URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 22 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E foarte traumatizant să ți se dărâme casa, chiar dacă aceasta este amplasată între blocuri, unde vecinii știu exact ce mănânci la cină. Oricât s-ar strădui Primăria să-i despăgubească civilizat pe cei care își vor pierde locuințele, nicio sumă de bani nu va putea acoperi disconfortul unei mutări și neplăcerile schimbării modului de viață.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nefirească, în şarada jucată la ceas de seară de Cuc, Mang şi Rus, e intersectarea dintre propaganda politică şi profitul privat, ambele cam forţate. Ce căuta ministrul acolo unde treaba merge ca unsă, nu pe restul celor 415 kilometri ai autostrăzii începute acum 15 ani? Dar şeful PSD Bihor, despre care nu ţin minte să se fi tras în poză şi pe selenarul drum judeţean DJ191B Popeşti-Suplac? Răspunsul poate ar trebui căutat nu în relaţia de amour-à-trois dezinteresat, ci în preţul piperat pentru cei 5,35 km dintre Borş şi Biharea...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am intrat în magazin uşor ezitant. Era prima dată când trebuia să cumpăr un candelabru şi mă simţeam nesigur. Nu e genul de obiect pe care să îl cumperi prea des. De obicei stau 2 ore să mă hotărăsc asupra unei perechi de pantaloni şi nici atunci nu sunt sigur că am făcut alegerea corectă. În cazul unui candelabru, cu care poţi înfrumuseţa sau distruge o cameră, alegerea părea mult mai dificilă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013 prevede, pentru prima dată în România, posibilitatea formulării unei contestații în cazul în care se apreciază că procesul se prelungește nejustificat. Conform articolului 522 din Codul de procedură civilă, oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată, pot face o contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În aprecierea igienico-sanitară a surselor de apă, o importanţă deosebită trebuie acordată conţinutului natural de substanţe minerale deoarece acestea participă activ în procesele vitale, organismul primindu-le din mediul extern, inclusiv prin intermediul apei.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
11 Aprilie 2019, 13:59

ADP Oradea: Pe 18 aprilie se deschide Centrul de comercializare și sacrificare a mieilor, în Piața Ioșia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administraţia Domeniului Public Oradea, împreună cu Direcția Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, anunţă deschiderea Centrului de comercializare și sacrificare a mieilor din cadrul Pieţei Ioşia, cu ocazia sărbătoririi Paştelui.

Piaţa de miei va fi deschisă pentru cumpărători după următorul program:

- joi, 18 aprilie, între orele 9.00 - 17.00; vineri, 19 aprilie, între orele 9.00 - 17.00, și sâmabăta, 20 aprilie, între orele 9.00 - 13.00.

În săptămâna dinaintea Paștelui ortodox, Piața de miei va fi deschisă:

- miercuri, 24 aprilie, între orele 9.00 - 17.00; joi, 25 aprilie, între orele 9.00 - 17.00; vineri, 26 aprilie, între orele 9.00 - 17.00, și sâmbătă, 27 aprilie, între orele 9.00 - 13.00.

Comercianţii de miei vor avea de plătit către ADP SA o taxă de sacrificare şi vânzare în valoare de 10 lei/buc/zi, accesul acestora și al mieilor în piață având loc zilnic, începând cu ora 8.00.

Tariful încasat de ADP de la măcelari pentru serviciile de sacrificare a mieilor este de 75 lei/zi/măcelar, iar verificarea stării de igienă și de sănătate a măcelarilor se va face zilnic între orele 8.30 - 9.00.

Măcelarii trebuie să aibă echipament minim de protecție sanitară (salopetă completă, bonetă, halat/șorț plastic de protecție, încălțăminte adecvată – cizme), să dețină instrumentarul necesar desfășurării activității – toate din materiale igienizabile și inoxidabile, respectiv să aibă o stare de sănătate corespunzătoare – atestată cu fișă de aptitudini vizată de un medic specialist în medicina muncii. Producătorii trebuie să aibă asupra lor, pentru atestarea eligibilității din punct de vedere a sănătății animalelor, următoarele documente: certificatele sanitar-veterinare care atestă starea de sănătate a mieilor, formularele de mișcare și  formularul privind furnizarea informațiilor referitoare la lanțul alimentar. Pentru a dovedi calitatea de crescători de animale, ei trebuie să dețină și să prezinte atestatele de producători și carnetele de comercializare, iar pentru operatorii economici, copia după CUI și avizul de însoțire a mărfii.

Crescătorii de ovine şi caprine care doresc să comercializeze animale în acest centru trebuie sa îndeplinească mai multe cerințe. În vederea afluirii mieilor la centrele amenajate pentru sacrificare, aceștia trebuie să fie identificaţi prin crotalii duble şi înregistraţi în baza de date.

Înainte de transportul mieilor din exploataţia de origine, aceştia vor fi examinaţi obligatoriu de către medicul veterinar împuternicit de la DSVA  de pe raza localităţii unde este înregistrată exploataţia de animale, care, în urma examenului, va emite documentele sanitar-veterinare în conformitate cu legislația în vigoare.

Mijloacele de transport al animalelor trebuie să deţină document de înregistrare /autorizaţie sanitar-veterinară. Sunt exceptate de la obligația de a deține document de înregistrare/autorizație pentru mijlocul de transport mijloacele de transport proprii ale agricultorilor care efectuează transportul propriilor animale pe distanțe de până la 50 km, cu condiția ca acestea să asigure condiţii minime de bunăstare a animalelor în timpul transportului.

De menționat că pentru a fi admiși în centrele de sacrificare, numărul de animale din mijlocul de transport, respectiv numărul și seria crotaliilor acestor animale, trebuie să corespundă în întregime cu datele înscrise în documentele care însoțesc transportul.

Este interzisă prezența în zona Centrului de sacrificare a animalelor din alte specii decât ovină și caprină, precum și a animalelor din specia ovină și caprină în vârstă mai mare de 6 luni.

Informații suplimentare pot fi obținute la tel. 0771/263.157.

Director general
Liviu Andrica

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2846 RON
  • 1 EUR = 4.7415 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON