URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 17 FEBRUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Deși anual se asfaltează câteva zeci de străzi, numărul celor care rămân la stadiul de ulițe cu hârtoape este în continuă creștere. Acesta e paradoxul orădean, că nu prididesc edilii să asfalteze pe cât se dezvoltă noile cartiere. Dar principalul vinovat de toată această problemă e tot Primăria.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate vă şochez: mie mi-a plăcut sâmbăta trecută la Conferinţa Judeţeană a PSD Bihor! Recunosc, am avut o plăcere sadică, pe care am savurat-o ignorând că unii din cei 648 delegaţi veniseră la sărbătoarea de partid cu maşinile primăriilor. La fel, nu mi-a păsat nici că rezultatul "alegerilor" îmi era clar încă de două săptămâni: pentru că n-a îndrăznit nimeni să-l concureze, Mang a fost reales printr-o simplă ridicare de mâini.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Pe o străduță din Oradea țevile pocnesc mai des decât dopurile de șampanie prin restaurantele elegante. De câte ori apa rece, apa caldă sau agentul termic se infiltrează la suprafață din străfundurile bătrânei instalații, apare o echipă cu un scenariu bine stabilit: decopertează asfaltul, sapă tranșeea, ajunge la țeavă, taie bucata bolnavă, o sudează pe cea nouă, acoperă la loc, tasează pământul și betonează. Ulterior vine o altă echipă cu o basculă de asfalt și mai multe lopeți, după care, în sfârșit, pe străduța ghinionistă se lasă liniștea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 581/1 octombrie 2019 a Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit că soluţia legislativă ce permitea menţinerea măsurilor asigurătorii ca urmare a sesizării penale făcute de Fisc este neconstituţională.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
22 Ianuarie 2020, 16:21

Târgul de Crăciun Oradea 2019: 28 de zile cu peste 250.000 de participanți

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Târgul de Crăciun a adunat în luna decembrie a anului trecut în Piața Unirii din Oradea peste 250.000 de vizitatori, orădeni și turiști din țară sau din străinătate, potrivit comunicatului final transmis, miercuri, de organizatorii de la Visit Oradea. 

Încă din prima zi de eveniment, 29 noiembrie, copii, părinți și bunici s-au bucurat din plin de atmosfera feerică din Târg, au participat la aprinderea luminilor de Crăciun, au ascultat colinde tradiționale și au admirat portul popular al micilor colindători de la Ansamblul Folcloric Bihorul și, bineînțeles, au gustat cu poftă din multitudinea de preparate culinare. 

Oraşul Faptelor Bune

37 de concerte, peste 1.200 de colindători, 350 de mp de patinoar, peste 60 de căsuțe și standuri cu bunătăți, o roată-carusel și o atmosferă de poveste i-au scos pe orădeni din case în cele 28 de zile de eveniment sau i-au atras pe turiștii din regiune și din străinătate (cei mai mulți străini din Ungaria), în Piața Unirii din Oradea.

Pornind de la datele online, discuțiile cu cei mai mari hotelieri din Oradea, aproximativ 20% dintre cei care au ajuns în Târgul de Crăciun din Oradea au fost din afara orașului. 

Ediția 2019 a Târgului de Crăciun Oradea a fost fără doar și poate una specială, o ediție a recordurilor, în care Oradea a devenit un Oraș al Faptelor Bune. Timp de 7 zile, în perioada 15 – 21.12.2019, Târgul de Crăciun a găzduit cea de-a patra ediție a proiectului semnat Radio ZU – Orașul Faptelor Bune. 

8 DJ-i Radio ZU au locuit în Piața Unirii într-o casă de sticlă construită special pentru ei, timp în care 24/7 au mobilizat o țară întreagă să pună mână de la mână, pentru cei aflați în nevoie. 7 zile din 7, 24 de ore din 24 de ore, maratonul faptelor bune a putut fi urmărit live pe toate platformele Radio ZU. 

Cifrele demonstrează că oamenilor le pasă, a fost o ediție a recordurilor în care s-au strâns pentru cei aflați în nevoie nu mai puțin de 600.000 euro. 

„Cu siguranță ediția Orașul Faptelor Bune 2019 va rămâne în istoria campaniei ca fiind cea care a înregistrat recorduri absolute. Povestea micuței Evelyn, spre exemplu, vine cu primul - 140.000 de euro strânși în urna montată în casa Radio ZU din Piața Unirii și ajungând la un total de peste 289.000 de euro (incluzând sumele strânse în conturile Fundației Sensiblu și în urnele din rețeaua de farmacii Sensiblu, cifre actualizate la data de 13 ianuarie 2020).

De asemenea, povestea Biancăi pentru care Îngerii din Orașul Faptelor Bune s-au mobilizat și în doar două ore de emisie live cu Buzdu, Morar, Popescu și Flick au reușit să strângă peste 70.000 de euro, suma de care tânăra juristă are nevoie pentru operația programată în Statele Unite ale Americii.

„Hai să facem pași pentru copilași”, acțiunea propusă de Mihai Morar celor care împart aceeași pasiune cu el, alergatul, a adus un nou record. Peste 100 de oameni i s-au alăturat DJ-ului Radio ZU în cei 9 km de alergare prin Oradea, iar „biletul” de înscriere a fost donația în urna gemenelor Ingrid și Maya. În plus, donațiile acestei acțiuni au fost completate de cea făcută de un Înger din Orașul Faptelor Bune care pentru fiecare participant la alergare a donat 1 euro pe kilometru, aproximativ 800 de euro per total.” (sursa Radio ZU)

Târg "vizitat" şi online

Ediția 2019 a Târgului de Crăciun a avut ecou și în mediul online. Cei care nu au putut fi prezenți în Piața Unirii au putut urmări conturile de social media ale Visit Oradea și ale Târgului de Crăciun Oradea, care au cumulat în luna decembrie un reach de peste 1.5 milioane și peste 720.000 de video vizualizări.

Încă de la debutul acestuia acum 4 ani, Târgul de Crăciun a fost gândit și planificat pentru a atinge 3 mari obiective: 
-    dezvoltarea calendarului de evenimente din Oradea, oferind astfel orădenilor un nivel ridicat de calitate a evenimentelor, precum și un eveniment în perioada lunii decembrie care înainte nu exista;
-    promovarea orașului Oradea ca destinație de city break și vacanțe, chiar și pe parcursul perioadelor cu mai puțini turiști (luna decembrie);
-    crearea unuia dintre cele mai frumoase 3 Târguri de Crăciun din România. 

Ediția din 2019 a Târgului de Crăciun din Oradea a fost cea mai bună de până acum, din toate punctele de vedere. Deși există încă aspecte care suportă îmbunătățiri astfel încât toți cei care vizitează să fie pe deplin mulțumiți, obiectivele propuse pentru 2019 au fost atinse și chiar depășite.

O ediţie cu soluţii

Ediția 2019 a adus soluții pentru câteva puncte slabe ale ediției 2018, sesizate pe parcursul ediției dar și după, atât de vizitatori, cât și de comercianți, mass-media locală și organizatori.

Puncte slabe 2018:

1.    Lipsa motivației de a reveni în Târg. 
2.    Program sărăcăcios.
3.    Lipsa elementelor de noutate.
4.    Lipsa elementelor care reflectă specificul local.    

Soluții 2019:

1.    Experiențe sau atracții pe care le poți repeta fără să te plictisești: roata-carusel, patinoarul, caruselul pentru copii mici, trenulețul, atelierul de pictură încălzit, diversitate culinară în zona food, atmosferă de sărbătoare.
2.    Concerte în fiecare weekend, vizita lui Moș Crăciun în zona dedicată acestuia în târg, peste 28 de concerte în săptămâna Orașul Faptelor Bune, un brad mai bogat în decorațiuni. 
3.    Integrarea proiectului Orașului Faptelor Bune în Târg a fost elementul principal de noutate. Pe lângă acesta, am adăugat o diversitate si un număr mai mare de comercianți, un decor mai bogat al bradului, ergonomie mai bună a spațiului, roata-carusel, una din principalele atracții ale ediției 2019.
4.    Atât în zona comercială cât și în zona artistică, s-a acordat atenție produselor și obiceiurilor locale. Producătorii din Bihor au beneficiat de o reducere de 35% din costul de chirie al unei căsuțe (de la 75 de lei la 48 de lei) și s-au făcut toate demersurile ca aceștia să fie prezenți într-un număr cât mai mare, invitându-i să participe și prin structurile asociative din care fac parte. S-au promovat tradițiile și colindele de Bihor prin spectacolele oferite de Ansamblul Folcloric Bihorul, care în fiecare sfârșit de săptămână a adus în Târg spectacole de datini de Crăciun specifice Bihorului. 

Totodată, dansatorii, ansamblurile și interpreții locali, au avut posibilitatea de a se înscrie în programul artistic al Târgului și de a urca pe scena evenimentului, prin completarea unui formular online.

Cât a costat venirea Radio ZU

Acestea sunt câteva din exemplele care prezintă evoluția evenimentului de la o ediție la alta. Desigur că toate aceste îmbunătățiri presupun și investiții mai mari. Astfel că, de la un buget de 600.000 de lei în 2018, s-a ajuns la un buget de 900.000 lei în 2019. Diferența de sume solicitate din bugetul local a fost recuperată din valoarea comisioanelor încasate din activitățile economice din Târg, care în 2019 a fost de 344.000 lei TVA inclus, o creștere cu 250% față de 2018. 

Un alt cost important în ediția 2019 a fost cel al implementării proiectului Orașului Faptelor Bune, organizat alături de Radio Zu. În ultima ședință de consiliu local din luna noiembrie 2019, a fost aprobată suma de 570.000 lei - aproximativ 120.000 de euro, față de 150.000 de euro cât figurau cheltuielile totale ale proiectului ZU, pentru realizarea OFB la Oradea. Diferența de 30.000 de euro a fost susținută de APTOR din activitatea economică din eveniment menționată mai sus. 

Toate sumele prevăzute pentru proiectul OFB au fost cheltuite pentru logistica necesară pentru ca acest proiect să ajungă la Oradea. Pornind de la instalarea containerelor, asigurarea utilităților, transmisia live, până la cazarea și masa staff-ului echipei ZU (inclusiv masa din casa ZU), transportul, cazarea și masa artiștilor care au urcat pe scenă, curățenia casei, servicii foto-video, promovarea evenimentului prin panouri stradale în Oradea, Cluj-Napoca, Timișoara, Arad, Zalău, toate cheltuieli angajate de APTOR în relația cu terți furnizori.  

ROI-ul (return on investment) sau recuperarea investiției OFB a fost peste investiția făcută. Există numeroși indicatori care pot confirma acest lucru, doi dintre cei mai importanți fiind: costul total al onorariilor artiștilor din proiectul OFB de peste 150.000 de euro, sumă pe care am economisit-o, aceștia participând pro-bono la eveniment (condiționat de asigurarea transportului, cazării și mesei – condiții de altfel obligatorii și în cazul plății onorariului), respectiv promovarea masivă de care a beneficiat orașul Oradea în perioada 15-21 Decembrie și înainte. Cu siguranță nu s-ar fi obținut aceleași rezultate dacă cei 120.000 de euro ar fi fost investiți într-o campanie națională de promovare a orașului și a Târgului de Crăciun. 

La nivel național, Radio ZU este ascultat zi de zi de aproape 2 milioane de ascultători în toată țara, iar pe segmentul de public comercial înregistrează un market share de 10,7%.

La nivel urban, Radio ZU ocupă a doua poziție în topul radiourilor. Zi de zi, peste 1.320.000 ascultători sunt pe frecvențele ZU. Valoarea cotei de piață pe segmentul de public comercial în mediul urban este de 11.2%.” (sursa Radio ZU).

Este important de menționat și faptul că, la toate cheltuielile Târgului de Crăciun Oradea, se adaugă TVA - pe care APTOR îl achită pentru diferitele servicii contractate, însă nu îl recuperează, fiind un ONG. Costul total al Târgului de Crăciun 2019 nu este rezumat la valoarea aprobată din bugetul local, diferențele fiind acoperite din sponsorizări și venituri generate în cadrul evenimentului.     

Dorim să le mulțumim cu această ocazie orădenilor și tuturor celor care ne-au vizitat în Piața Unirii la Târgul de Crăciun, echipei Radio ZU pentru încrederea acordată, celor care s-au implicat în poveștile din Orașul Faptelor Bune și au făcut donații și nu în ultimul rând, partenerilor noștri, pentru încredere și sprijin.  

Târgul de Crăciun Oradea este un eveniment organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) cu sprijinul Primăriei municipiului Oradea.

VISIT ORADEA

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
CrisDumi, EXCALIBUR, ORADEANBIHOREAN, Scortosul, Platona, Pinonel
Comentarii de ocazie. Ați văzut că sa făcut și profit, bineînțeles nu cu ăștia ca voi care nu-și cumpără nici un pahar cu apa caldă.
Postat 23 Ianuarie 2020, 09:20 de sandu1260
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4 RON
  • 1 EUR = 4.7694 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON