URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Noiembrie 2017, 19:33

A început amenajarea sensului giratoriu din strada Oneştilor (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ambuteiajele de la intersecţia străzii Oneştilor cu strada Barcăului şi prelungirea străzii Simion Bărnuţiu ar putea dispărea. Constructorii au început amenajarea unei giraţii cu relocarea conductelor din zonă şi excavarea materialului de adaos pe ambele părţi ale străzii Oneştilor.

"Săpăturile au fost făcute pentru a putea compacta stratul suport al viitorului drum. Pe o parte a străzii Oneştilor au existat case iar pe cealaltă depozite de fier vechi, care au fost demolate. Cum drumul va fi amenajat pe amplasamentul fostelor clădiri, constructorii nu pot turna beton direct pe pământ", a declarat viceprimarul Florin Birta.

Potrivit calendarului lucrărilor, şantierul va ajunge în şosea în cursul săptămânii viitoare. "Constructorii vor lucra sub trafic, fără închiderea străzii Oneştilor", a spus edilul.

Circulaţia va fi îngreunată de faptul că, în paralel cu lucrările la giraţie, constructori angajaţi de Termoficare vor înlocui un tronson din reţeaua magistrală delimitat de străzile Barcăului şi Tudor Vladimirescu.

Lucrările de amenajare a giraţiei, atribuite firmei Costavoc pentru suma de 793.000 lei, au început pe 19 octombrie şi vor trebui finalizate în termen de trei luni.

Investiţia presupune lucrări de terasamente, amenajarea unui sens giratoriu cu patru bretele carosabile care ies din acesta, amenajarea de trotuare, piste pentru biciclete, canalizare pluvială, a semnalizării rutiere, dar şi a sistemului de iluminat public aferent.

Pentru ca amenajarea noii căi de acces să poată fi posibilă, municipalitatea a expropriat şi demolat 11 locuinţe de pe strada Oneştilor 1 şi a dezafectat depozitele de fier vechi din strada Barcăului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON