URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 IULIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Managerul Spitalului Municipal, Dacian Foncea, zice că va desfiinţa compartimentul de oncologie pediatrică, urmând ca bolnavii minori să fie trataţi la clinici din Timişoara sau Cluj. Domnia sa pune decizia pe seama faptului că nu mai sunt medici specialişti şi că, oricum, numărul pacienţilor era destul de redus.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ultima ispravă este un Cod administrativ care imprimă un ritm şi mai nebun. Nu doar primăriile, ci şi consiliile judeţene, prefecturile şi serviciile guvernamentale vor fi obligate să comunice în limbile minorităţilor, adică vor face noi angajări în sistem. Foştii primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de CJ-uri vor avea pensii speciale, tot din, chipurile, bugetele locale, iar cei actuali vor putea valorifica terenuri şi clădiri cu voturile a doar jumătate plus unu din consilieri, fapt ce va reduce şi mai drastic patrimoniile...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
"Oamenii mor oricum. Şi cu, şi fără sistem". E declaraţia purtătorului de cuvânt al CNAS şi, hai să fim sinceri, omul are dreptate. Dar anumite lucruri nu se pot rosti în gura mare când reprezinţi o instituţie. Daniel Osmanovici spune că i s-a părut revoltătoare speculaţia jurnalistului de la RFI ("Din cauza blocajului temporar informatic ar putea muri oameni") şi de aceea s-a scăpat.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteţi de acord cu ideea primarului Ilie Bolojan de a înfiinţa o televiziune a Primăriei, finanţată din bani publici?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. Codul Administrativ a fost inițial adoptat sub forma unei legi care însă a fost declarată neconstituțională în ansamblul său de către Curtea Constituțională, iar proiectul de lege s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curții Constituționale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
05 Noiembrie 2018, 07:34

Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, în perioada 5 - 9 noiembrie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

SC COMPANIA DE APĂ ORADEA SA îşi anunţă consumatorii că, în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna noiembrie, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8.00 şi 16.00, după următorul program:

Luni, 05.11.2018

Citiri radio ORADEA: Andrei Mureşan, Bărăganului, Măcinului, Gen. Henri M Berthlot, Dorobanţilor, Olteniei, Ilie Cristea, Parcului, Ion Heliade Rădulescu, Petru Rareş, Romanţei, Dinicu Golescu, Camil Petrescu, Codrilor, Făcliei, Făgetului, Iederei, Nicolae Labiş, Agronomului, Ion Păun Pincio, Cimbrului, Johann Strauss, Drăgăşanilor, Thomas Morus, George A. Petre, Valea Drăganului, Calea Bihorului, Ion Bogdan, Vişeului, Frasinului, Secarei, Grâului, Siretului.

Sanmartin: B-dul Felix de la nr. 93 la nr.137, Pavel Dan

Marţi, 06.11.2018

Citiri radio ORADEA: Atacului, Cantonului, Emil Isac, Livezilor, Murgului, Piatra Craiului, Vasile Lucaciu, Ady Endre, Emilian Mircea Chitul, Malului, Augustin Bena, Constanţei, Depoului, Emil Gârleanu, Fernando Magellan, Herculane, Liviu Rebreanu, Marin Preda, Negoiului, Oituz, Paltinului, Vasile Cârlova, Caişilor, Murelor, Aurel Ciupe, Ion Musceleanu, Izvorului, Vântului, Meteorilor, Valentin Silvestru.

Sînmartin: B-dul Felix de la nr.136 la nr.148, Şcolii.

Miercuri, 07.11.2018

Citiri radio ORADEA: Republicii, Bucegi, Nicolae Titulescu, P-ţa Bucureşti, Mestecănişului, Academiei, George Coşbuc, George Bariţiu, Moscovei, Îngustă, Regizor Mircea Popescu, Teatrului, Postăvarului, Albinelor, Pasului, Renaşterii, Frunzişului, Piscului, Sanatorului, Nicolae Beldiceanu, Primăverii, Abrudului, Cotnari, Răspântiilor, Ana Ipătescu, Floricelelor, Sinaia, Călimaneştilor, George Vâlsan, Vâlcelelor, Cercului, Jiului.

Sînmartin: Liviu Rebreanu, Petre Ispirescu, George Enescu, Eugen Ionescu, Mihai Eminescu.

Joi, 08.11.2018

Citiri radio ORADEA: Avram Iancu, Constantin Tănase, Erou Marius Cosma, Ion Ghica, Mihai Viteazul, Mihail Kogălniceanu, Parcul Nicolae Bălcescu, Sucevei, Viorelelor, Lămâiţei, Mihai Eminescu, Nicolae Jiga, Alba Iulia, Louis Pasteur, Branului, Salvării, Dimitrie Bolintineanu, Stâna de Vale, Gheorghe Marinescu, Titus Popovici, Bartok Bela, Culegătorilor, Dâmbului, Libelulei, Scărişoarei, Soarelui, Stupilor., Colinelor, Rafael Sanzio.

Sînmartin: Aurel Vlaicu, Traian Vuia, George Coşbuc, Andrei Mureşanu.

Vineri, 09.11.2018

Citiri radio ORADEA: Alexandru Sahia, Haţegului, Oneştilor, Piaţa Devei, Piaţa Episcop V. T. Frenţiu, Piteştilor, Barcăului, Meziadului, Taberi Geza, Verii, Gheorghe Doja, Arinului, Sanţului.

Sînmartin: Mircea Eliade, Henri Coandă, Emil Cioran, Lucian Blaga, Pădurii, Octavian Goga.

Aceste programări se pot vizualiza pe pagina noastră de internet la adresa www.apaoradea.ro. Rugăm consumatorii care nu pot fi găsiţi la domiciliu în intervalul acesta orar, să ne contacteze la  numerele de telefon 0259 – 436909 sau 0259 – 435505 în vederea reprogramării citirii contoarelor.

Conducerea
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2103 RON
  • 1 EUR = 4.7231 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON