În cursul zilei de luni, 17 iunie, a fost publicat pe SEAP anunţul privind licitaţia pentru atribuirea contractului de execuţie a parcării publice etajate de pe str. Braşovului. Data limită pentru depunerea ofertelor este 29 iulie 2019, ora 15.00.
Parcarea va fi construită într-o zonă foarte aglomerată a municipiului Oradea, pe str. Braşovului, în proximitatea magazinului Crişul, a Spitalului Clinic de Urgenţă "Avram Iancu", a secţiilor de boli infecţioase ale Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu", a capătului zonei pietonale din centrul municipiului Oradea (str. Republicii), a magazinelor şi zonelor de alimentaţie publică, Bulevardului Magheru şi str. Louis Pasteur (zone de servicii), o importantă zonă rezidenţială a municipiului Oradea.
"Construcţia parcării va avea cinci niveluri supraterane, ultimul fiind o terasă, cu un seminivel demisol. Intrarea şi ieşirea din parcare se face din strada Braşovului, prin amenajarea a două benzi suplimentare la intrarea şi ieşirea din parcare", menţionează directorul Administraţiei Domeniului Public Oradea, Liviu Andrica.
Sunt prevăzute 395 locuri de parcare, dintre care 4 pentru persoanele cu dizabilităţi. Suprafaţa construită a viitoarei parcări are o arie de 2.142 mp, în timp ce suprafaţa utilă ajunge la 7.740 mp. Valoarea estimată a investiţiei este de 15,5 milioane lei , fără TVA.
Construcţia parcării va fi finanţată de către Administraţia Domeniului Public SA Oradea.
Loredana Buz
Consilier relaţii publice ADP Oradea
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.