URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Mai 2019, 11:32

Ultimele locuri disponibile la Evenimentul NextGen, 25 mai 2019, DoubleTree by Hilton Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Celor care încă nu și-au făcut planuri pentru sâmbătă, vă reamintim faptul că ne apropiem cu pași repezi de Conferinta Next Gen, organizată de International School of Oradea pe 25 mai 2019, începând cu ora 09:00.

Locația evenimentului este DoubleTree by Hilton Oradea.

Tematicile abordate în cadrul acestei conferințe sunt:

- Cum readucem magia poveștilor în viața copiilor nativi digitali?

- Creativitatea copiilor – cum îngrijim și păstrăm acest dar înnăscut?

- Cum îi pregătim pe copiii de azi pentru ziua de mâine?

- Using questions to support your child - Folosirea întrebărilor pentru a-ți sprijini copilul

- Lacrimile și emoțiile grele ale copiilor – cum le primim și le gestionăm cu empatie?

- Creativity in Action – How We Walk the Talk? - Creativitatea in actiune

- Creativity: can it be learned – or lost?- Creativitatea: poate fi învățată- sau pierdută?

Nume sonore în domeniul educației atât la nivel local, național, cât și internațional îi așteaptă pe cei interesați, fie că sunt părinți, bunici, cadre didactice sau pur și simplu interesați de dezvoltarea personală, pentru a aborda și a discuta pe larg tematica vastă reprezentată de creativitatea copiilor:

- Otilia Mantelers - Psiholog, leader Hand in Hand Parenting în România

- Mirela Tanc - Membru al Harvard Learning Community

- Ana Nicolescu - Co-Fondator al agenției Parenting, blogger Mămica Urbană

- Catherine Meyrick  - Profesor Invătămantul Primar, International School of Oradea

- Sinan Kosak - Director, International School of Bucharest

- Gillian Greenwood -Academic Governor and Independent Consultant

Pentru informații suplimentare, cei interesați sunt rugați să contacteze organizatorii telefonic la numărul: 0359.178757 sau la adresa de email:nextgen@isor.

(Advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON