiei ,fie chiar si udmr, consiliera lider de grup , ar putea participa la dezbaterile publice pe care PMO le organizeaza cu ocazia diverselor aberatii pe care le impune oradenilor, in numele dezvoltarii si progresului.Vox populi ,vox Dei.
Postat 11 Iunie 2018, 22:48 de excalibur
fara UDMR in tara!
Melinde scumpi, asta face si PSD-ALDE_UDMR la nivel national, nu tine cont de opozitie, si chiar UDMR, care este cur__ de serviciu, fara justificare politica, doar ca sa fie la putere si sa poata cere ce vrea de la PSD, cum ar fi , cererea de infintare a Liceului maghiar din Secuime, care acum e la Curte si care poate v-a fi aprobat. Ar trebui sa taci, pt ca, pt acest oras, UDMR a pus doar piedici!! orice dezvoltare a orasului nostru este in detrimentul oraselor de granita maghiare si voi, UDMR, va faceti temele foarte bine si stiti sa atacati. Mai bine ar fi sa taci si sa va deschideti gura doar dincolo de granita nu in Oradea!! aici avem un primar si asta se vede in oras!!!! nu aveti voie sa vorbiti atat timp cat, numai piedici ati pus orasului si Romaniei!!!
Postat 11 Iunie 2018, 22:37 de Oradeanuldebine
Felicitări, Melinda!
Urmare acestor dezvăluiri se va iniția o anchetă, dispusă de la nivelul AVB, ceea ce va duce la deschiderea unui dosar penal in cauza. Se va vedea astfel cine acopera aceasta afacere.
Postat 11 Iunie 2018, 19:14 de CrisDumi
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON