URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Una din principalele griji ale Guvernului a fost să înființeze un Grup de Comunicare Strategică. La cum funcționează, însă, această sculă nefericită din mâinile Guvernului se poate numi, fără a greși, Grupul de Cenzură Scandaloasă. După cum pică, pe rând, medicii și spitalele din țară, în plină epidemie de coronavirus, ne dăm seama că un asemenea instrument de propagandă este nu doar binevenit în mâinile autorităților, ci chiar esențial pentru a acoperi catastrofa organizatorică din România.
Zic şi eu
Adrian Cris
În spitalele din Italia şi Spania sunt mii de medici şi asistente care s-au adaptat condiţiilor vitrege şi folosesc pentru protecţie ce au la îndemână, inclusiv saci menajeri. În Italia au şi decedat peste 50 de cadre medicale la datorie. Nici unul n-a dat bir cu fugiţii. Nici acolo, nici în restul Europei. La noi, veştile sunt de Balcani...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am lipsit câţiva ani din ţară şi, la întoarcere, am aflat de nişte datorii la fisc de care nu aveam habar. Nu fusesem niciodată notificat pentru ele. Pe vremea aceea, ANAF-ul era mai puţin activ ca astăzi, iar tăcerea sa mă făcuse dator cu câteva mii de euro la bugetul de stat, o bună parte fiind penalităţi. Dacă aş fi ştiut de datorii, le-aş fi achitat din timp, astfel că nu s-ar mai fi adunat ditamai purcoiul de bani...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat săptămâna trecută, Codul administrativ a trecut testul de neconstituționalitate și rămâne în vigoare, astfel încât voi prezenta, începând de azi, aspectele cele mai importante aduse de acest act normativ. Întrucât subiectul ultimelor săptămâni în mass-media îl reprezintă Guvernul, mă voi referi la principalele reglementări care vizează această instituţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
02 Decembrie 2019, 07:34

Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 2-6 decembrie 2019

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că, în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna decembrie, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8.00 şi 16.00, după următorul program: 

Luni, 02.12.2019

Citiri radio ORADEA: Dornei, Harghitei, Gurghiului, Plantelor, Pavilioanele CFR, Apelor, Plopilor, Castanilor, Afinelor, Avicena, Pelicanului, Nicolae Filimon, Mărgelelor, Suişului, Ciucului, Zmeurei, Gutuilor, Vămii, Inului, Prislopului, Cornului, Parângului, Matei Corvin

Marţi, 03.12.2019

Citiri radio ORADEA: Crivăţului, Căpşunilor, Isaac Dunaevski, Lirei, Filatov, Crângului, Popasului, Aurel Covaci, Cardinal Alexandru Todea, Fényes Szabolcs, Aurel Pavel Bănut, Cucului, Gheorghe Ciuhandu, Bajor Andor, Efrem Beniamin, Gheorghe Pitut, Brumei, Episcop Valerian Zaharia, Ioan Pop Reteganul, Bunyitai Vince, Episcop Ioan Alexi, Jean Jaques Rousseau, Vicar Hosszú László, Petru Hristofor, Nordului, Macului, Alunei, Bulgarilor, Calistrat Hogaș, Cireşilor, Dimitrie Anghel, Gorunului, Ion Buteanu, Joseph Franz Haydn, Nistrului, Stejarului, Strugurilor, Viilor, Vişinilor

Miercuri, 04.12.2019

Citiri radio ORADEA: Agronomului, Ion Păun Pincio, Cimbrului, Johann Strauss, Drăgăşanilor, Thomas Morus, George A. Petre, Valea Drăganului, Merilor, Perilor, Pădurii, Piersicilor, Paleului, Prunilor, Calea Bihorului, Ion Bogdan, Vişeului, Frasinului, Secarei, Grâului, Siretului, Ecaterina Teodoroiu, Feleacului, Frunzei, Janus Pannonius, Juhász Gyula, Louis Bleriot, Sebeşului, Calea Adevărului, Plaiului, Cernăuţiului, Rozelor, Sofiei, Vulturilor, Licuricilor

Joi, 05.12.2019

Citiri radio ORADEA: Caişilor, Murelor, Aurel Ciupe, Ion Musceleanu, Izvorului, Vântului, Meteorilor, Valentin Silvestru, Augustin Bena, Constanţei, Depoului, Emil Gîrleanu, Fernando Magellan, Herculane, Liviu Rebereanu, Marin Preda, Negoiului, Oituz, Paltinului, Vasile Cărlova, Andrei Mureşanu, Bărăganului, Măcinului, General Henri Mathiads Berthelot, Dorobanţilor, Olteniei, Ilie Cristea, Parcului, Ion Heliade Rădulescu, Petru Rareş, Romanţei, Bulevardul Dinicu Golescu, Camil Petrescu, Codrilor, Făcliei, Făgetului, Iederei, Nicolae Labiş

Vineri, 06.12.2019

Citiri radio ORADEA: Abrudului, Cotnari, Răspântiilor, Ana Ipătescu, Floricelelor, Sinaia, Călimăneştilor, George Vâlsan, Vâlcelelor, Cercului, Jiului, Albinelor, Pasului, Renaşterii, Frunzisului, Piscului, Sanatoriului, Nicolae Beldiceanu, Primăverii, Aleea Ştrandului, Barbu Stefanescu Delavrancea, Graurilor, Parcul I.C. Brăteanu, Rimler Károly, Schiff Ernő, Atacului, Cantonului, Emil Isac, Livezilor, Murgului, Piatra Craiului, Vasile Lucaciu

Aceste programări se pot vizualiza pe pagina noastră de internet la adresa www.apaoradea.ro. 

Conducerea
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3983 RON
  • 1 EUR = 4.8254 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON