URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Decembrie 2019, 18:53

Concertul lui Ştefan Hruşcă închide sâmbătă traficul auto pe toate străzile importante spre Piaţa Unirii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Concertul de colinde pe care îl va susţine solistul Ştefan Hruşcă sâmbătă seară de la ora 20 va bloca, începând cu ora 19, traficul auto pe toate străzile importante care duc în Piaţa Unirii.

Măsura restricţionării traficului a fost luată pe fondul faptului că autorităţile se aşteaptă la un număr foarte mare de spectatori.

"Având în vedere că la concertele susţinute de artistul Ştefan Hruşcă se adună un public foarte numeros, care umple practic Piaţa Unirii, s-a decis, tocmai pentru a preîntâmpina orice eveniment neplăcut legat de aglomeraţie, să se restricţioneze traficul spre Piaţa Unirii", se menţionează într-un comunicat al Primăriei.

Vezi mai jos restricţiile de circulaţie transmise de municipalitate:

Str. Ady Endre – str. Moscovei – începând cu ora 19:30 nu se va mai permite accesul auto pe str. Ady Endre spre str. Iosif Vulcan, cu excepţia mijloacelor de transport în comun şi a celor cu regim de circulaţie prioritar.

Str. Ady Endre – Piaţa Ferdinand – nu se va permite accesul auto spre Podul Sf. Ladislau şi se va devia traficul auto de pe str. Ady Endre spre str. Iosif Vulcan

Piaţa Ferdinand – str. Iosif Vulcan – nu se va permite accesul auto dinspre str. Iosif Vulcan spre Podul Sf. Ladislau – Piaţa Unirii, cu excepţia mijloacelor de transport în comun şi a celor cu regim de circulaţie prioritar.

Parcul Traian – str. Andrei Şaguna – nu se va permite accesul auto pe str. Andrei Şaguna, cu excepţia mijloacelor de transport în comun şi a celor cu regim de circulaţie prioritar

Str. Iosif Vulcan – Piaţa Libertăţii – nu se va permite accesul pe str. Iosif Vulcan, cu excepţia mijloacelor de transport în comun şi a celor cu regim de circulaţie prioritar.

Str. T. Vladimirescu – D. Zamfirescu – se deviază traficul dinspre str. Duiliu Zamfirescu şi str. Tudor Vladimirescu spre str. Principatelor Unite, se va permite doar accesul mijloacelor de transport în comun şi a celor cu regim de circulaţie prioritar spre Piaţa Unirii

Parcul 1 Decembrie 1918 – str. Independenţei - nu se va permite accesul auto pe str. Independenţei, cu excepţia mijloacelor de transport în comun şi a celor cu regim de circulaţie prioritar

Parcul 1 Decembrie 1918 – str. Vasile Alecsandri – se asigură traversarea pietonilor

Str. Primăriei – Piaţa Unirii – se asigură accesul mijloacelor de transport în comun şi a celor cu regim de circulaţie prioritar spre str. Primăriei

Str. Traian Moşoiu – Mihai Viteazul – nu se va permite accesul spre Parcul 1 Decembrie şi spre str. Independenţei

Piaţa Unirii – str. Avram Iancu – nu se va permite autovehiculelor care circulă dinspre str. Jean Calvin să parcheze în intersecţia celor două străzi

Str. Avram Iancu – str. Cuza Vodă – nu se permite accesul auto spre Piaţa Unirii şi se deviază spre str. Sucevei – Armatei Române – Cuza Vodă – M. Kogălniceanu,  cu excepţia mijloacelor de transport în comun şi a celor cu regim de circulaţie prioritar.

Str. Iuliu Maniu – Jean Calvin – începând cu ora 19:00 nu se permite accesul auto spre Piaţa Unirii şi se deviază traficul spre str. Primăriei, cu excepţia mijloacelor de transport în comun şi a celor cu regim de circulaţie prioritar

Str. Jean Calvin – str. Primăriei – se va dirija şi fluidiza traficul dinspre str. Iuliu Maniu pentru evitarea ambuteiajelor şi a blocării intersecţiei

B-dul Decebal – str. Iuliu Maniu  - începând cu ora 19.00 nu se permite accesul auto pe str. Iuliu Maniu, se dirijează şi deviază traficul pe B-dul Decebal spre str. Sucevei – Vlădeasa – Matei Basarab,  cu excepţia mijloacelor de transport în comun şi a celor cu regim de circulaţie prioritar.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON