URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Iunie 2019, 13:35

Biciclist acroşat pe strada Transilvaniei de şoferul unei maşini care a virat fără să se asigure. Victima a ajuns la spital cu piciorul rupt

Biciclist acroşat pe strada Transilvaniei de şoferul unei maşini care a virat fără să se asigure. Victima a ajuns la spital cu piciorul rupt (foto: Facebook Grupul Info Trafic Bihor)
Biciclist acroşat pe strada Transilvaniei de şoferul unei maşini care a virat fără să se asigure. Victima a ajuns la spital cu piciorul rupt (foto: Facebook Grupul Info Trafic Bihor)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un orădean în vârstă de 40 ani a ajuns la spital, marţi după-amiaza, după ce bicicleta cu care circula a fost lovită de o maşină la intersecţia străzii Transilvaniei cu strada Călugăreni.

Accidentul rutier a fost semnalat, marţi, poliţiştilor prin numărul de urgenţă 112 iar cercetările efectuate la faţa locului au arătat că vina aparţine şoferului din autoturism.

"Un bărbat de 30 de ani, din localitatea Suplacu de Barcău, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere în momentul efectuării unui viraj înspre stânga şi a acroşat un bărbat de 40 de ani, din Oradea, care circula pe bicicletă", se precizează într-un comunicat transmis, miercuri, pe marginea subiectului, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor.

Biciclistul a fost norocos, scăpând de pe urma impactului cu o fractură de gleznă. "Pacientul a fost transportat la Unitatea de primire a Urgenţelor din Spitalul Clinic Judeţean Oradea", a declarat purtătorul de cuvânt al UPU-SMURD Bihor, dr. Dacian Juca.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
sa revin cu o cerere
Pe cand politia la verificat de acordare de prioritate?? Sa lasam totusi viteza. Sa mai enumeram??? Opriri si stationari in locuri nepermise, semnalizarea la intrarea/iesirea din sens giratoriu, schimbarea directiei de mers fara semnaliare si nu in ultimul rand TELEFON la urechea tuturor cocalarilor de la volan. Sa ma scuze cocalarii.
Postat 19 Iunie 2019, 15:52 de Christa
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON