URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 12 NOIEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
O alianță cu Debreţinul ar fi viabilă dacă cele două aeroporturi ar fi de puteri apropiate. Or, noi venim cu nicio cursă externă, cu un terminal neterminat și cu o conducere Pásztor-Mang impotentă, indolentă și ineficientă. Ei au o Primărie care chiar investește masiv în aeroport, au zeci de curse externe și, mai ales, un operator strategic ungar.
Zic şi eu
Adrian Cris
Duminică, prima oară în ultimii 30 de ani, am avut cu adevărat din ce alege la Preşedinţie, nu doar „răul mai mic”, ci şi binele, să zic aşa. Electoratul de dreapta (spre deosebire de simpatizanţii unor Dăncilă, Diaconu, Cumpănaşu etc, ale căror exigenţe sunt modeste) a acuzat, însă, o altă premieră, ruşinoasă: lipsa dezbaterii, a confruntării între pretendenţi...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când vorbim despre rasism avem tendinţa de a vorbi la persoana a II-a sau a III-a. Privindu-ne în oglindă, rasismul nu se vede ca un rid şi nici nu ustură ca o zgârietură. La fel şi xenofobia. Iar discriminarea nu se vindecă cu alifii sau pastile. Rasism, xenofobie, discriminare - păcate pe care le punem în cârcă altora fiindcă oglinda în care ne reflectăm este fermecată şi ne arată doar ce vrem să vedem noi...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine veți vota în turul doi al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, poprirea este operaţiunea prin care, prin intermediul unui executor judecătoresc şi în temeiul unui titlu executoriu, un creditor încearcă să obţină banii datoraţi de o altă persoană (a treia persoană) debitorului său. Procedura popririi presupune o adresă se înfiinţare a popririi emisă de executorul judecătoresc şi comunicată terţului poprit (care, de regulă este fie angajatorul debitorului, fie o bancă).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Infarctul miocardic acut (IMA) reprezintă necroza ireversibilă a unei părţi din miocard, aproape întotdeauna datorită aterosclerozei coronariene. Mecanismul de producere este scăderea bruscă a fluxului sanguin coronarian în urma fisurării şi ruperii unei plăci ateromatoase de la nivelul unei artere coronare afectate în prealabil de ateroscleroză, fapt ce determină formarea unui tromb care obturează artera şi necroza ulterioară a teritoriului deservit de această arteră.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
22 Octombrie 2019, 20:21

100 de momente inedite din istoria Oradiei: O carte cu repere din trecutul oraşului, disponibilă gratuit pe internet

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii au ocazia să cunoască cele mai importante momente din trecutul oraşului lor.

Istoricii Augustin Ţărău şi Dumitru Noane au scris volumul "Oradea – Nagyvárad – Großwardein. Peste 100 de momente inedite din istoria aşezării", editat cu ajutorul asociaţiei culturale D’ART Oradea şi cu bani de la Consiliul Judeţean Bihor.

"Oradea de astăzi este rezultatul unei evoluţii ce s-a întins pe o perioadă de mai multe secole şi a culminat cu unirea într-un singur nucleu, la jumătatea veacului al XIX-lea, a tuturor aşezărilor ce au luat naştere în jurul Cetăţii. Istoria extrem de zbuciumată a aşezării este însă prea puţin cunoscută. Acest proiect îşi propune îndreptarea acestei... nedreptăţi, prin punerea la dispoziţia celor interesaţi de "momente" inedite din istoria actualului municipiu. Pentru că, şi turismul se axează în special pe istorie", se arată într-un comunicat al asociaţiei.

Printre momentele evocate în carte se numără înfiinţarea Ordinului Dragonului, unul dintre cele mai faimoase ordine cavalereşti europene, care s-a petrecut pe 12 decembrie 1408 în Oradea, în prezenţa lui Sigismund de Luxemburg şi a soţiei sale Barbara de Cilli (Celje), atacul militar otoman din 7 februarie 1474, poposirea lui Mihai Viteazul la Oradea în noaptea de 11/12 decembrie 1600. Volumul se încheie cu ziua de 23 mai 1919, când Regele Ferdinand şi Regia Maria au venit în vizită în Oradea.

"Considerăm lucrarea necesară pentru cunoaşterea şi preţuirea la adevărata valoare a istoriei acestei aşezări; în acelaşi timp, volumul este un apel la o mai mare atenţie pentru valorificarea în viitor a potenţialului turistic al Oradei, cel mai vechi oraş medieval nou fondat din România de azi şi o destinaţie cultural-istorică autentică", a precizat Nicolae Pop, editor de carte şi preşedinte al Asociaţiei Culturale D’ART.

Augustin Ţărău a declarat, la rândul său, că incursiunea în istoria Oradiei are şi un caracter... actual. De pildă, în 1718 a fost întocmit primul "Regulament al oraşului Oradea", el vizând, în principal, funcţionarea consiliului şi a unora dintre magistraturile sale: inspectorul vinului, perceptorul, căpitanii străzilor etc. "Au fost stabilite şi o serie de taxe locale, cât şi veniturile primarului şi ale consilierilor. În virtutea regulamentului, jumătate din amenzile încasate au revenit primarului, iar cealaltă jumătate, consilierilor!", a comentat istoricul.

Citeşte cartea aici!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3164 RON
  • 1 EUR = 4.7627 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON