URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 17 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Neisprăviţii de la Ministerul Educaţiei au mai fătat o mărgică. Au elaborat un Cod de etică prin care se interzice profesorului care predă la clasă să îşi mediteze propriii elevi. Hai să zicem că acest aspect e corect, chit că poate fi uşor de eludat dacă profesorii fac schimb de elevi între ei. Mă aşteptam să interzică total meditaţiile, dar probabil că nu i-a dus capul până acolo.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la ultima dintre cele trei "legi ale justiţiei", respectiv cu privire la legea de modificare a statutului judecătorilor şi al procurorilor. Ca urmare a acestui fapt, preşedintele este obligat să promulge modificările, care vor intra, cât de curând, în vigoare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
12 Martie 2018, 17:02

Bugetul Oradiei a fost rectificat pentru a finanţa noile drumuri de Sîntandrei şi Podgoria

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un proiect la 48 de secunde! Reuniţi în şedinţă extraordinară consilierii locali au aprobat luni, pe bandă rulantă, 31 de hotărâri în doar 25 de minute.

Ordinea de zi a şedinţei a fost deschisă de rectificarea bugetului local la mai puţin de o lună de la adoptare. Aleşii orădenilor au alocat, cu 21 de voturi "pentru" din partea grupului PNL şi al UDMR, o cotizaţie complementară în valoare de 6,4 milioane lei Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară "Zona Metropolitană Oradea".

Banii vor fi acoperi contribuţia proprie a municipalităţii la lucrările de construire a viitoarelor drumuri de legătură între Oradea şi Sîntandrei, respectiv Podgoria. "Lucrările au fost scoase la licitaţie şi urmează să fie desemnat constructorul, fapt pentru care a trebuit să alocăm şi fondurile pentru porţiunea de drum aferentă municipiului Oradea", explicat pentru BIHOREANUL directorul economic al municipalităţii, Eduard Florea.

În cadrul rectificării de buget consilierii locali au mai aprobat majorarea valorii lucrărilor pe care încearcă să le finanţeze prin cea de a treia etapă a programului "Căldură şi confort", de la 5,3 milioane lei la 26,6 milioane lei. Societatea Termoficare vrea să finanţeze prin acest proiect modernizarea reţelei, monitorizarea parametrilor şi automatizarea din dispecerat a unui număr de 42 de puncte termice, precum şi dotarea cu sistem de monitorizare SCADA, modernizarea şi automatizarea a încă 250 puncte termice.

Pasaj subteran şi lărgirea podului Dacia...

În cadrul şedinţei de luni consilierii locali au mai aprobat indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor de construire a viitorului pasaj subteran pe sub liniile de tramvai din Bulevardul Magheru şi cele de lărgire podului Dacia de la două la trei benzi pe sens.

Proiectul de amenajare a pasajului subteran, în valoare de 17,8 milioane lei, a fost prezentat public de viceprimarul Florin Birta joia trecută, în cadrul unei conferinţe de presă. Pasajul lung de 224 metri va face legătura între Parcul Traian şi Aleea Ştrandului. Durata de execuţie a lucrărilor va fi de 15 luni.

La fel, aleşii orădenilor au aprobat la 8,4 milioane lei indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor de lărgire a casorabilului Podului Dacia de la două la trei benzi. Investiţie complementară construcţiei pasajului subteran, lărgirea şoselei se va face prin înjumătăţirea trotuarului la 2,5 metri, în condiţiile în care podul va fi supus şi unor lucrări de consolidare.

"Există proiecte mai importante"

Investiţiile în construcţia pasajului subteran şi lărgirea Podului Dacia au fost aprobate prin votul exclusiv al grupului PNL, în vreme ce consilierii PSD şi UDMR au preferat să se abţină de la vot.

"În momentul de faţă considerăm că există proiecte mai importante. Nu stăm suficient de bine nici cu şcolile, nici cu spitalele, ca să fie o prioritate", a explicat şeful grupului PSD, Liviu Sabău Popa. Social-democratul a arătat că municipalitatea nu le-a prezentat consilierilor locali un studiu de trafic sau alte documente care să justifice investiţia.

"Să nu păţim ca şi cu parcarea de aici, de aproape, la care s-a aflat abia după demararea lucrărilor că pe lângă ea trece Crişul Repede", a ironizat Sabău Popa tergiversarea lucrărilor la parcarea subterană din strada Independenţei.

În replică, viceprimarul Florin Birta a afirmat că investiţiile în infrastructura de drumuri şi cele în spitale nu se exclud. "Pasajul subteran şi lărgirea podului Dacia poate nu le consideraţi o prioritate. Fondurile pentru drumuri sunt pe o axă de finanţare, iar cele pentru şcoli sau spitale pe altă axă. Cu singuranţă vom atrage fonduri şi pentru şcoli", a spus Birta.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Ham!
Am incercat sa descarc de pe siteul PMO proiectul pasajului: canci. Repet aceasta lucrare pare una cu dedicatie pentru judecatori si politisti caci nu rezolva aproape nimic. Asemenea parcarii din curtea spitalului military pmo investeste pe personae private! Aceste personae private vor raspunde si ele "atentiei" bolovanului cu "atentii" similare! Si uite asa se "formeaza", "dospeste" o famiglie locala!
Postat 12 Martie 2018, 21:10 de scortosul
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Accident pe Calea Borşului: Ambulanță în misiune, lovită de un Ford și proiectată într-un TIR. Două persoane au ajuns la spital (FOTO)
  • Sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi. A fost lansată filiala orădeană a asociaţiei 'Ridică-te şi umblă' (FOTO)
  • Luceafărul s-a revanșat: 4-1, sâmbătă, acasă cu CS Balotești! (FOTO)
  • Cetate 'de vânzare': Cetatea Oradea continuă să fie slab vândută, în ciuda atuurilor care o fac unică în Sud-Estul Europei (FOTO / VIDEO)
  • Ziua oraşului, în IMAGINI. Cele mai frumoase instantanee de la festivităţile dedicate Oradiei (FOTO)
  • La mulți ani, Oradea! Festivități mai bogate ca oricând, de Ziua Orașului, cu paradă militară, artificii și cadouri tricolore (FOTO / VIDEO)
  • O nouă victorie pentru handbalişti: CSM Oradea - AHC Potaissa II Turda 30-27 (FOTO)
  • De ziua Oradiei: Portretul unui primar român şi cel al unui primar maghiar, pe faţada Primăriei (FOTO)
  • Oradea s-a gătit de sărbătoare. Vezi cum a fost împodobit oraşul pentru a marca 100 de ani de la Declaraţia de independenţă! (FOTO)
  • Fostul ministru tehnocrat Dragoş Pâslaru, la Oradea: Partidul „lui Cioloş” va cere românilor să-l voteze „pentru a construi”, nu din dezamăgirea creată de alţii (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON