URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 20 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie.
Zic şi eu
Adrian Cris
N-am cunoscut, în 26 ani de meserie, politician mai ranchiunos şi otrăvitor decât preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang. Cu un deceniu în urmă, când era pus şef după seria Mişu Bar, Florian Serac, Gheorghe Sârb, mulţi, inclusiv subsemnatul, credeam că, universitar fiind, va aduce un aer nou, mai curat, în pedeserismul local. Ne-am înşelat...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Există 8 specii de filarii care infectează omul, dar dintre acestea doar 4 sunt responsabile de infecţii grave. Se estimează că filariile, care infectează circa 140 de milioane de persoane în toată lumea, sunt transmise prin anumite specii de ţânţari sau alte artropode...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
21 Mai 2019, 07:48

Arhitectul Eugen Pănescu ne propune clădiri mai înalte: "Zona centrală din Oradea este un fel de sat!"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Arhitectul Eugen Pănescu, reprezentat al firmei Planwerk din Cluj, le-a prezentat luni consilierilor locali şi membrilor Ordinului Arhitecţilor din Bihor proiectul Planului Urbanistic Zonal al centrului istoric al Oradiei şi recomandările pentru acest areal.

"Un fel de sat"

La prezentarea ţinută într-o sală din beciul Primăriei, în prezenţa primarului Ilie Bolojan, au luat parte circa 15 persoane, printre care consilierii locali ai PNL Adrian Duşe, Grigore Morar şi Florin Marinău şi arhitecţi orădeni, în frunte cu preşedintele OAR Bihor, Adrian Hagiu.

"PUZ-ul pentru zona protejată este un document legal şi are reguli obligatorii. Studiul de evaluare urbanistică a înălţimilor este un instrument nou, inovativ, care pune în discuţie potenţialul de dezvoltare al oraşului", a explicat Pănescu.

Potrivit arhitectului clujean, centrul istroric al Oradiei, luat în analiză, este departe de a se ridica la nivelul potenţialului. "Zona centrală din Oradea, să nu vă simţiţi jigniţi, este un fel de sat", a declarat Pănescu.

Arhitectul a spus că zona studiată "nu este ordonată, nu este ierarhizată şi nu e planificată". În plus, densitatea urbanistică a centrului istoric este sub potenţial de vreme ce multe dintre clădiri au un singur nivel.

"Hai cu etajul!"

La fel ca la predarea studiului privind clădirile cu potenţial de supraetajare din zona centrală, prezentat public la începutul lunii ianuarie, arhitectul Eugen Pănescu a recomandat înălţarea clădirilor cu un singur nivel din zona centrală.

Potrivit acestuia, un centru de oraş compact are doar avantaje pentru că "e accesibil, concentrarea funcţiunilor este foarte bună, îl poţi străbate cu piciorul şi ai contact social".

Potrivit studiului, centrul istoric împreună cu cele 13 bulevarde principale ale oraşului, de la Dacia şi Decebal la Ştefan cel Mare şi Nufărul, reprezintă o suprafaţă construită de 3,1 milioane metri pătraţi, care ar putea creşte la 4,3 milioane metri pătraţi.

Spaţiul obţinut suplimentar se poate vinde sau închiria în beneficiul proprietarilor. "Calculul de rentabilitate este decent şi bun. Durata de recuperare a investiţiei este de 15 - 20 ani, ceea ce este o situaţie normală şi sănătoasă. Profiturile sunt de şase cifre şi investiţiile sunt mici", a spus arhitectul.

Studiul arhitecţilor nu ia însă în calcul influenţa pe care o va avea asupra preţului imobilelor apariţia a încă 1,2 milioane de metri pătraţi construiţi. "Presupunem că nu va construi toată lumea deodată", a spus Pănescu.

În apărarea curţilor

Printre recomandările făcute de firma Planwerk se mai numără păstrarea curţilor interioare din zona centrală ca un plămân verde în centrul oraşului. "Oradea, văzută de sus, este destul de verde. Există suficientă verdeaţă în curţi", a spus arhitectul.

Pănescu a pledat pentru păstrarea lor prin interdicţia construirii de clădiri sau parcări. "Curţile nu se ocupă cu locuri de parcare la sol. Dacă poţi să faci parcări în subsol e bine", a declarat acesta. De altfel, studiul firmei Planwerk recomandă descurajarea accesului auto în zona centrală, pentru diminuarea poluării şi creşterea calităţii vieţii.

În dezbatere publică...

Deşi arhitectul Eugen Pănescu a subliniat în repetate rânduri că PUZ-ul predat de firma Planwerk "nu impune nimic", ci doar recomandă municipalităţii eventuale direcţii pentru dezvoltarea zonei centrale, documentul argumentează în mod evidet teoria primarului Ilie Bolojan privind supraimpozitarea clădirilor din zona centrală care nu se ridică la înălţimea vecinătăţilor.

Deşi "Regulamentul de supraimpozitare a clădirilor care nu respectă încadrarea în frontul stradal construit sau regimul de înălţime stabilit" instituit prin Hotărârea de Consiliu Local 697 din 2018 a fost atacat în contencios de Instituţia Prefectului, şi ca atare suspendat, edilul nu pare să renunţe la idee.

Bolojan a lăsat să se înţeleagă că între a lăsa lucrurile să decurgă de la sine, cu riscul ca zona centrală să se dezvolte mult mai lent, şi a lua măsuri nepolulare dar necesare, preferă ultima variantă. "Asta a făcut ca Oradea să se mişte cu viteze mai mari, nu impuse de Primărie, ci date de firmele şi oamenii din oraş", a spus Bolojan.

Potrivit edilului, PUZ-ul zonei centrale şi regulamentul aferent vor fi postate pe portalul municipalităţii în zilele următoare. Orădenii vor avea la dispoziţie 45 de zile pentru a face propuneri înainte ca documentele să fie supuse votului Consiliului Local.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
orizontal vs vertical
Dezvoltarea pe verticala a orasului nu inseamna nici supraaglomerarea orasului, nici zgarie nori, nici mutilarea centrului istoric. Extinderea orizontala e dovedita ca fiind una slaba, de la suburbiile occidentale pe care multi romani le vad ca pe un fel de paradis, pana la cele romanesti cu vile oribile in camp si prost conectate cu orasul. Cladirile vechi de importanta majora sau frumusete deosebita nu ar trebui atinse, dar multe din cladirile vechi din centru nu au nimic special si ar putea fi extinse in sus sau inlocuite, si nu intr-o maniera Damboviteana sau Bruxellista, ci intr-o maniera armonioasa volumetric si estetic. Densificarea centrului prin verticalizarea lui ar aduce o noua viata in centru, ar aduce mai multi oameni care si-ar dori sa locuiasca in centru si mai multa activitate economica. Aceasta densificare centrala ar putea fi concomitenta cu o dezvoltare aerisita si verde a cartierelor, pastrand un raport orizontal dar adaugand o verticalitate noua, creand o oaza de verdeata care sa inconjoare insulele urbane si centrul, ridicand calitatea vietii si pentru cei care vor sa traiasca in centrul dens si plin de viata, si pentru cei care vor sa traiasca in cartiere satelit cu centrele lor sau in cartiere rezidentiale linistite.
Postat 22 Mai 2019, 13:45 de dx3000
Alerta meteo
Ma uitai peste gard la vecini si,la comentarii ,dadui de un fitil cum ca PUG-ul din clujul lui boc a fost ANULAT: "Planul Urbanistic General a fost anulat de Instanță deoarece încalcă Constituția" (actualdecluj.ro/primaria-a-trasat-spatii-verzi-pe-terenurile-oamenilor-planul-urbanistic-general-a-fost-anulat-de-instanta-deoarece-incalca-constitutia/).Comentatorul se intreaba retoric daca Panescu asta este in spatele pug-ului clujean.Se pare ca cine se-aseamana se-aduna.Soarta orasului e pecetluita.Astia ne aranjeaza prin beciuri, "noaptea ca hotii".Pe tricourile lor scrie falnic: DEZVOLTARE
Postat 21 Mai 2019, 23:17 de excalibur
Un gunoi urbanistic.....
Clujul este azi un gunoi urbanistic si vine aiureala asta sa spuna ca Oradea este ca un sat! Bai ameteala, mergi la clujul tau si stai cuminte acolo, nu distruge si Oradea! Pe speta asta cred ca e platit de niculesti care vor sa construiasca in Centru Civic ceva zgaraie noi cu zeci de etaje(30?). Panescule... I-ati penele si uschiala, mergi cu prostii! Du-te, du-te si te du!
Postat 21 Mai 2019, 20:46 de scortosul
este absolut incredibil ce vrea tampitul asta!
Prima data zice sa inaltam cladirile si sa castigam un procent de aprox 38,7% suprafata. Problema e ca suprafata trebuie corelata cu restul, dupa cum zicea si Dumi mai jos. Va inchipuiti sa zicem un procent de "doar" 30% in plus de autoturisme pe zonele mentionate de arhitectul lui peste prajit? A doua oara recomanda descurajarea accesului auto la mandretele de blocuri noi construite in zona centrala. Adica riveranii vor putea sa intre in centru iar ceilalti tre sa faca un fel de slalom inainte? Sau o sa-i descurajam inclusiv pe riverani? Atunci cine mai cumpara? Du-te dom'le la plug si lasa-ne pe noi in pace! Centrul istoric ar trebui sa fie intangibil! Sunt sigur ca Theo Huguenin ar fi putut explica un pic mai pe intelesul politicienilor locali cum sta treaba, dar ce sa faci, omul e un diplomat fin!
Postat 21 Mai 2019, 20:34 de Kid
@ChrisDumi
Ai de la mine nota 10 pt comentariu.
Postat 21 Mai 2019, 20:17 de Kid
@eugen pănescu si altii
A aparut in ebihoreanul in 19 mai a.c. un articol intitulat ,,Primarul elveţian Théo Huguenin-Elie ne dă sfaturi interesante: "În Oradea, lumea vrea să vadă martorii trecutului" Nu zic ca sfaturile elvetianului sa devina biblia birtinezului & gasca, dar merita sa se tina cont de ele! @eugen pănescu De ce nu-i vinzi povesti din astea lui Boc?! Exact! Pt. ca nu te baga-n seama!
Postat 21 Mai 2019, 12:14 de pinonel
Dați-l afară din oraș pe nemernicul ăsta amator ...
... care nu are habar nici măcar de faptul că ar trebui să existe o proporție corectă între suprafețele utilizabile ale imobilelor și cele adiacente care sunt destinate carosabilului, parcărilor, trotuarelor, dimensiunilor conductelor din subteran, a scurgerilor de canalizare, etc, etc !?! Caricatura asta ce își zice, cui îl ascultă, arhitect recomandat de Boc și de neterminații lui politici, e dus cu pluta și râu intenționat față de urbea de pe Crișul Repede ... pentru că, la o infrastructură deja existentă, trebuie te corelezi la aceasta cu întregul ansamblu construit !?! Din contră chiar, orașul este supraaglomerat și trebuie extins pe orizontală, cu costurile de rigoare pe termen lung, nicidecum ridicat pe verticală !?! Huooooo, acestui gen de arhitecți de pe canalul-pârâu Someș, care sunt paraleli cu urbanismul !?!
Postat 21 Mai 2019, 09:56 de CrisDumi
Etilotest
Povestea se petrece intr-un beci,de unde se lanseaza o noua viziune asupra orasului:"parcări în subsol" la pachet cu etaje suplimentare.Chiar daca asta il obliga pe edil sa ia "măsuri nepopulare". PUZ-ul acesta ce suma a consumat? S-a facut vreo licitatie? Mai sunt 45 zile...pina la "votul exclusiv al reprezentantilor pnl"
Postat 21 Mai 2019, 09:17 de excalibur
din cluj
pt clujeni oradea ramane un fel de sat..
Postat 21 Mai 2019, 08:25 de liberalul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2719 RON
  • 1 EUR = 4.755 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON