URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Aprilie 2021, 18:31

Alarmă falsă: Florin Birta lămureşte că pe strada Aurel Lazăr n-au fost plantaţi platani, ci arţari (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul Florin Birta a clarificat, miercuri, situaţia privind copacii plantaţi pe strada Aurel Lazăr din centrul Oradiei, după ce locuitorii din zonă s-au plâns că municipalitatea a ales platani, deşi aceştia provoacă disconfort atrăgând insecte ca "tigrii platanilor". Edilul a spus că, după ce a discutat cu constructorul care realizează întregul proiect pe strada Aurel Lazăr, a aflat că este vorba despre arţari, şi nu despre platani. 

Florin Birta a explicat că orădenii care locuiesc în zonă şi şi-au arătat nemulţumirea au înţeles greşit că e vorba despre platani fiindcă specia aleasă are denumirea de acer platinoides (în limbaj comun: paltin de câmp, arţar sau arţar norvegian).

"Pentru că în spaţiul public am avut tot felul de scrisori deschise în ultimul timp că pe strada Aurel Lazăr au fost plantaţi platani şi că oamenii sunt nemulţumiţi de această plantare, am avut o întâlnire cu constructorul străzii Aurel Lazăr şi vreau să mă informez că arborii din strada Aurel Lazăr nu sunt platani, sunt arţari, dar au denumirea de acer platinoides şi atunci, probabil, oamenii au crezut că sunt platani, dar îi asigur că nu sunt platani şi să stea liniştiţi că nu vom avea acele probleme în zonă", a spus primarul Oradiei, miercuri, în conferinţa de presă care a precedat şedinţa de Consiliu Local. 

Când jurnaliştii i-au amintit că a fost contactat anterior pe această temă şi nu a lămurit că nu este vorba despre platani, ci a spus doar că e vorba de arbori plantaţi "conform proiectului", Birta a recunoscut că şi el a trebuit să se edifice mai întâi.  

Amintim că, vinerea trecută, locuitorii străzii Aurel Lazăr au cerut Primăriei să înlocuiască toţi copacii abia plantaţi în zonă, despre care credeau că sunt platani. Ei s-au plâns că platanii vor atrage ploşniţele cunoscute şi sub numele de "tigrul platanilor", generatoare de disconfort prin muşcăturile provocate şi rezistente la insecticide, deci greu de stârpit.

Vezi precizările primarului pe această temă la minutul 53:

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON