URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Decembrie 2017, 17:38

Bătaie în pasajul Vulturul Negru: O tânără a ajuns la spital, bătută de doi bărbaţi pe care ea şi prietena ei i-au refuzat (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O orădeancă de 25 de ani a ajuns la spital cu ochiul învineţit şi faţa tumefiată, după ce a fost bătută, în faţa unui club din pasajul Vulturul Negru, de doi bărbaţi care, iniţial, s-au dat la ea şi la prietena ei. Când fetele i-au refuzat, cei doi au început să împartă pumni şi picioare, lovind în total patru persoane.

Refuzaţi şi enervaţi

Scandalul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, în Green Pub, în jurul orei 3 dimineaţa. "Am ieşit cu sora mea şi câţiva prieteni să sărbătorim pentru că unuia dintre prietenii noştri i s-a născut un băieţel", a povestit, sâmbătă, pentru BIHOREANUL Darius Lucaci, fratele fetei care a ajuns bătută în spital.

"Era totul ok, până când doi tipi, pe care nu-i cunoşteam, au venit să vorbească cu sora mea Sandra şi cu o altă prietenă de-a noastră. La un moment dat, fetele le-au zis că nu sunt interesate de ei, dar nu le-au lăsat în pace. Când unul dintre prietenii noştri, Aurel, le-a zis şi el tipilor să le lase pe fete în pace, au început să ne dea pumni mie şi lui Aurel. Noi doi am ieşit afară, ei au venit după noi, iar când eu am vrut să le fac poze, am luat mai multă bătaie", a mai povestit tânărul în vârstă de 21 de ani, student la Universitatea din Oradea.

Pumni pentru toţi

Cei doi agresori nu s-au răcorit lovindu-i pe cei doi băieţi. Pentru că Alexandra Lucaci a încercat să-i potolească, au luat-o şi pe ea la bătaie. "Unul dintre ei i-a dat un pumn în faţă, că sora mea a leşinat instant. Un băiat care era acolo, nu-l cunoşteam, a încercat să o ridice, şi a fost şi el bătut", mai spune Darius.

Bătăuşii au continuat apoi să împartă pumni şi picioare, oprindu-se doar când sub pasaj au ajuns poliţiştii, chemaţi printr-un apel la numărul de urgenţă 112. "Bodyguarzii din Green Pub n-au intervenit, nici când ne-au bătut în club, nici afară. Erau acolo, stăteau şi se uitau cum luăm bătaie", mai spune Darius Lucaci.

Deodată cu poliţiştii, în pasaj a ajuns şi un echipaj al Ambulanţei, care a transportat-o pe Sandra Lucaci la spital. "E rău lovită. Ochiul stâng nu e deschis aproape deloc şi e foarte mov. Are jumătate din faţă umflată, două oase rupte în obraz, un nerv blocat. S-ar putea să ajungă la operaţie. În plus, nu doarme bine, încă e în stare de şoc", precizează fratele tinerei.

Pe 15 ianuarie, Alexandra, absolventă a Facultăţii de Arhitectură din Oradea, ar trebui să fie în Amsterdam, unde a obţinut un job la un birou de arhitectură. Este posibil însă să îşi înceapă serviciul cu un concediu medical.

Identificaţi la Poliţie

În aceeaşi noapte, poliţiştii i-au dus pe agresori şi pe tinerii bătuţi de aceştia la Poliţie. "Aşa am aflat cine sunt bătăuşii, că îi cheamă Adrian Stoica şi Bordi Ladislau. În plus, am avut surpriza să aflu că sunt căsătoriţi, unul are chiar şi un copil. Mă întreb dacă aşa îl educă şi pe copil", a mai spus Darius Lucaci.

Toţi au dat declaraţii poliţiştilor, iar apoi atât bătăuşii, cât şi tinerii bătuţi au fost lăsaţi să plece. Victimele lui Stoica şi a lui Bordi au mers la Medicina Legală, de unde şi-au scos certificate medico-legale, care le atestă rănile suferite.

Între timp, oamenii legii continuă ancheta. "Au fost identificaţi autorii şi se efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe", a precizat comisarul Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Aha
Cei doi nesimțiți de bătăuși să ia și ei pumni până li se face un ochi vînăt - dar, așa, vînăt bine - și până li se sparg și lor două oase ale feței. După care se intre vreo 5 ani, minimum, la pârnaie. Loazele ca ei ar trebui mângâiate cu ranga.
Postat 31 Decembrie 2017, 20:22 de Shogun
Intreaga zona ar trebui boicotata...
Pasajul Vulturul Negru a ajuns fieful drogatilor si a interlopilor. Spatiile au fost atribuite preferential beizadelelor PNL, intr-o zona monument istoric renovata cu bani de la UE.
Postat 31 Decembrie 2017, 17:08 de ionel82
TAMBALUL !
Daca ar fi dormit o noapte pe tambal ! Al fel ar gandi tineretul de azi ! Bine inteles cel avizat nu toti !Daca nu stie tineretul avizat de azi ,tambalul era un pat cu saltea din scandura si echipat cu perina (fara ) si plapuma (gaurita dar totusi de 0.5 mm grosime )intotdeauana prea putin lunga si scurta .Bineinteles salonul de 2-3 metri se bucura de o igena de care cele mai puternice bacterii si virusi ar fi dat kix sau chix .O galeata de apa deversata seara inainte de culcare pe pardoseala si una dimineata la orele 5 .Dupa asta sa mai bati fete sub pasaj !? Greu de crezut .
Postat 31 Decembrie 2017, 13:47 de PETREI
lege...?! Oradea = Juarez
'O tânără de 20 ani din comuna Cuzalac, judeţul Sălaj, şi o alta în vârstă de 22 ani din comuna Pătrăuţi, judeţul Suceava, au fost arestate, luni, pentru o perioadă de 30 de zile, şi sunt anchetate pentru furt calificat după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, au fost prinse "dosind" conserve şi alte produse alimentare de pe rafturile unor magazine din Oradea.' - citat din ebihorenul.ro - 12 decembrie 2017. Iar pe cei doi fatalai care impart pumni si picioare fetelor ce-si permit sa-i refuze pe 'printii' p...ii, i-au lasat liberi. Te pomeni ca au luat amenzi si victimele, pentru participare la scandal. Cum sa-ti doresti altceva decat sa emigrezi dr@cului din statul asta TICALOS, oriunde vezi cu ochii...???
Postat 31 Decembrie 2017, 10:54 de User anonimizat
???
Localul nu are camere de supraveghere?? Pasajul Vulturul negru nu este echipat de Primaria Oradea cu CCTV?? Au avut bani pentru doua rinduri de mozaic si n-a mai ramas citeva mii de lei pentru un DVR si citeva camere? Sau nu e proprietatea PMO? Administratorul firmei pe terenul caruia niste ciini au omorit un copil in bucuresti acu citiva ani e la puscarie si are de plata citeva milioane de euro impreuna cu primaria de sector. Poti fi bagat in coma pe domeniul public in centrul municipiului oradea si ei "efectuează cercetări"? In 2018... cind nici un magazin satesc nu primeste autorizatie fara sa aiba sistem de supraveghere? Aici nu e vorba de neglijenta...
Postat 30 Decembrie 2017, 23:37 de excalibur
lumea a treia
Sunt sigur ca astfel de evenimente se intampla zilnic la noi in tara. Am si eu o intrebare: daca in astfel de circumstante le rupi capetele acestor brute imputite, ii platesti sau nu? Pentru ca raspunsul la intrebarea de mai sus ar putea fi si motivul pentru care bodyguarzii au stat pe dreapta in tot acest film idiot. Cum se apara un cetatean in aceasta situatie??? Un cetatean simplu, de la el de acasa, merge pe strada cu sotia si se trezeste pe cap cu doi idioti din astia, ce trebuie sa faca astfel incat dupa eveniment sa nu fie nici mort, nici batut, nici spitalizat, nici amendat sau inchis? Pana intervine politia, in acele 10 - 15 minute iti iei bataie de 20 de ori. Cine te apara in acel interval de timp? Exact pentru acel interval de timp, in care cetateanul este pe cont propriu, in lumea civilizata s-a legiferat foarte clar problema autoapararii, omul se poate inarma si le poate zbura creierii nenorocitilor. La noi,notiunea de autoaparare este strict, pur, teoretica si imposibil de aplicat. Asadar...??? Sa stam in casa daca vrem siguranta, nu-i asa?Tara bananiera, Mexic 2 ar trebui sa ne numim.
Postat 30 Decembrie 2017, 21:13 de User anonimizat
Surprize, surprize.
Modificarea legilor justitiei prin micsorarea pedepselor si protejarea infractorilor de tot felul va duce la cresterea infractionalitatii si inmultirea unor astfel de fapte si a altora mult mai grave. Frumos ???
Postat 30 Decembrie 2017, 19:58 de Ducustrigacucu
Cercetare in stare de arest
Cei doi sunt pericol public, ce cauta liberi in societate? Daca toata povestea e precum a fost relatata, asta e caz de hartuire sexuala, nu abureli de femei ce s-au culcat de bunavoie cu sefu ca sa urce pe scara profesionala, ptr o promovare..
Postat 30 Decembrie 2017, 19:40 de unu
Plangere penala,
Si apoi pt fiecare zi de ingrijiri medicale cel putin 1000 de euro, sa plateasca! Daca scapa nepedepsiti peste ceva vreme vor cauta alte victine si acelea poate nu vor fi chiar asa de norocoase, vor ramane infirme pe viata fara simtul vazului, auzului sau dinti in gura!
Postat 30 Decembrie 2017, 19:22 de User anonimizat
Poze cu batausii
De ce nu publicati poze si cu batausii, ca sa stim cum arata niste animale periculoase si sa stim de cine sa ne ferim? Caci astia nu se pot numi oameni! Am observat ca presa, dar in mod deosebit Bihoreanul, ii protejeaza pe interlopi. Te pomenesti ca se tem de ei?!
Postat 30 Decembrie 2017, 18:56 de User anonimizat
RE: Poze cu batausii
Mai neica nimeni, nu crezi ca am publica pozele daca le-am avea? De ce nu mergi sa protestezi in fata Politiei ca nu fac publice pozele si numele infractorilor?
Postat 31 Decembrie 2017, 15:57 de Florin Ciucas
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON