URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 21 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cota primarului Oradiei a cunoscut o nouă creştere săptămâna trecută, după ce două personaje de la vârful politicii şi respectiv presei autohtone au afirmat că dacă preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi desemnat pe el premier, nu pe Ludovic Orban, Ilie Bolojan ar fi putut asigura voturile pentru învestirea noului Guvern, ceea ce nu-i exclus la a doua încercare, după ce prima, cea cu Orban, eşuează.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai răspândite boli cardiovasculare şi reprezintă o problemă majoră de sănătate publică pentru că afectează arterele şi organe vitale ca inima, rinichii, creierul şi ochii, fiind responsabilă de aproximativ 75% din toate atacurile de cord şi accidentele vasculare.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
07 Octombrie 2019, 07:33

Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 7 - 11 octombrie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

SC COMPANIA DE APĂ ORADEA SA îşi anunţă consumatorii că, în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna octombrie 2019, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8.00 şi 16.00, după următorul program:

Luni, 07.10.2019

Citiri radio ORADEA: Andrei Mureşanu, Bărăganului, Măcinului, General Henri Mathiads Berthelot, Dorobanţilor, Olteniei, Ilie Cristea, Parcului, Ion Heliade Rădulescu, Petru Rareş, Romanţei, Atacului, Cantonului, Emil Isac, Livezilor, Murgului, Piatra Craiului, Vasile Lucaciu, Abrudului, Cotnari, Răspântiilor, Ana Ipătescu, Floricelelor, Sinaia, Călimăneştilor, George Vâlsan, Vâlcelelor, Cercului, Jiului, Albinelor, Pasului, Renaşterii, Frunzisului, Piscului, Sanatoriului, Nicolae Beldiceanu, Primăverii

Sânmartin: Împăratul Traian, Ion Raţiu, Iulius Cezar, Al.Lăpuşneanu, Gheorghe Bariţiu, Decebal

Marţi, 08.10.2019

Citiri radio ORADEA: Alexandru Sahia, Haţegului, Oneştilor, Piaţa Devei, Piaţa Episcop Valeriu Traian Frenţiu, Piteştilor, Barcăului, Meziadului, Túberi Géza, Verii, Bartók Béla, Culegătorilor, Dâmbului, Libelulei, Scărişoarei, Soarelui, Stupilor, Colinelor, Rafael Sanzio, Alba Iulia, Louis Pasteur, Branului, Salvării, Dimitrie Bolintineanu, Stâna de Vale, Gheorghe Marinescu, Titus Popovici

Sânmartin: Muntele Carmel, Vasile Alecsandri, Nicolae Toniţa, Leonardo Da Vinci, Nicolae Grigorescu, Michelangelo, Theodor Aman, Ion Alexandru, Ion Andreescu

Băile 1 Mai de la nr.1 la nr.20 şi de la nr.50 la nr.56/M

Miercuri, 09.10.2019

Citiri radio ORADEA: Abraham Lincoln, Gheorghe Pop de Băseşti, Iacobinilor, Munteniei, Sirenei, Gheorghinelor, Înfrăţiri, Jimboliei, Oaşului, Argeşului, Arţarilor, Caraşului, Furnicii, Greierului, Zărandului, Gheorghe Doja, Arinului, Şanţului

Sânmartin: Liviu Rebereanu, Petre Ispirescu, George Enescu, Eugen Ionescu, Mihai Eminescu

Băile 1 Mai de la nr.21 la nr.50

Joi, 10.10.2019

Citiri radio ORADEA: Aleea Salca, Atelierelor, Brânduşei, Nojoridului, Plugarilor, Rapsodiei, Sudului, Thurzó Sándor, Agricultorilor, Alexandru Hasas, Ciheiului, Constantin Nottara, Francisc Hubic, General Nicolae Şova, Grigore Moisil, Lanului, Liviu Borcea, Narciselor, Traian Goga, Alexandru Donici, Barierei, Calea Mareşal Alexandru Averescu, Cerbului, Dragoş Vodă, Calea Clujului

Sânmartin: Aurel Vlaicu, Traian Vuia, George Coşbuc, Andrei Mureşanu

Băile 1 Mai  Haieu + Barieră

Vineri, 11.10.2019

Citiri radio ORADEA: Constantin Brăiloiu, Dimitrie Cantemir, Ioan Corneli, Nufărului, Petru Maior, Sztarill Ferenc, Vavilov, Alexandru Cel Bun, Apateului, Episcop Nicolae Popovici, Floris Romer, Gheorghe Asachi, Grădina cu Fragi, Jules Verne, Leonardo Da Vinci, Liszt Ferenc, Tompa Mihály, Vincent Van Gogh, Aleea Onisifor Ghibu, Aleea Peneş Curcanul, Bumbacului, Constantin Noica, Eforiei, Ialomiţei, Kiev, Meiului, Morii, Năsăudului, Piaţa Nucetului, Tăbăcarilor, Ţiglarilor, Velenţa, Zorelelor

Sânmartin: Mircea Eliade, Henri Coandă, Emil Cioran, Lucian Blaga, Pădurii, Octavian Goga

Aceste programări se pot vizualiza pe pagina noastră de internet la adresa www.apaoradea.ro. Rugăm consumatorii care nu pot fi găsiţi la domiciliu în intervalul acesta orar, să ne contacteze la  numerele de telefon 0259 – 436909 sau 0259 – 435505 în vederea reprogramării citirii contoarelor.    

Conducerea
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2732 RON
  • 1 EUR = 4.7556 RON
  • 1 HUF = 0.0144 RON