URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Noiembrie 2018, 21:02

30 de orădeni au protestat împotriva guvernului şi pentru susţinerea valorilor europene (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Puţin peste 30 de orădeni de toate vârstele, inclusiv pensionari, au ieşit, duminică seară, din case pentru a-şi manifesta dezacordul faţă de actuala clasă politică, dar şi susţinerea faţă de valorile democratice europene.

Având cu ei pancarte cu steagul Uniunii Europene, cu mesajul "I love The EU" sau cu steagul UE în formă de inimă, dar şi drapelul României, oamenii au protestat, ca de obicei, paşnic, şi aproape toţi se cunoşteau între ei. În vreme ce unii au trecut doar ca să "salute", alţii au stat până la sfârşit.

Participanţii au discutat ca-ntre prieteni atât despre noile isprăvi ale guvernanţilor, unii spunând că îşi doresc să-l vadă pe Dragnea scriind "Amintiri din puşcărie", cât şi despre gestul unor protestatari din Capitală, care au mers, sâmbătă, la poarta lui Florin Iordache (artizanul modificărilor legilor justiţiei) scriind pe poarta de la garaj mesaje obscene.

Manifestanţii orădeni s-au delimitat de cei din urmă, spunând că, deşi Iordache a făcut la fel, miercuri, în Parlament, ridicând degetul mijlociu, protestatarii trebuiau să se abţină. "Probabil că şi din cauza aceasta unii nu vor să se asocieze cu protestele şi nu vor să iasă din case", a comentat unul dintre ei.

De altfel, şi prezenţa redusă a participanţilor a fost îndelung comentată. La un moment dat, cei prezenți au vrut să facă o poză de grup, spunându-le, mai în glumă, mai în serios, şi jurnaliştilor să se alăture, ca să pară mai mulţi.

"Noi rămânem, voi plecaţi", a fost singurul slogan strigat, şi acela de puţine ori, lângă soclul statuii Ostaşului Român. Mulţimea s-a risipit în jurul orei 19.

Evenimentul "Noi rămânem în Europa. Voi plecaţi de la guvernare" a fost lansat pe Facebook de către comunitatea orădeană "Suntem voci, nu voturi", ca urmare a reacţiei politicienilor puterii la raportul MCV şi la rezoluţia PE, care critică dur România şi felul în care guvernanţii încearcă să modifice legile justiţiei.

Manifestarea s-a dorit a fi un "miting de susţinere şi promovare a valorilor democratice europene, dar, în acelaşi timp, şi de un protest împotriva celor care ne guvernează şi care vor să ne scoată din Europa (în condiţiile în care România - prin tradiţie, vocaţie şi alegere - aparţine familiei europene!)".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
spasm
Un spasm identic dar absolut identic a avut Cristian Ghinea de la USR! Taman de la USR! Nimeni nu a observat...în sensul de a se tot comenta!
Postat 19 Noiembrie 2018, 15:10 de unom
RESPECT!
Iar pt. carcotasi, cate un spasm a la ciordache!
Postat 19 Noiembrie 2018, 11:51 de pinonel
Bihoreanule
...30 de manifestanți. Mulțimea s-a risipit. Va place vouă joaca cu cuvintele.
Postat 19 Noiembrie 2018, 01:25 de User anonimizat
unom
Nu e bine, PSD never. AUTOSTRĂZI MU13PSD, sănătate, educație clanța de la PSD. Oradea pus 60 de lei la pensia lui moșu, și tu ești mulțumit. Mare găinar ești.
Postat 19 Noiembrie 2018, 00:04 de Sandu1206
E bine bine e foarte bine...PSD for ever...
Atât a strâns USR?
Postat 18 Noiembrie 2018, 22:00 de unom
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON