URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum vreo 10 ani, marii consumatori de cultură din Oradea vituperau împotriva "ţăranului din Birtin" pe motiv că acesta nu face destule manifestări, care să satisfacă pretenţile celor care se trezesc pe Mezzo şi adorm pe Arte. Ei bine, acum lucrurile artă cu totul altfel...
Zic şi eu
Adrian Cris
Şeful Consiliului Judeţean ne ia de proşti. Vinerea trecută, Pásztor Sándor s-a înfoiat în faţa presei locale că a „purtat discuţii” cu nişte nemţi din districtul Steinfurt, pe care l-a prezentat drept „motorul Germaniei”, deşi în realitate doar landul din care face parte, Renania de Nord - Westfalia, este o „locomotivă”, nicidecum districtul respectiv, eminamente rural.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Da, suntem oameni. Da, suntem supuși greșelii. Da, avem dreptul să fim iertați. Da, avem dreptul la un nou început. Dar care este efectul întoarcerii la catedră al unui cadru didactic condamnat? În ce măsură va putea să se impună în fața studenților? Cum va fi privit de colegii de catedră sau departament? În ce măsură va afecta întoarcerea sa imaginea Universității? Pe de altă parte, se pot arunca pe apa sâmbetei întreaga pregătire și experiență didactică a unui om din pricina unei rătăciri de moment sau a unei slăbiciuni?
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre necesitatea construirii şi modul în care se va realiza viitorul pasaj subteran Magheru, care va lega pe sub bulevard Aleea Ştrandului de Pacul Traian?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Motivul principal pentru care Avocatul Poporului cere declararea Codului administrativ neconstituțional, în ansamblul său, este tocmai ce am arătat săptămânile trecute, respectiv adoptarea acestuia în procedura de urgență a ordonanței guvernamentale, cu ignorarea rolului de legiuitor al Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
17 Iulie 2019, 15:00

Simona Halep escaladează din nou topurile tenisului mondial

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Simona Halep este de câţiva ani buni port-stindardul tenisului românesc. Timp de mai bine de cinci ani, Simona a fost între primele zece jucătoare are lumii.

Acest fapt îi aduce aura de cea mai constantă jucătoare de top de pe planetă din această perioadă, nicio altă tenismenă neavând asemenea continuitate în joc la nivel înalt.

Mai mult, după câştigarea turneului de Grand Slam de la Roland Garros, Simona Halep a fost, mai bine de un an, pe primul loc în topul feminin al tenisului. 

Evoluţia excelentă de la Wimbledon îi creşte exponenţial şansele de a reveni pe primul loc al clasamentului tenisului feminin, WTA.

Aceste performanţe, unice pentru istoria tenisului feminin românesc se datorează în primul rând talentului, muncii şi tenacităţii Simonei.

Popularitatea Simonei Halep, performanţele ei, sunt foarte benefice pentru tenisul românesc. Sunt foarte mulţi copii care merg la tenis, dar sunt şi mulţi părinţi care îşi duc copiii la tenis şi joacă şi ei. Este un fenomen pe care îl putem numi "efectul Simona Halep", care contribuie enorm la sănătatea copiilor, la revenirea dorinţei de a se mişca în aer liber, la întoarcerea către sport a românilor.

Simona a dus la perfecţiune acel stil de joc numit tenis-procentaj, ce constă în jocul preponderent de pe fundul terenului şi implicarea în raliuri lungi, care pot fi susţinute de foarte puţine dintre adversare. Practic, ea returnează mai mule mingi decât pot da înapoi adversarele, ca o picătură chinezească.

Iar oponentele care au un stil mai agresiv sfârşesc deseori cu prea multe greşeli în cont, ceea ce duce inevitabil, la pierderea meciurilor.
Tenisul este un sport minunat, iar Simona Halep contribuie cu prisosinţă la spectaculozitatea lui.

Adrenalina meciurilor în care este implicată Simona Halep va creşte cu atât mai mult dacă mizăm aici cu luciditate şi responsabilitate, pe favorita noastră. 

Este cert faptul că Simona Halep a pornit din nou, cu hotarâre, pe drumul care duce către poziţia de lider mondial al tenisului.

***
Legalbet.ro (site licentiat ONJN, conform Deciziei nr. 1067/23.06.2016) încurajează parierea responsabilă. Promovăm parierea ca pe o activitate pur recreativă şi nu ca pe o sursă de venit. Site-ul este strict interzis minorilor.

(Advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Felicitări
.
Postat 17 Iulie 2019, 23:06 de Sandu1206
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2946 RON
  • 1 EUR = 4.7363 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON