URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Noiembrie 2019, 13:35

Accident în Oradea, provocat de o şoferiţă de 74 de ani care a trecut pe roşu. Trei persoane, între care o fetiţă de 10 ani, au ajuns la spital

Accident în Oradea, provocat de o şoferiţă de 74 de ani care a trecut pe roşu. Trei persoane, între care o fetiţă de 10 ani, au ajuns la spital (foto: Info Trafic Oradea)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O femeie în vârstă de 74 de ani a provocat, vineri seara, un accident în Oradea, pe strada Republicii, după ce, la volanul unui Renault Clio, a trecut pe culoarea roşie a semaforului şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, un Ford Focus.

În urma accidentului, trei persoane, între care o fetiţă de 10 ani, au suferit răni pentru îngrijirea cărora au fost transportate la spital.

"Vineri, 8 noiembrie, la ora 17.40, în municipiul Oradea, o femeie de 74 de ani din Aleşd, în timp ce conducea un autoturism dinspre strada Piaţa Bucureşti înspre bulevardul General Magheru, a trecut la culoarea roşie a semaforului electric şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de o femeie de 55 de ani din comuna Ţeţchea, care efectua un viraj la stânga înspre strada Muzeului la culoarea verde a semaforului electric", a precizat comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Potrivit reprezentantei Poliţiei, "în urma accidentului rutier, conducătoarea celui de-al doilea autoturism, precum şi un bărbat de 72 de ani din Aleşd şi o minoră de 10 ani din Oradea, ambii pasageri în primul autoturism, au suferit leziuni uşoare pentru îngrijirea cărora au fost transportaţi la spital".

Poliţiştii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON