URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Ianuarie 2019, 14:03

Primul restaurant Black Wolf din România, la Oradea: Paste artizanale, pizza pe blat negru, clătite personalizate şi... consum doar pe card Black Wolf! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lupul Alpha este acum în Oradea! Odată cu numele, Black Wolf aduce şi un concept nemaiîntâlnit în România, unde tot ceea ce consumi se înregistrează pe un card primit la intrare. Astfel, la intrarea în local vei fi întâmpinat de o casieriţă Black Wolfie, care îţi înmânează şi activează cardul. Apoi, tot ceea ce consumi va fi înregistrat pe acest card. La final, acesta se înapoiază la Black Wolfie, care va încasa suma pe care o ai de achitat.

Black Wolf este un restaurant cu specific italian, unde poţi să mănânci paste artizanale combinate cu sosuri originale din Italia. Pizza poate fi din blat negru sau integral, dar există şi varianta de blat clasic. Desertul este făcut în casă, mereu proaspăt, iar clătitele fioros de delicioase pot fi personalizate după gustul tău!

În plus, la Black Wolf găsiţi cafea de origine din întreaga lume şi cafea Costadoro. Specialiştii Black Wolf îţi pot arăta diferite tipuri de extragere a cafelei, printre care V60, Syphon, Aeropress, Napoletane.

Aşadar, Black Wolf vă aşteaptă împreună cu "haita" sa în Lotus Retail Park să vă încânte cu un live cooking show, pizza din blat negru, clătite personalizate şi cafea excelentă!

Semnat Black Wolf, the real one!

(Advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Fals
Get your facts rights. Chestia cu cardul la intrare e de ani buni in Cluj la unele restaurante, deci nu e nici o premiera. Iar aici il ridici singur de la receptie cand intri.
Postat 22 Ianuarie 2019, 16:41 de azz1do
Au mai încercat și alții metoda înlocuirii bonului de consum cu un cartonaș de tip card !?!
Așa cum au venit ... așa au și plecat, cu tot cu advertorial cu tot !?!
Postat 21 Ianuarie 2019, 17:15 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON