URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Septembrie 2017, 07:30

Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

SC Compania de Apă Oradea SA îşi anunţă consumatorii că, în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna Septembrie 2017, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8.00 şi 16.00, după următorul program:

Luni, 04.09.2017

Particulari ORADEA: Ştefan Simion, Episcop Sulyok István, Piaţa Rahovei, Magnoliei, Ioan Cantacuzino, Busuiocului, Alexandru Vlahuţă de la nr. 50 la nr. 89, Ion Ghica, Erou Marius Cosma, Calea Clujului de la nr. 6 la nr. 45/A şi de la nr. 202 la nr. 256, Piaţa Cazărmii, Constantin Brâncoveanu, Constantin Tănase de la nr. 1 la nr. 51, Ţiglarilor, Bumbacului, Velenţa, Constantin Noica, Piaţa Nucetului, Înfrăţirii de la nr. 1 la nr. 48/C, Vlădeasa de la nr. 1 la nr. 42/B, Herbert Spencer, Ursului;

CORDĂU: de la nr. 1 la nr. 44;

SÎNMARTIN: Ştefan cel Mare de la nr. 49 la nr. 86, Ion Budai Deleanu.


Marţi, 05.09.2017

Particulari ORADEA: Ştefan Cel Mare, Bârsei, Arenei, Nicolaus Olahus de la nr. 1 la nr. 67, Calea Clujului de la nr. 47 la nr. 104 şi de la nr. 258 la nr. 311, Vasile Alecsandri, Independenţei, Ulmului, Garoafei, Horea de la nr. 1 la nr.  44/A, Nufărului, Onisifor Ghibu, Înfrăţirii de la nr. 49 la nr. 61, Gheorghe Pop de Băseşti, Vlădeasa de la nr. 44 la nr. 72/B, Alexandru Roman, Zaharia Stancu;

CORDĂU: de la nr. 45 la nr. 93;

SÎNMARTIN: Bulevardul Felix de la nr. 93 la nr. 137, Pavel Dan.


Miercuri, 06.09.2017

Particulari ORADEA: Moscovei, Îngustă, Academiei, August Treboniu Laurean, Patrioţilor, Madách Imre, Republicii nr. 2, Nicolaus Olahus de la nr. 68 la nr. 98, Albacului de la nr. 1 la nr. 41, Calea Clujului de la nr. 105 la nr. 165, Gheorghe Ionescu Siseşti, Borsecului, Banatului, Barierei, Cerbului, Mihai Viteazul, Cezar Bolliac, Cloşca de la nr. 1 la nr. 47, Jules Verne, Alexandru Haşaş, Leonardo da Vinci, Francisc Hubic, Episcop Nicolae Popovici, Liszt Ferenc, Iacobinilor, Abraham Lincoln, Sirenei, Ştefan Octavian Iosif, Măgurei, Chimiei, Păunului, Porumbelului, Dimitrie Pompeiu, Alexandru D. Xenopol, Sintezei, Henri Coandă;

CORDĂU: de la nr. 94 la nr. 141;

SÎNMARTIN: Bulevardul Felix de la nr. 136 la nr. 148, Şcolii.


Joi, 07.09.2017

Particulari ORADEA: Roman Ciorogariu, Gheorghe Bariţiu, Deltei, Nicolae Iorga, Albacului de la nr. 42 la nr. 78, Mediaşului, Râului, Redutei, Mierlei, Gheorghe Şincai, Anton Bacalbaşa, Şcoalelor, Tineretului, Oglinzilor, Prutului, General Traian Moşoiu, Piaţa Unirii, Cloşca de la nr. 48 la nr. 67, Golfului, Zlatnei, Ciheiului, Lanului, Constantin Nottara, Meşteşugarilor, Ovid Densuseanu – RAPAS, Fluieraşului, Sturzului, Potârnichilor, Lebedei;

CORDĂU: de la nr. 142 la nr. 204;

SÎNMARTIN: Liviu Rebereanu, Petre Ispirescu, George Enescu, Eugen Ionescu, Mihai Eminescu.


Vineri, 08.09.2017

Particulari ORADEA: Mihai Eminescu, Gheorghe Doja (Săldăbagiu de Munte), Cardinal Iuliu Hossu, Grădinarilor, Miron Pompiliu, Someşului, Ovid Densuşeanu, Crişan, Traian Goga, Greierului de la nr. 35 la nr. 60/A, Munteniei, William Shakespeare, Poieniţei, Theodor Neculuţă, Comarnicului;

CORDĂU: de la nr. 205 la nr. 263;

SÎNMARTIN: Aurel Vlaicu, Traian Vuia, George Coşbuc, Andrei Mureşanu.

Aceste programări se pot vizualiza pe pagina noastră de internet la adresa www.apaoradea.ro. Rugăm consumatorii care nu pot fi găsiţi la domiciliu în intervalul acesta orar, să ne contacteze la  numerele de telefon 0259 – 436909 sau 0259 – 435505 în vederea reprogramării citirii contoarelor.

Conducerea
SC COMPANIA DE APĂ ORADEA SA

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON